Daca se rupe Ciurelul

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu,  este de parere ca, in cazul unor ploi torentiale, zonele inundabile in Bucuresti, sunt Giulesti Sarbi, Bulevardul Iuliu Maniu, Aparatorii Patriei, Progresului si 1, 5 kilometri de pe Soseua Alexandriei.
Scenariul cel mai negru ar fi cel in care o mare parte a Capitalei s-ar inunda iar apa ar putea ajunge pana la etajul 3 al Spitalului Universitar, „daca se rupe barajul de la Ciurel„, noteaza Gandul.
In opinia primarului exista si un scenariu optimist in privinta barajului de la Ciurel.
Daca numai se crapa atunci poti sa dai drumul la apa in timp util ca sa nu se rupa de tot. Exista debuseuri si pentru Dambovita, exista si pentru salba de lacuri, dar asta nu inseamna ca stai si dormi ca sa ajungi in situatiile astea pe care nu si le doreste nimeni”, sustine Oprescu.

Sursa: ziare.com

Reclame

50 de gânduri despre „Daca se rupe Ciurelul

  1. Am citit acum vreo zece ani un articol pe tema asta. Era publicat un studiu care arata in cat timp si pana la ce nivel se indunda Bucurestiul din momentul in care digul ar ceda. Am sa-l caut si am sa-l scanez daca e cazul. Exista aceasta simulare facuta de specialisti dar nu imi amintesc cine a a facut simularea respectiva. Erau enumerat strazi, zone cu timpul si nivelul preconizat al apei. Am retinut ca in zona mea (Stirbei Voda) apa ar ajunge in 20 de min. de la ruperea digului pana la nivelul etajului 2. Am pastrat cu siguranta articolul dar trebuie sa-l caut prin arhiva din pod. E mult timp de atunci.

      1. Nu am blog. Am sa-l caut dupa cum ti-am spus prin pod in hartoage. A aparut in urma cu aprox. 9-10 ani cand a mai circulat zvnoul despre posibilitatea spargerii barajului. Simularea s-a facut probabil in conditii de laborator, pe macheta sau cine pe ce criterii de specialitate. Exista acest studiu pe undeva la o institutie.

        1. Si eu am inceput sa-l apreciez pe Oprescu desi nu l-am votat. L-am votat pe Blaga (in naivitatea mea).

        2. @Rox
          Nu mi-ai spus tu pe mess ca vrei sa iti faci blog?
          Scuze! Te-am confundat.
          Ok daca il gasesti si il poti scana. Il pun eu pe blogul meu in numele tau.
          Chiar ar fi interesant.

        3. Nu Theo, nu am Id-ul tau. Nu le-am schimbat iar eu intru foarte rar pe mess si doar ca sa-mi citesc mesajele off care in ultimul timp s-au rarit din moment ce nu sunt activa acolo. Prefer sa-mi rezolv problemele de comunicare rapid prin telefoane scurte. Sunt satula de telefon si calculator. Fug de el cat pot.

        4. @Rox
          Am facut o confuzie.
          Eu te-am adaugat acum pe mess.
          Probabil ca o sa vezi cand il deschizi.
          Il recunosti dupa „th”
          Cine stie poate vorbim intr-o zi.

  2. Cu un guvern pe care si l-ar putea face numai din prieteni(si vreau sa spun ca un om de calitate nu tine-aproape decat tot oameni de calitate), Oprescu ar putea fi o solutie de prim-ministru (la fel de buna ca Yohannis) – poate chiar presedinte – care ar putea pune si sanatatea in drepturile ei (dar mai ales ale omului). Stiu ca e de stanga dar mai stiu ca nu e extremist – adica si daca baga mana sau o intinde la o spaga, se manjeste finut, nu pana la umar (chiar pan’ la gat si peste cap), cum ne-au dat dovada porcotalii, de – cred ca – n-o sa-i mai scoatem din boabe si dovleci decat impuscati.

    1. @KinR
      Da, Oprescu este un om de CENTRU STANGA CU VEDERI LIBERALE, el parca asa a declarat.
      Poate ar fi bun dar eu una sincer IL PREFER PE IOHANNIS prim-ministru, chiar daca Oprescu a fost in PSD.
      Poate presedinte dar acolo este bataie mare. 😀
      Mi-a displacut faza aia de la primarie cu zapada.
      Am crezut in el.

  3. În acest moment, Sorin Oprescu este singura autoritate în care mai cred. Sunt convinsă că face tot ce este omeneşte posibil pentru a feri Bucureştii de asemenea tragedie.

      1. Nu a dormit deloc. La iarna pe care a avut-o Europa, multe capitale au fost paralizate. Sa nu mai vorbim de localitati mai dosnice. Transportul in comun nu a fost paralizat spre deosebire de Anglia si poate alte tari. Reparatiile nu se pot face pe vreme neprielnica. Carosabilul trebuie sa fie uscat si in nici un caz temperaturi sub zero grade. Sunt lucruri pe care trebuie sa le judecam singuri in mod obiectiv. Nu putea sa vina Oprescu sa lipeasca asfaltul cu limba ca timbrul pe scrisoare si nici sa faca vraji ca Harry Poter sau Samantha. Sa fim seriosi.

        1. @Rox
          Cand ninge puternic cu viscol nu se poate face nimic.
          Trebuie asteptat sa se linisteasca cat de cat.
          Incurca foarte mult si masinile parcate pe strada.
          Suntem multi …. multe masini… strazile inguste si cu gropi.

  4. nu se av rupe barajul.in cel mai nefericit acz inunda cartierele mentionate.imi pare rau ac nu mi-am adus la Buc barca pneumatica. vad ca Iuliu Maniu sta in cap de lista

        1. nu, dar mie mi se pare ca tov Oprescu se joaca cu frazele si cu initiative care mai de care mai nastrusnice cum sunt spalarea trotoarului.
          daca ar veni in fata blocului meu nici nu ar afla trotuar doar o fasie incalecata de masini in lipsa parcarilor
          mereu avem ghinioane: alergam sa scapam de unii si dam de altii la fel de gargaragii si impotenti
          il sfatuiesc pe tov primar general sa urgenteze autostrada suspendata , ne refugiem acolo in caz de inundatii

        2. @olimpiu
          Banuiesc ca te-ai prins ca nu o sa construiasca nici o autostrada suspendata 🙂
          Nici nu o sa o inceapa.
          Nici daca nu era criza asta cred ca tot nu facea nimic pentru ca NU SUNT FONDURI.
          Trebuie sa recunosti ca are un mare plus in comparatie cu Videanu.
          Oprescu nu are firma de borduri.
          Fasie incelecata de masini zici? Pai nu e nimic, spalati si masinile de pe trotuar 😀

        3. Vroia sa o construiasca cu poporul chinez dar nu a putut fiindca nu sunt europeni. banii trebuiesc flenduriti prin Europa si nu trimisi spre China. Totusi, poate se gasea o solutie. Daca se facea un SRL sau SA (persoana juridica romana) s-ar fi facut in final. Daca ati sti prin cate SRL-uri pleaca bani in tari ne-europene….si foarte departe de Europa…Ei au SRL-uri aici si invart contracte aici dar se factureaza o groaza de chestii de acolo”. Implicit platile se fac intracolo. Din cate stiu, aici a fost prea complicat iar chinezii fac drumuri in Muntenegru acum. Acolo se poate si ca atare SE FACE ceva. Important e sa fim condusi de oameni care stiu sa faca lucrurile SA SE INTAMPLA si nu sa stam blocati cu totii sfarsind prina deveni o tara de inapoiati si nevoiasi. Asta e progresul promis de PDL ? reformarea statului in sens invers poate. Catre comuna primitiva caci tocmai legea si aplicarea ei ne blocheaza. Ca atare o sa ajungem sa n-o mai folosim. Ne-am obisnuit sa mergem in pierdere, sa nu ne mai cautam dreptatea in justitie, sa nu mai apelam la politie sau alte institutii. Stim ca mai mult ne incurca sau exista teama ca te alegi cu mai multe belele decat beleaua pe care o ai de rezolvat (teoretic legal).

        4. @Rox
          Am auzit si eu ca in Muntenegru se construiesc sosele.
          Eu inca apelez la politie si sa stii ca am descoperit cu bucurie ca oamenii astia chiar isi fac treaba.
          Recunosc ca am avut o strangere de inima dar nu pot decat sa le multumesc pentru operativitate si profesionalism.
          Felicitari domnilor politisti din sectorul 3!
          La jutitie slava domnului nu am nevoie.
          Vreau sa subliniez ce ai spus: „Important e sa fim condusi de oameni care stiu sa faca lucrurile SA SE INTAMPLE si nu sa stam blocati cu totii sfarsind prin a deveni o tara de inapoiati si nevoiasi.”

  5. Ii cunosc bine pe specialistii care-au proiectat aceasta amenajare hidrotehnica.Si Ion Iliescu ii cunoaste pentru ca a lucrat cu ei o viata. Atunci proiectele se faceau cu responsabilitate, profesionalism si seriozitate.Plus ca venea Ceausescu zilnic pe acolo !Exista IGSIC-ul, un fel de bau-bau in constructii .Fara aprobarea lor nu puneai o caramida.
    Sa nu ne fie teama. Numai de Dumnezeu sa ne temem.Mai nesigure sunt constructiile facute dupa’90,cu prea multe concesii tehnice in numele Banului, si cu mana de lucru necalificata.

    1. @zincabeiu
      Va multumesc pentru comentariu!
      Am citit si eu ultimul dumneavoastra articol si mi-a placut
      Am fost tentata sa il preiau pe blogul meu. 🙂
      Mie totusi imi este frica. Stiu ca a fost construit bine dar oare a mai fost verificat si reparat?

  6. Exista echipe speciale din partea proiectantului care au sarcina de a urmari comportarea in timp a tuturor barajelor din Romania.De doua-trei ori pe an se fac studii, caci in corpul acestor baraje sunt incastrate aparate speciale care ne arata daca exista vreo fisura sau daca se deplaseaca aceasta constructie hidrotehnica, si cu cati milimetri s-a produs aceasta deplasare.Proiectantul semnalizeaza iar constructorul remediaza.Mai exista specialisti, acum in prag de pensionare, care si fac datoria cu modestie si in anonimat.Sper sa aiba si discipoli. Teodora, te citesc cu placere, desi nu fac comentarii pe blogul tau. Pe viitor, o voi face, te asigur.

  7. Dom’le, realizarea lacului Morii şi sistemul de baraje construit pe Dâmboviţei în Bucureşti fac parte din lucrările de sistematizare a cursului Dâmboviţei al căror principal scop este tocmai protejarea oraşului de eventualele inundaţii posibile. Ţin minte că am avut parte şi de aşa ceva, saci cu nisip de-a lungul malurilor Dâmboviţei, în buricul târgului. Ceea ce se ştie mai puţin este aceea că, în mod frecvent, subsolurile clădirilor de pe malurile râului erau inundate, lucru de care puţini dintre locuitorii de azi ai respectivelor clădiri au auzit.
    Sigur, când se realizează o asemenea lucrare se fac şi simulări pentru eventuale dezastre, e o etapă obligatorie, fără ca aceasta să însemne altceva decât că odată aprobată construcţia respectivă, eventualele urmări ale accidentelor posibile, doar în condiţii absolut speciale, ar fi mai mici decât beneficiile ce rezultă din realizarea ei.
    Referitor la ceea ce a fost publicat de-a lungul vremii, legat de asemenea scenarii, am serioase rezerve. Doar un motiv: din câte ştiu eu, B-dul Iuliu Maniu (că a fost luat în discuţie) este situat la o cotă superioară luciului lacului în sine, motiv pentru care îmi vine greu să-mi imaginez cum ar putea ajunge apa acolo.
    De asemeni mi-e greu să-mi imaginez că s-au proiectat şi executat două lucrări: una fiind lacul în sine, iar a doua fiind reţeaua Metroului bucureştean, dacă lacul ar constitui un pericol pentru oraş.
    Ce-aş mai putea spune? Că nivelul apei, în lacul existent, nu are nici pe departe înălţimea etajului 2, iar suprafaţa inundabilă a oraşului este de cel puţin 10 ori mai mare decât cea a lacului?
    Ajunge.
    Eu unul dorm liniştit. 😆

        1. @Cârcotaşu
          Pai daca exista trebuie sa fim atenti.
          Pana la mine nu o sa ajunga apa, in caz de Doamne fereste, dar sunt prieteni cum ar fi Toni care pot sa fie afectati. 😦 Trebuie sa nu ne gandim doar la noi.
          Mai bine cu drobul de sare decat nepasatori, zic eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s