Pensionarii ameninta cu iesirea in strada

Pensionarii ameninta cu iesirea in strada nemulţumiti de decizia guvernului privind inghetarea punctului de pensie in 2010.

Suntem alaturi de ei? Ne pasa de parintii si  bunicii nostri?

Ies tinerii, profesorii, actorii, cantaretii , muncitorii de la CFR in strada ca sa ii sprijine pe pensionari?

Impreuna nu vom fi nicidata infranti!

Putem sa fim impreuna?

Pensionarii cer: impozitarea progresivă a drepturilor din pensie pentru sumele care depăşesc 1.500 de lei, contribuţia de asigurări de sănătate să se plătească numai pentru sumele care depăşesc 1.500 de lei, majorarea ajutorului de deces pentru pensionari la două salarii medii brute pe economie şi pentru membrii de familie la 75% din acesta, precum şi asigurarea fondurilor necesare compensării medicamentelor pentru pensionari care au pensii de până la 700 de lei

Preda Nedelcu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din Romania declara:

„Suntem hotărâţi să ieşim în stradă dacă guvernul nu va aplica legea nr 250/2007 care prevede creşterea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut de 1.693 lei şi cerem aplicarea legii privind grupele I şi II de muncă începând cu 1 ianuarie 2009”

„Daca exista vointa politica se gasesc resursele financiare pentru a se aproba legea in forma aprobata de Parlament. E treaba Ministerului de Finante si a ministerului Muncii sa gaseasca resurse”

24 de gânduri despre „Pensionarii ameninta cu iesirea in strada

  1. N-ar fi ceva anormal. La Galati s-a mai intamplat asta acum 4 ani. Si cred ca si pe la Timisoara au mai avut loc proteste ale pensionarilor. Cum situatia economica este catastrofica, nu ar fi exclus sa fie si tineri alaturi de ei.

    1. @razvanrc
      Ar fi normal dar din pacate nu o sa se intample asta.
      Probabil ca nu am indurat destul.
      Peobabil ca trebuie sa mai suferim.

  2. 🙂 sa iesim in strada sa vada marinarul si piticul atomic ca nu traim bine si ca nu suntem de acord cu ei si cu mizeriile pe care le pun la cale

    o seara buna theo:*:*

  3. Încă nu ne-a ajus cuţitul la os, cum se spune. Dar nu e departe ziua aceea…
    Foarte adevărate versuri, asemeni celor din ” Rugă pentru părinţi”, scrise tot de Păunescu. Mai sunt urechi care să le audă şi să le înţeleagă ?

    1. @matilda
      Da, inca nu ne-a ajuns cutitul la os.
      Nu stiu cat de departe este ziua aceea 😦
      Toti ar trebui sa ne aducem aminte de parinti si bunici.

  4. si uite asa incepe calvarul…
    ies oamenii in strada, striga pana raman fara glas, incheata si apoi se duc acasa…. acasa nu sunt lemne de foc, pentru ca nu sunt bani si pensia a venit tarziu. ar vrea sa mance ceva… frigiderul e plin cu ambalaje de la medicamente… mai e putin paine pe masa si 2 plicuri de ceai. ajung asta seara. daca da bunul dumnezeu si mai mai trezesc maine o vedea ce o sa fac… pana atunci doamne ajuta…

      1. stii de cate oriam auzit asta….
        nu se implica nimeni…
        singurii care facem intradevar ceva suntem cei de pe aici care scriu si spun lucrurilor pe nume…. speram doar ca cei care ne citesc sa prinda ceva din ce spune…

        1. @analfabetul
          Ai dreptate dar …. pentru cine vorbim noi?
          Cine ne citeste?
          Tot cei din blogosfera.
          Simt ca ne limitam aici.
          Trebuie sa iesim si in viata reala.

        2. asa este… dar mai trebuie sa ne pregatim. am gasit cateva persoane care vor sa se ocupe de proiectul Romania 2014. sa speram ca vom reusi sa facem ceva.
          stiu sigur ca de unim sigur va iesi ceva… macar ochii.
          o sa te contactez cand e planul gata… acum lucram la el.
          daca ai idei te rog un mail daca ai timp.

          sa stii ca cei din blogosfera au si ei prieteni. deci se poate sa ajunga si la altii.

        3. @analfabetul
          Eu am impresia ca ma blochez prea mult aici in blogosfera.
          Ne cititm noi pe noi si cam atat. 😦

  5. Theodora,o sa iasa in strada putin pensionari intrucat nu mai sunt in putere,ar trebui sa se implice societatea civila si sa facem noi bloggerii o lista pentru a strange semnaturi si a le sustine cauza,la fel si sindicatele ,o seara placuta!

  6. este un site petitie online. acolo se pot strange semnaturi si cu reclama pe toate blogurile mai ales ale unor jurnalisti se poate chema la mitting

    1. @olimpiu
      Stiu site-ul ca am semnat petitia pentru renumerarea voturilor dar nu stiu care este procedura de initiare.
      Oricum, vad ca in afara de mine si de voi (cititorii blogului meu) nu reactioneaza nimeni.
      Este foarte trist ca oamenilor nu le pasa de pensionarii nostri.

  7. buna ziua theodora ai pe blogul meu ultimul articol te rog sa il iei de la mine sa il pui si la tine si asa paote o sa vada mai multi de ce sunt in stare oamnei marinarului

    o zi buna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s