Ieri seara la TVR, cu o zi inainte de publicarea oficială a datelor, Basescu Traian m-a anuntat ca mi-a crescut PIB-ul.
Cum a aflat Basescu Traian?
“Am avut 1,7 în primul trimestru, am avut 1,4 în al doilea, avem 4,4 în al treilea şi să sperăm că vom avea 2,5 în al patrulea. Asta ne-ar permite să închidem anul cu o creştere economică de peste 2%. În practică, pentru că cifra asta şi cele din trimestrul I şi II nu sunt în teorie, sunt practice, în condiţiile în care am avut un consum scăzut. Avem creşterile aşa: construcţiile 7,2%, agricultura, creştere medie 25%, industria 5,5%, turismul, creştere 17%” a spus Basescu
INS a publicat marti dimineata datele semnal privind PIB-ul din trimestrul al treilea, care a crescut cu 4,4% comparativ cu perioada similara din 2010, cum a prezentat Basescu.
Intrebat de MEDIAFAX daca pot exista persoane din afara INS care sa cunoasca datele privind evoluţia PIB inainte de data si ora de publicare anuntate oficial, presedintele INS, Vergil Voineagu, a exclus o astfel de posibilitate.
Toata ziua am cautat cresterea aia de PIB dar nu am gasit-o nicaieri.
Cine mi-a sterpelit cresterea de PIB este rugat frumos sa o restituie.
Va invit sa cititi si aici:
Drum de seară – 22 – Coltu de muzica
Ce Monsieur qui chante – Andi Bob
HAI SĂ-I ANUNŢĂM PE COPII şi PĂRINŢI …… !!! – BMarinescu
Comemorez 2 ani de Basarica – Basarica
Democraţie sau demagogie? – Bibliotecarul
Foame in blogosfera – Daniel Urda
Puiul de vultur… – Luna patrata
Sa vedem ce s-a mai intamplat – Motanul
Trecutele iubiri – Partea a II-a: Alma – Per aspera ad astra
de ce m-am lasat de engleza cand am ajuns la incepator … – Rokssana
Trafic cu Hituri (runda 92) – Teo Negura
ATENTIA! DEMENTA PORTOCALIE E CONTAGIOASA! – Vlad

+(3).jpg)




