Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

1st collector for Frauda
Follow my videos on vodpod

Liderul PSD Victor Ponta o acuza pe Roberta Anastase ca a numarat in mod “fraudulos, banditesc” voturile la legea pensiilor.

In orice tara democratica, Roberta Anastase ar fi fost arestata, nu Vintu sau o asistenta de la Giulesti. Pentru Roberta Anastase 80 de voturi inseamna 170. Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, seful hotilor din PDL. Modul fraudulos, banditesc, in care 80-82 de deputati au fost numarati de Roberta Anastase ca fiind 170 este o infractiune evidenta si un atac impotriva democratiei romanesti

Cu 170 voturi “pentru”, două “impotriva” si trei „abtineri”, proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri seara, de Camera Deputatilor, in absenta reperezentantilor PSD si PNL, dupa o dezbatere extrem de lunga si controversata, in care parlamentarii care sprijina Guvernul au reusit sa isi impună prevederile dorite.

Social democratii vor contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constitutionala si vor formula o sesizare impotriva sefei Camerei Deputatilor, document care ar putea fi inaintat nu doar Biroului Permanent al Camerei, ci si în justitie.

Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ca liberalii vor sesiza Curtea Constitutionala cu privire la legea pensiilor, precizand ca demersul lor este unul distinct fata de cel similar al social-democratilor.

„Cel mai probabil mâine cred că va fi gata sesizarea CCR cu privire la legea adoptată ieri în Camera Depuaţilor. Mâine o să facem o prezentare mai pe larg. (…) E un demers complet separat de cel al PSD”

Intrebat care sunt motivele pentru care PNL contesta legea privind sistemul unitar de pensii, Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca este vorba de o serie de chestiuni legate de varsta de pensionare.

„Să se înţeleagă bine că peste tot în lume există două sisteme de pensii care funcţionează în paralel. Un sistem de pensii să îi zicem social, şi unul privat, paralel, care ar trebui şi în România să ia amploare în aşa fel încât presiunea pe buget să fie cât mai mică şi unde oamenii să poată să cotizeze în funcţie de posibilităţile pe care le au astfel încât şi pensia, la atingerea vârstei de pensionare, să fie în raport cu ceea ce a cotizat. Să nu mergem pe un sistem egalitarist care nu ţine seama de contribuţiile diferenţiate pe care unii le-au avut la sistemul de pensii, care duce la egalizare în jos şi care mi se pare profund incorectă”, a mai spus liderul PNL

Ce parere aveti depre feul in care s-au numarat voturile la legea pensiilor?

As vrea sa stiu parerea dumneavoastra:

Aliosa, Ana Usca, Anca Florea, Basarica,  Caius, Chat Noir,   Elisa, Gabriela, Renata, GebelezisHai ca se poate, Vania, Ioan SorinMadi, MarcusMirela, Natasa, Orfiv, Pro AtitudineSibillaStarea Natiunii, Teo, Supravietuitor, World of Solitaire, Ipu

Anunțuri

86 de gânduri despre „Inca un atac indreptat impotriva democratiei marca Roberta Anastase

  1. după acelaşi sistem după care ne-am culcat într-o seară de decembrie cu un preşedinte pe care le-am ales şi ne-am sculat cu un altul care s-a ales… că doar suntem ţara în care cine fură azi un ou, e un bou…

  2. PS
    şi, după cum spuneam şi-n cea grădiniţă, boii cum îs învăţaţi: unul hăis, şi altul cea, că doar îs d-a stânga şi d-a dreapta magariului central care HI-HA-HI-Ha-e de o ţară-ntreagă! temeinic sprijinit de berbecii de mână turme prin dealuri şi câmpii mioritice spre a scrie numele măreţului epigon de cel mai iubit fiu al poporului… blestemat tre să fie poporul ăsta de Ane de-ale lui Manole şi de baci vrânceni, de-i e sris numai a-şi doini amarul pe ruinile bisericilor şi stânelor năruite de toţi netrebnicii… 😦

    1. @leo
      Cu asta ma lupt eu Leo.
      Cu nepasarea asta a oamenilor, cu lipsa lor de reactie.
      Nu cred ca este blestemat poporul.
      Cred ca este doar amortit.
      Amortit de frica.
      Puterea lor se bazeaza pe frica noastra.

      1. nu, Theo, că nu frica i-a făcut pe unii să-şi vândă votul pe o pungă de mălai, nu frica îl face pe român să întoarcă pe stradă capul atunci când vede un sărman, nu frica ne-a creat reflexul de a duce mâna la buzunar de la halatul alb de-l vedem la venirea pe lume, până la sutana neagră de ne însoţeşte pe ultimul drum! ci nesfârşitul şir de cârmuitori NEMERNICI cu care ne-a tot blagoslovit Dumnezeu Drăguţul de atâţia şi atâţia amar de ani! tălică nu vezi că nici măcar n-ai ce alege?! se tot face zicere despre mâna moartă de au avut-o Bunicuţa ori Arogantul în materie de ales oameni. dar dacă nu-i vina lor?! că doar se ştie, de când îi lumea, că revoluţiile multe gunoaie aduc la suprafaţă! ş-avem la gunoaie… păi ce blestem mai mare decât să ai alege între un Prostănac şi un TICĂLOS care şi-a clădit cariera politică pe cadavrele politice lăsate în urmă-i – Ciorbea, Roman, Stolojan, etc, etc?! şi cu cine să pleci la luptă?! pesedeii, când nu se bat între ei, o fac cu liberalii. liberalii, când nu se bat între ei, se bat cu pesedii. românii, ăia reali, de la talpa ţării, aşijderea, se încaieră pe unde apucă: în trafic, la cozi, pe unde apucă. pe blogul ANeului nici nu mai ştii cine-i sunt prietenii şi cine duşmanii, e-un haloimăs de interese şi diversioneli p-acolo, de te şi-ntrebi cât de masochişti tre să fim ăia puţinii oameni reali de mai se-ndură să treacă p-acolo, doar-doar i-o veni odată românului Năstase mintea la cap, înainte să fie aia de pe urmă, să ajungă şi el doar o altă treaptă pe calea înălţării întâiului ticălos al ţării; că la prima încercare a fost prea tare, şi-a scăpat, dar ştii cum e cu vorba aia de nu vrea neam s-o priceapă, cu ”fereşte-mă Doamne de prieteni…”…
        UF, că nu mă durea destul tărtăcuţa de la vremea asta de nu se mai furtuneşte odată! mă stârnişi, Dumnezău mamii lor de jigodii de ne-au furat şi singurul lucru de preţ de nu ni l-au putut fura de milenii nici migratorii, nici imperialiştii, nici internaţionaliştii – Speranţa…

  3. Reactia societatii civile este sub ZERO, iar opozitia, ar fi trebuit ca de exemplu maine dimineata sa nu intre in PARLAMENT ci sa se posteze in fata CASEI POPORULUI cu toti parlamentarii opozitiei si sa declare ca ei nu vor mai calca in parlament pana nu vor fi trasi la raspundere cei vinovati.

    Dar,
    Mai tineti minte momentele din istorie: se aduna armata pregatindu-se de lupta, in fata armata inamica, conducatorul dadea ordinul de atac iar cavaleria boierilor facea stanga imprejur si parasea campul de batalie?

  4. Theodora,
    daca se putea vota si in absenta opozitiei atunci ,ma intreb,opozitia de ce a lipsit?
    Si,voturile se numara electronic,banuiesc,de ce nu era o camera pe monitor?
    Nimic nu-i in ordine acolo,iar noi,Doamneee,credeam ca PNL ma reprezinta si pe mine,constat ca nu,nu se bate nimeni pentru mine si interesele mele de cetatean.:(

  5. Traim in Romania,tara lui TRilili si Tralala!tara cailor frumosi ce stau prin grajduri de aur.Si acum cativa dintre ei:Vodescu,cobescu,Prostanescu,parlamenteasca,,Crinescu,Carlanescu,Felixescu,Chilotescu,Markulescu…
    CAi frumosi hraniti cu ovaz din aur,adapati cu apa vietii cu ingrijitori de elita care ii tesala si un fund daca le vine!Departe de tot sunt gloabele adika noi,cci care i-am facut frumosi si le-am dat voie sa creasca in grajdurile democratiei,se uita superior la noi la fel ca un bmw la un logan!daca s-ar putea sa nu ii facem de ras cu famillile de elita cu care se inrudesc pentru ca noi le-am dat voie.
    Fac un ultim apel gloabeidin ’90 sa ii puna cu botul pe labe atat pe cei cai frumosi cat si pe ingrijitorii lor,ca de’ doar el i-a inventat,ales si lansat in lumea elitista a celor mai frumosi cai.
    Pune un cal frumos sa traga la jug sa vezi cum curge sange la zabala,copitele se strica,capusele se reped la ei etc.

  6. Parere? Am o parere si cu ea o sa raman! Asta este tot ce putem face, pareri! Cand am vazut ce repede au cazut parlamentarii „la pace” in comisie, acceptand amendamentele Opozitiei, am fost convins ca legea nu va fi amendata in plen. Faptul ca Puterea are majoritatea in Parlament, suficienta inclusiv pentru a trece legi organice, ma face sa ma astept ca orice aberatie sa fie votata intr-o veselie. Dar, asemenea tupeu si nesimtire, aveam ceva retineri sa admit. Nu ca n-ar fi existat suficiente semnale, dar stiam ca pot da o impresie de legalitate mobilizandu-si arnautii.

    Ce se va intampla in continuare? Eu cred ca totul se va limita la un mini scandal mediatic. Cand Tara este condusa de o gasca compusa din tradatori, derbedei si boarfe, care si-au subordonat toate organismele puterii de stat, este extrem de putin probabil ca sa aiba loc o actiune ca in orice stat civilizat. Fotografiile si filmuletele nu vor fi admise ca probe si vor fi respinse ca fiind trucate, dovezile corectitudinii ramanand pixelul albastru si procesul verbal al sedintei Camerei Deputatilor. Nici inregistrarea vocala a borfetei nu va fi admisa, chiar daca, din inregistrare, rezulta ca la fiecare punct supus votului, numarul total al deputatilor era altul. Altul, dar suficient ca sa valideze „obiectul” votului.

    Nici in Curtea Constitutionala nu am incredere. Acolo sunt niste politruci ai Puterii. Faptul ca au creat impresia unei opozitii la prima varianta a legii pensiilor nu trebuie sa ne insele. De fapt ei si-au aranjat propriile pensii, ca pret al tradarii populatiei. Curios este faptul ca mai nimeni nu vede ca pensiile magistratilor erau cel putin de doua ori mai mari decat pensiile militarilor, ofiteri superiori si ca, in urma recalcularilor vor fi intre de 4 ori si 8 ori mai mari. Bravo lor! Tot timpul au gasit portite sa-si mareasca drepturile banesti, in timp ce militarii au dormit in cizme, sperand in loialitatea statului. Sigur ca prostia se plateste si ca, intr-o tara ca Romania „moderna”, pedeapsa trebuie sa fie cel putin umilirea si chiar desfiintarea Armatei. O adunatura de politruci si escroci imobiliari este suficienta. Pentru carne de tun se vor gasi destui voluntari din randul sutelor de mii de someri.

    Astazi incep protestele sindicatelor. Evident dupa cele ale pensionarilor militari, alaltaieri la Paulis. Ce o sa iasa? Imi vine in minte un clip publicitar: „Gicule il stii p-ala de la 6 care i-ai taiat apa? … Mda ce e cu el ? … Taie-i ma si curentul vro 4-5 zile asa te rog …”

    1. @ALM
      In cine sa mai avem incredere domnule ALM?
      In judecatori nu, in Curtea Constiturionala nu, in parlamentari nu, in presdinte…. Doamne fereste…in liderii de sindicat niste vanduti cu doasare care pot sa fie sanatajati nu 😦
      Mai putem sa avem incredere in cineva sau in ceva?
      Putem sa avem incredere in noi. Dar pentru asta trebuie sa existe acest NOI. Deocamdata suntem dezbinati… fiecare cu nemultumirile si necazurile noastre.

      1. Sigur ca putem sa avem incredere in noi, respectiv fiecare in ea/el insasi/insusi. NOI poate exista in orice cantitate, dezbinati sau nu. Fara o organizare nu iese decat, cel mult, o razmerita. Si se pare ca suntem mânati catre aceasta situatie, ca fiind unica prin care portocaliii se pot mentine la putere, cu mârlanul lor cu tot. Tara are inca destul „lapte” pentru a fi mulsa viguros, ca sa nu mai pun la socoteala imprumuturile oferite cu suspecta larghete de catre FMI.

        1. @ ALM
          Depinde de razmelita domule ALM de fapt de felul in care se va reactiona impotriva ei.
          Imi aduc aminte acum de ce am iesit in strada in decembrie 1989…. faptul ca au murit oameni … asta a fost motivul.
          Imi aduc aminte ce vorbeau muncitorii adunati in curtea fabricii.
          Ii cunosteam pe toti erau colegi ai tatalui meu…. oamenii spuneau asa…. au omorat oameni … gata! nu se ma poate.
          Am rupt portile si gardurile si era cat pe aci sa ii linsam pe pompieri care pusesera furtunele cu apa pe noi ca sa ne convinga sa nu iesim…. si toata fabrica a plecat in Piata Revolutiei.

        2. @ Theodora
          Regret ca trebuie sa va contrazic, cu toate ca va admir cat de voluntara sunteti. Vorbim despre situatii diferite. In 1989 mai existau fabrici si colective relativ unite intr-un tel comun. Acum, cu cine sa mai rupeti gardurile si portile? Cu administratorul de la bloc? Dar, ca sa nu spuneti ca sunt negativist si demobilizator, spun doar atat: om trai si vom vedea!

        3. @ALM
          Asa este. Situatiile sunt diferite si este greu sa il conving pe administratorul blocului sa convoace o adunare si sa plec cu totii la demonstratie 😦
          De fapt vroiam sa spun altceva…. vroiam sa spun ca atunci oamenii au iesit pentru ca au aflat ca alti romani au fost reprimati VIOLENT.

        4. Ei, ce va spuneam? Fâssss! Ce daca s-a numarat „gresit”? Reluam votul! De ca n-a stat Ponta in sala? Chiuleste si ne obliga sa furam …

        5. @ALM
          Cata obraznicie pe femeia asta.
          De fapt obrznicia este o caracteristica a celor din PDL.
          La reluarea votului vor strange probabil toti deputatii din alianta lor nenoricita.
          Anastase trebuie sa plateasca pentru ce a facut.
          Toti trebuie sa raspunda.

  7. oare nu ia zis nimeni ca sala aia e supraveghiata?. chestiile astea drebuiesc schimbate imediat, fara sa mai asteptam . E atat de mare prostia facuta de ea; si nicaieri nu se mai face asa ceva.Ori nu stie sa numere, ori era sub influenta alcoolului, si vedea DUBLU =))

    1. E posibil a din prostie sa nici nu se fi gandit ca sala e supravegheata.

      Dar cred ca principalul motiv e nesimtirea. Ei si ce daca falsifica niste voturi? Ce, a patit ceva? Macar vreo mustrare?

      PS : Dar acum ce-i drept imi amitnesc si un episod marca Bogdan Olteanu….cand a mutat niste ghivece cu flori sa nu vada votul…

  8. Nu surprinde pe nimeni – cred – cu ce se poate ocupa – la caderea serii – o borfetta. Surprinde insa locul unde alese sa exerseze „oralul”.
    Am trecut ieri prin padure pe la Plopeni si am vazut si la intrarea si la iesirea soselei din padure „fetitele”. Stiam care li-e ocupatia dar, ajuns acasa si deschizand televizorul mi s-au parut ultradecente. Daca faceau ce stim ca fac, nu o faceau in vazul tuturor. Borfetta insa o punea cu botu-i in cel mai public loc posibil din tara asta.

    1. @Basarica, in privinta furtului de voturi…oricat ar fura…nu vor mai avea cum sa iasa tot ei si in 2012. Asta ti-o spun sigur.

      In privinta furtului Robertei Anastase…mi se pare f.grav atat faptul ca al treilea om dintr-un stat poate recurge la asa ceva…dar si ca nu primeste nici o consecinta negativa…

    1. @Sfarma -Piatra
      Corect!
      Au vazut ca se poate fura la prezidentile… ca ceea ce s-a intamplat la Paris a fost O MARE MIZRIE si au continuat sa fure.
      Ne fura banii, ne fura viata si nu avem de ales decat sa iesim in strada si sa ii alungam.

    2. @Sfarma Piatra….mi-e teama ca decat hotii astia de azi(si nu doar cei de la PD ci si cei de la PSD sau PNL) – comunistii erau cu mult mai cinstiti.

      Apropos, ai vazut ce date ne furnizeaza CNP? Seamana cu cele de pe vremea comunistilor? De la sfarsitul anilor ’80? Ba chiar cred ca cele actuale le intrec in optimism…

  9. Theo, prima eroare e în titlu: încă un atac îndreptat împotriva democraţiei????!!!
    Care democraţie, Theo?
    Titlul corect era: În grădina carpaţilor fără filtru a totalitarismului portocaliu, Roberta mai plantează un răsad.

    1. @Renata, ce intelegi prin democratie?:)
      Republica Democrata Germana era oare mai democrata decat Republica Federala Germana? 🙂
      Apropos…cele mai multe tari care au in nume cuvantul „Democrat” sunt de fapt dictaturi. Exemplul cel mai elocvent : RPDC 🙂

  10. De ce facem fata aceasta de mirati, cand noi, prin inactiunea noastra, am permis ca aceste fenomene sa se generalizeze? De ce rezista inca gasca aceasta de lacuste la guvernare, intr-o tara membra a Uniunii Europene? Suntem noi cu adevarat europeni? Putem sa ne denumim fara sa rosim la fata, cetateni? Nu cred. Nu suntem altceva decat niste oi bete, incapabile de a articula opinii, atitudini.
    E timpul actiunii, daca nu cumva dorim sa ne transformam in niste larve.

  11. Un comportament abject si un caracter mizer, fara scurpule. Nu stiu cum s-au putut abtine barbatii aia sa nu-i dea una peste mecla. Eu daca ma aflam in preajma ei nu puteam sa ma abtin. Pare imposibil sa nu-i dai o scatoalca daca se afla in raza ta. Aseara Ponta a sunat la una din emisiunile de la Antena 3. A fost o revelatie pentru mine sa constat ca are o anumita sensibilitate si e o bucurie sa constati ca nu toti politicienii sunt din piatra de moara ci din carne si oase ca si noi, adica umani. Mi-a dat sperante ca odata ce vom trece peste aceasta perioada vom scapa de cinism, insulte, golanii, smardoieli.

  12. Roberta Anastase a mintit pe fata. Si asta este f.grav de la cineva care are pretentia de a ocupa a treia functie intr-un stat ce se vrea democratic.
    Traian Basescu a gresit ca nu a retrimis legea in Parlament, caci cred ca ar putut sa o faca.

    Pe fond insa…sa ridici punctul de pensie la 45% este (economic, matematic) imposibil de realizat.
    In timpul guvernului Nastase(pe care eu il tot laud din puncul de vedere al echilibrelor macroeconomice) raportul pensiei medii cu salariul mediu a variat intre 38%-40%. Guvernul Tariceanu a dus acest la raport la doar 35% … urmand ca in anul electoral 2008 sa il creasca brusc. Fireste doar electoral.

    Eu unul cred ca PSD-istii au parasit sala nu doar in semn de protest. Ci si pentru ca, asa cum este de asteptat vor reveni la guvernare. Si nu le-ar conveni sa guverneze(mai ales dupa experienta de la Curtea Constitutionala) cu pensiile atat de mult marite. Si nu puteau sa voteze tocmai ei greaua mostenire pe ca care ar fi primit-o.

    1. Ce spui ? Traian Basescu a gresit (???) E mult prea putin sa sustii una ca asta. Astazi l-am auzit spunand ” DA ! BANI CA SA PLECE DIN SALA…” am auzit asta din gura presedintelui la un post de radio, nu la irealitatea sau antenele manipulatoare si denigratoare. Se vede clar carui tip de electorat se adreseaza PDL-ul si ce chip si asemanare identica au toti, inclusiv unii care pareau cat de cat oameni. Abject !

      Bucuresteni, astazi au venit la voi in oras niste oameni epuizati de conditiile de trai si obositi de drum. V-au spalat obrazul strigandi neputinta noastra a tuturor ! Voi „dragi” bucuresteni stati in casa linistiti, nu va deranjati, va moaie altii posmagii ! Pai cum sa nu-si permita orice acesti derbedei mincinosi ?

      1. @Rox astazi nu am fost in strada.
        Stiu ca bucurestenii nu participa decat in numar foarte mic. 😦
        Nu o sa mai pot sa scriu o perioada.
        Mi s-a ars si placa de baza la calculator.
        Era o placa soket A care nu se mai fabricav de 3 ani.
        O sa intru sa aprob comentariile si sa mai raspund la unele dintre ele de la o vecina.
        Fara grija… o sa revin…. NU MA LAS

        1. Cred ca am inteles. Nu merge un alt tip de placa ? Offf, sper sa rezolvi situatia.Eu sunt legata de maini si de picioare in perioada asta nu am legeritate financiara, dimpotriva sunt in pioneze ca multi alti romani,”pe rosu”.
          Apropos de somajul tau, stii ca apare un nou pericol ? Dupa ce se termina perioada de somaj si nu mai ai un „statut legal” eisti sa fii in colimatorul „organelor” sub acuzatia de vagabondaj”. Nu o lua personal dar inainte pe vremea lui ceasca imi amintesc ca umblam pe strada cu frica. Terminasem liceul si am dat admitere la medicina fara succes. Dupa examenul pe care nu l-am luat, am continuat sa ma pregatesc la chimie, biologie si fizica. Ma intorceam seara tarziu de la medidatii. Primisem doua repartitii ca strungar la o fabrica din Baneasa si la Electrotehnica. Eu nu pusesem in viata mea mana pe un strung fiindca in perioada de practica ne inchideau intr-o sala de sedinta ca sa nu incurcam productia sau sa ne accidentam prin hale. Am facut liceul la Sf.Sava (N.Balcescu pe atunci).
          Bon iata subiectul pus pe tapet de curand. Tema lansata este o noua cale de a ne teroriza, de a ne supune arbitratiului si a ne pune la discretia „organelor”. In felul asta pot „sa faca” mai usor pe oricine vor vrea. Iata un articol de pe site-ul lui Iulian Urban. PDL-istii astia sunt batuti rau in cap, om cu om. Nu stiu ce le fac. Ii lucreaza „paranormal”. Tara arde si baba se piaptana. Era momentul oportun pentru lansarea unei astel de propunere legislativa ?

          „Mereu asociate , cersetoria si vagabondajul reprezinta reactie proprietarului sedentarizat fata de migrantul “ fara casa si masa” , a carui simpla prezenta este perceputa ca o stare de pericol pentru proprietatea sa , “ o stare pregatioare pentru comiterea infractiunii” , grupurile de cersetori si vagabonzi fiind de regula percepute ca un grup de raufacatori . In vreme ce noul Cod Penal prevede inca forme de sanctionare a infractiunii de cersetorie, in schimb in anul 2005-2006 s-a decis dezincriminarea infractiunii de vagabondaj, motivat de faptul ca realitatile economico-sociale nu ar mai fii compatibile cu aceasta infractiune.
          Personal, consider ca atunci s-a gresit profund.
          Infractiunea de VAGABONDAJ nu trebuia dezincriminata, ci adaptata noilor realitati economice.
          Cu adevarat nu poti sanctiona sau trimite dupa gratii o persoana care nu are casa sau loc de munca din cauza realitatilor economico-socialo-politice din tara. Insa pe de alta parte, nu poti lasa nesanctionat fapta acelor persoane care aleg sa duca o viata parazitara , care refuza sa munceasca desi sunt in putere, motivat de faptul ca este mai usor sa fie asistati social, din taxele si impozitele platite de cei – din ce in ce mai putini – care muncesc si care sustin bugetul de stat.
          Motivele pentru care se refuza locuri de munca in Romania [ atunci cand se motiveaza acest refuz de catre persoanele fara loc de munca ] sunt in multe cazuri, conform staticilor oficiale, cel putin socante
          – nu ma duc la un loc de munca situat mai departe de 1 kilometru de casa
          – nu ma duc la un loc de munca care nu imi ofera o ora pauza de masa la pranz
          – nu imi convine salariul desi conform studiilor nu pot cere pentru maturator salariu de doctor, insa eu insist sa primesc un asemenea salariu
          – conditii de munca grele
          – efort intelectual „prea mare”
          – etc.
          Inclusiv statul roman prin actele administrative emise de ministri au permis aparitia unor categorii de persoane ce refuza pur si simplu ocuparea unor locuri de munca , alegand in schimb sa duca o viata parazitara prin intermediul ajutoarelor sociale platite de stat din taxele si impozitele celor care muncesc. Un exemplu in acest sens este Ordinul ANOFM 86/2002 [ http://quickjobs.ro/pages/legislatie/ordine/ORDINUL%20nr%2086%20din%2022%20februarie%202002.htm ] prin care se da liber la ajutor social persoanelor care refuza un loc de munca ”

          Art.7. – (1) În cazul în care persoana în cautarea unui loc de munca refuza nejustificat locul de munca sau cursul de formare recomandat si stabilit de functionarul public, va da o declaratie pe proprie raspundere de refuz, în fata a doi martori.

          In acest context, eu lansez in dezbatere publica o initiativa legislativa care vizeaza reincriminarea infractiunii de vagabondaj,
          insa spre deosebire de vechea forma a acestei infractiuni , inteleg sa adaug completarea scrisa cu litere boltuite.
          Initiativa legislativa va sta in dezbatere publica vreme de doua saptamani timp in care astept opiniile Dvs.

          Art. 327. – Fapta persoanei care nu are locuinţă statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitate de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu prestează nici o altă muncă pentru întreţinerea sa, refuzand in mod repetat si fara motiv ocuparea unui loc de munca, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.

          Un material extrem de complet pe tema DEZINCRIMINARII infractiunii de vagabondaj puteti gasi aici

          Cersetoria si vagabondajul , intre dezincriminarea de facto si dezincriminarea de jure .
          Pare impropriu a vorbi de o dezincriminare de facto , cata vreme incriminarea sau dezincriminarea este apanajul exclusiv al puterii legiuitoare , consacrat si dogmatizat prin adagiul latin “nullum crimen sine lege , nulla poena sine lege” , iar , pe de alta parte , asa cum cutuma nu este creatoare de rept , nici desuetudinea nu are prin ea insasi effect abrogativ sau dezincriminator .
          Exista insa situatii in care realitatea faptului contrazice realitatea dreptului , realitatea sociala si normativitatea juridical nu concorda , norme juridice in vigoare nu-si mai gasesc aplicarea de fapt , aparand o forma ciudata a ilicitului tolerat . Tolerat de autoritati si de cetateni , in egele masura , el intra in cotidian ca un fapt oarecare lipsit de semnificatia antisociala pe care I-o confera incriminarea sa prin norma juridica.
          Mereu associate , cersetoria si vagabondajul reprezinta reactie proprietarului sedentarizat fata de migrantul “ fara casa si masa” , a carui simpla prezenta este perceputa ca o stare de pericol pentru proprietatea sa , “ o stare pregatioare pentru comiterea infractiunii” , grupurile de cersetori si vagabonzi fiind de regula percepute ca un grup de raufacatori . Pe baza acsetei stari de pericol , mai mult intuita decat probata , se va dezvlta o intreaga teorie penala privitoare la structura si natura juridical a unui tip aparte de infractiune : infractiune de obicei , ca forma a unitatii legale de infractiune si se va creiona portetul unui tip de infractor : infractorul de obicei .

          constitutionalitatea infractiunii de „ vagabondaj ” , reglementata in articolul 327 , Cod Penal.
          Se pedepseste fapta persoanei care nu are locuinta statornica si nici mijloace de trai si care , desi are capacitatea de a munci , nu face acest lucru.Pentru ca fapta sa fie pedepsita este necesar ca aceasta sa denote obisnuinta, actele izolate sau intamplatoare neavand acest caracter.
          Constitutia Romaniei proclama in art. 25 , al. 1 ,dreptul la libera circulatie.De altfel si Declaratia universala a drepturilor omului proclama dreptul la libera circulatie si alegere resedintei in interiorul unui stat in art. 13.
          De asemenea , Pactul international cu privire la drepturile civile si politice consacra acest drept , prevazand ca „ orice persoana care se afla legal pe teritoriul unui stat are acolo dreptul de a circula liber si de a-si alege resedinta ”.
          Pare sa fie o nota de cinism din partea legiuitorului , prin sanctionarea ca infractiune a faptului de a nu avea o locuinta, cand societatea ar trebui sa-i asigure posibilitatea de a locui macar intr-o locuinta sociala.
          Totusi, pericolul reprezentat de vagabonzi nu este atat de grav incat aceasta fapta sa fie incriminata.
          In legiuirile anterioare , in Codul de la 1864 , de exemplu, vagabonzii erau pedepsiti daca erau asociati unui comportament antisocial, cum ar fi portul de arme . De asemenea , in 1921, dispozitile codului sunt modificate prin legea Trancu , legea asimiland vagabonzilor pe cei care traiesc din practicarea sau inlesnirea jocurilor de noroc ori a meseriilor degradatoare.
          Asadar ,vagabondajul este incriminat in masura in care este asociat unui comportament periculos , care prezinta pericol social.
          In prezent , prevederile art. 327 din Codul Penal , nu implica asemenea conditii, ci doar o repetare a faptei, care sa denote obisnuinta.
          Bineinteles,identificam o persoana prin prisma domiciliului sau , dar avand in vedere faptul ca este vorba despre un drept subiectiv nepatrimonial , care inseamna o facultate, o prerogativa a unui individ, nu ar trebui sa fie obligatorie exercitarea acestui drept. Ar trebui ca fiecare individ sa aiba posibilitatea de a nu exercita acest drept, de a se abtine de la acest drept.
          Fiecare persoana are dreptul de a alege sa-si exercite sau nu dreptul la domiciliu , drept asigurat prin art. 25 , al. 2 din Constitutie.
          Asadar, daca o persoana ca si cetatean al Romaniei, alege sa nu-si exercite acest drept asigurat prin Constitutie , de ce ar trebui sa fie incriminata persoana respectiva?
          Libertatea de exprimare este si ea garantata in art. 30 .Bineinteles, conform art. 49 din Constitutia Romaniei , exercitiul unor drepturi poate fi restrans prin lege pentru motive de aparare nationala, a ordinii publice etc. , dar aceste restrictionari nu ar trebui sa implice o sanctionare penala.
          Vagabonzii sunt „produsele respinse” ale societatii, dar sunt egali in drepturi cu oricare din cetatenii Romaniei care nu sunt vagabonzi , care au un domiciliu si se bucura de aceleasi drepturi ca toti cetatenii tarii . Nu este vorba de inca o discriminare in ceea ce-i priveste?

  13. Atata nesimtire si bataie joc doar la ei am vazut.la ei si sustinatorii lor.
    Cum de pleaca cat mai departe/N-au pic de rusine?
    Am vazut ieri doi pedelisti care vorbeau despre asta cu lectia invatata.De la o posta se vedea ca mint si ca le este rusine.
    Nu stiu de ce nu pleaca din partidul furaciosilor,mincinosilor, ticalosilor.

      1. Politics Without Principle

        If there is no principle, there is no true north, nothing you can depend upon. The focus on the personality ethic is the instant creation of an image that sells well in the social and economic marketplace.

        You see politicians spending millions of dollars to create an image, even though it’s superficial, lacking substance, in order to get votes and gain office. And when it works, it leads to a political system operating independently of the natural laws that should govern – – that are built into the Declaration of Independence : „We hold these Truths to be self-evident, that all Men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness . . . . ”

        In other words, they are describing self-evident, external, observable, natural, unarguable, self-evident laws: „We hold these Truths to be self-evident.” The key to a healthy society is to get the social will, the value system, aligned with correct principles. You then have the compass needle pointing to true north – true north representing the external or the natural law – and the indicator says that is what we are building our value system on : they are aligned.

        But if you get a sick social will behind the political will that is independent of principle, you could have a very sick organization or society with distorted values. For instance, the professed mission and shared values of criminals who rape, rob and plunder might sound very much like many corporate mission statements, using such words as „teamwork,” „cooperation,” „loyalty,” „profitability,” „innovation,” and „creativity.” The problem is that their value system is not based on a natural law.

        Figuratively, inside many corporations with lofty mission statements, many people are being mugged in broad daylight in front of witnesses. Or they are being robbed of self-esteem, money, or position without due process. And if there is no social will behind the principles of due process, and if you can’t get due process, you have to go to the jury of your peers and engage in counterculture sabotage.

        In the movie The Ten Commandments, Moses says to the pharaoh, „We are to be governed by God’s law, not by you.” In effect he’s saying, „We will not be governed by a person unless that person embodies the law.” In the best societies and organizations, natural laws and principles govern – that’s the Constitution – and even the top people must bow to the principle. No one is above it.

        The Seven Habits will help you avoid these Seven Deadly Sins.
        And if you don’t buy into the Seven Habits, try the Ten Commandments.

        Chapter 9 – Principle-Centered Power – Page 108

        To some, these principles and the ideals they represent are readily attributable to notable leaders of distinction such as Mahatma Gandhi, but they are harder to find in the much more common experiences of everyday living. In response to this concern, Gandhi replied, „I claim to be no more than an average man with less than average ability. I am not a visionary. I claim to be a practical idealist. Nor can I claim any special merit for what I have been able to achieve with laborious research. I have not the shadow of a doubt that any man or woman can achieve what I have, if he or she would make the same effort and cultivate the same hope and faith.

        A Personal Note – Page 323

        Gandhi emphasized : „A person cannot do right in one department whilst attempting to do wrong in another department. Life is one indivisible whole. „

  14. @DYN
    Poti sa imi lasi un mesaj aici.
    Nu am mai intrat de 3 zile cred.
    Am probleme cu PC-ul.
    S-a ars placa de baza. Acum am intrat putin de la o prietena doar ca sa aprob comentariile si sa imi citesc e-mailul.
    Cred/sper ca o sa intru zilnic de acum. Am moderare deci poti sa lasi orice mesaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s