In mainile lui Basescu deci fara nici o speranta

Victor Ponta, presedintele PSD,  a declarat ca deblocarea situatiei din Parlament, soarta Legii Educatiei, a Pensiilor, precum si soarta bugetului pentru 2011 se afla in mainile presedintelui Traian Basescu.

„Facem apel la Traian Basescu sa ia decizia de a debloca activitatea Parlamentului Romaniei si a Camerei. Daca isi doreste cu adevarat sa discutam legea Pensiilor, a Educatiei si a bugetului de anul viitor sa ii lase pe cei de la PD-L sa aduca o alta persoana in fruntea Camerei Deputatilor, care sa nu fraudeze, o persoana capabila de echilibru, care sa aiba experienta necesara, iar aceasta decizia va debloca functionarea Parlamentului. Il rugam pe Traian Basescu sa fie presedintele Romaniei, nu doar a lui Roberta si a lui Nicolicea”, a declarat liderul social democrat, la sfarsitul sedintei Biroului Permanent National.

Victor Ponta a mai anuntat luni ca spera sa se finalizeze saptamana aceasta, in Senat, textul Legii Educatiei.

„Este vorba de un text care inlatura prevederile total gresite, care garanteaza descentralizarea si depolitizarea. Vizavi de Legea pensiilor, la Senat am primit amendamentele la care tinem foarte mult, iar dupa asta urmeaza sa fie trimisa la Camera Deputatilor. De aceea speram ca Traian Basescu sa deblocheze activitatea parlamentara, deoarece soarta acestor legi sta in mainile lui”, a mai spus Victor Ponta.

Parerea mea este ca Basescu Traian nu va face NIMIC ca sa deblocheze situatia.

Basescu Traian NU POATE sa deblocheze, sa construiasca, sa medieze  ceva.

El poate doar sa darame, sa provoace sacandal, sa dezbine, sa isi schimbe parerea de la o zi la alta dupa cum ii cade lui bine, sa provoace scandal, sa isi apere apropiatii si sa isi atace pe cei care nu sunt de partea lui.

Daca liderii opozitiei asteapta un semn de normalitate de la Basescu Traian inseamna ca nu au inteles nimic.

De cateva zile, dupa ultimile declaratii ale liderului PNL Crin Antonescu, nu mai am nici o speranta nici de la opozitie.

Acum stam cu totii si asteptam decizia UDMR-ului.

Soarta guvernului Boc, soarta noastra depinde de decizia UDMR-ului.

Este normal?

Se pare ca suntem blestemati sa ramanem inca 4 ani cu Traian Basescu si cu partidul lui.

Daca doriti sa cititi propunerea vicepresedintelui  Senatului, prof. dr. Dan Voiculescu

Bonuri compensatorii in loc de salarii taiate

As vrea sa stiu ce parere au si prietenii mei: ALM, Brankardierul, Maia, Olimpiu, Aliosa, KinR, Vassyle, Costi, Chrysthyan, Pro Atitudine, Ramona Sandrina Ilie, Augustin Radescu, Renata, Vania, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Natasha, Orfiv, Victor PontaDRAGON, Hai ca se poate!, ElisaDale de culturaTeo Negură, Gabriela Savitsky, Cristian LisandruDispecer Blogosfera, Starea Natiunii,   BasaricaSupravietuitor,  Plano 10Oana Niculescu Mizil, Corina Cretu, Alex Mazilu Popa Teapa, Onu, Bibliotecarul,


90 de gânduri despre „In mainile lui Basescu deci fara nici o speranta

  1. Cu riscul de a te descuraja… cred ca vom petrece mai mult de 4 ani cu basescu. In sensul ca va continua sa aiba putere si dupa ce i se termina mandatul. Pentru ca asa cred si eu : nu avem opozitie. Antonescu zici ca e apucat de streche, alde Ponta da din gura si nu face nimic. Opozitia cred ca asteapta falimentul ca sa preia puterea dupa ce (cred ei) va iesi lumea in strada.
    Nu va iesi nimeni. Tara asta nu are sanse sa se dezvolte normal.
    Mai mentionez ca fiecare zi care trece aduce tot mai multa putere basescului. Ce e de facut ? Nimic. Nu cred ca se poate face nimic.

    1. @Basarica
      Din 6 decembrie pana azi am fost mai optimista decat tine…. acum… nu stiu ce sa mai zic Basarica…. cand vad ca opozitia nu numai nu se intelege dar se mai si ataca …. asa imi vine sa ma duc …. dar nu prea am unde … si este cam tarziu pantru mine.

    2. Vrem, nu vrem urmatorii 4 ani ii vom petrece cu presedintele Basescu si cu guvernele lui. Asa e in democratie, se respecta rezultatul alegerilor.Nu mai conteaza ca 10 milioane de romani s-au lasat fraieriti, neparticipand la vot, si ca Opozitia a fost neglijenta, ca sa nu zic bleaga, la urne,lasandu-se furata.
      In scurt timp Basescu va fi nevoit sa faca mari concesii celor udemereu daca mai vrea sa controleze parghiile guvernamentale.

      1. @Plano10
        Daca politicienii din opozitie nu s-ar mai ataca intre ei, daca ar reusi sa treaca peste orgolii personale sau de partid, daca …. poate am reusi sa scapam de Basescu si ai lui.

      2. Poate reuseste sefu’ mafiei personale a Elenei Udrea (adica Basescu) sa aduca Ungaria pana la Brasov. Eu le-as da ideea sa vina pana la Campina 😀 daca tot se apuca de facut o treaba! Va dati seama ca datoria FMI va fi platita de „restul”, intrucat nu Ungaria s-a imprumutat, ci Romania, chiar daca peste noapte Romania asta va fi mult mai mica… O sa ne calcam in picioare sa spargem sandramaua asta incropita artificial, si care a devenit o puscarie mult prea stramta pentru doua clase sociale: potentatii tuturor regimurilor si sclavii tuturor vremurile. Poate asa ajungem sa cumparam si noi din Aldi, Lidl 😉 …

        1. Pai, nu cred ca vrea nimeni Bucurestiul 😉 , nici macar Ploiestiul nu vad de ce ar prezenta interes… Dupa ce le-a facut praf Basescu, este de inteles.

        2. Delta Dunarii… Germanii au reintrodus somonul pe raurile/fluviile din Vestul Europei (http://findarticles.com/p/articles/mi_m1170/is_n5_v27/ai_19701015/), ceea ce arata in ce grad au reusit sa elimine poluarea fara sa reduca avantajele oferite de aceste cursuri de apa pentru transport. Chiar demonstrau niste ecologisti germani ca problema Dunarii este ca trece prin Estul Europei, pe teritoriul unor state fost comuniste, unde reducerea poluarii nu este o prioritate (vezi si tragedia din Ungaria).

          „Nu spera si nu ai teama”: ungurii isi vad de teritoriile lor. „Restul” e no man’s land, teren de joaca pentru d-alde Base&Co.

  2. Dragii mei,
    Basarica si Theodora,
    Ajungem in momentul in care acest popor isi pierde pana si speranta.
    Daca tot suntem la momentul adevarului:
    FIECARE COPIL AL NOSTRU VA PLATI NUMAI DOBANZI DE 12 000 EURO!!!
    numai dobanzi, la datoriile contractate de catre actuala putere.
    Si vor plati aceste dobanzi doar, nu si creditul, din salarii de 150/200 euro lunar.
    Asa arata viitorul!

    1. Cine este atat de PROST incat sa toarne copii in Romania, nu are minima capacitate intelectuala de a-si pune problema viitorului. 16cm inainte e tot ce il intereseaza: mai departe este „viitorul” si cum spunea Victor Hugo, viitorul nu e al nimănui, viitorul e al lui Dumnezeu („L’avenir n’est à personne, l’avenir est à Dieu”) 🙂 . Nu imi ramane decat sa imi imaginez cum ar fi daca ar ramane in spatiul asta doar urmasii potentatilor de astazi, asa cum consider eu ca ar fi corect.

  3. Parera mea e ca nici pe socialisti si nici pe liberali, derbedeii manglitori nu-i mai intereseaza, cum nici de noi nu au nevoie – ci numai de votul nostru, atunci cand e cazul.
    Pedeleul nu mai conteaza decat prin faptul ca acum e Calare pe putere – o putere “vai mama ei”.
    Lupta se da deja si se va da intre PSD si PNL, iar PC, UDMR, minoritatile (altele decat…) si PD-L (!), UNPR (toate cu doctrine dubioase sau fara) vor deveni simple “solutii imorale” de conjunctura.
    C’est la vie! Les jeux sont faits! Rien va plus! Alea iacta est!
    Mai cred ca dupa alegerile din 2012 Basescu nu va mai fi un obstacol pentru nimeni. Va fi intr-adevar Presh (nu Zeus), numai sa nu fie scos de la Cotroceni. Si nu va fi scos oricata umilire va inghiti. Sunt convins ca in cei trei ani ce-i vor ramane din mandat ii va fi platit pe ceilalti noua – cu varf si indesat – si s-ar putea s-avem si funeralii nationale – din cauze absolut naturale (distilat 100% natural) – numai sa nu piarda imunitatea si sa apara din nou pe rol dosarele Flota, Rouen, Mihaileanu si-alte dosare.
    Jocurile se fac acolo, sus, iar noi pe-aici, pe bloguri sau forumuri, vom continua sa ne certam sau aprobam dandu-ne cu parerea.
    Eu am pretentia (pretind) ca sunt un liberal – in felul de-a gandi politic – cam de vreo 40 de ani si pot sa spun ca inteleg ce fac acuma liberalii desi, la inceput, acum douaj’de ani, n-am inteles si nu-nteleg nici acum ce au facut in unele momente, dar i-am votat intotdeauna fara sa ma-nrolez si fara sa fac idol din vreun conducator de-al lor.
    Sper sa-mi “ridici la fileu” vreodata, sa pot sa comentez despre doctrinele adevarate-n lume, comentariu in care sa arat ca ele, doctrinele, sunt adevarate numai daca ele se constitue ca soarta (drum in viata) catre un acelas destin – bunastarea generala – ceea ce nu se poate spune despre bandele de talhari inscrise ca partide si care vor continua sa apara in istorie, ici si colo, in ciuda faptului ca pe toate le asteapta – mai devreme sau mai tarziu – streangul.

    1. Nu te mai obosi s-o faci sa inteleaga pe aceasta doamna ce-i cu
      liberalismul.Ea este o pesedista inraita al carui vis e sa-l vada pe Ponta prim-ministru intr-un guvern in care liberalii sa fie vioara a doua.Iar cum Ponta e sluga absoluta a lui Nastase
      vom repeta iar perioada de trista amintire 2000-2004.Din fericire Crin Antonescu are destula inteligenta politica incat sa sesizeze acest pericol.Pentru ca liberalii sa creasca ei trebuie sa pastreze o anumita distanta fata de pesedeul actual
      care inca nu s-a reformat si care colcaie de baroni locali.Singurul vis pe care acest partid il are e sa fure in locul pedeleului.Daca pesedeul ar fi fost de acord cu proiectul Johannis acum am fi avut o alta majoritate si un alt prim-ministru.Numai ca in acele conditii baronii psd-ului
      nu si-ar mai fi putut satisface clientela politica.

      1. @emil
        Stai rau cu tinerea de minte. Si PSD-ul a fost de acord atunci cu proiectul Johannis.
        Iti mai reamintesc inca o data ca sa nu te mai miri atat…. pe acest blog nu trec comentariile impotriva PSD si a liderilor lui si nici comentariile impotriva PNL si a liderilor lui.
        Nu ma intereseaza ce parere ai tu despre mine.

        1. ar trebui sa lasi comentariile anti PSD si anti PNL atat vreme cat respecta bunul simt si nu sunt doar laturi portocalii. eu militez pt dreptul oricui de a nu fi de acord cu mine

        2. @olimpiu
          Unele sunt laturi, altele sunt atacuri inutile.
          Nu vreau sa fiu parte a celor care dezbina opozitia.
          Sunt destui care se ocupa de asta.

  4. Buna Theo,

    Cind am ascultat vineri crimpeie din discursul lui Antonescu am crezut ca nu inteleg eu bine si probabil fiind rupte din contest se arata mai virulente decit trebuie. Dar astazi l-am auzit cit de inveninat s-a aratat la invitatia venita din partea lui Nastase de a participa la BP (parca asa ii zice) a PSD-ului. Nu stiu ce sa mai inteleg. Raspunsul (sau mai bine zis ne raspunsul) lui Ponta mi s-a parut pe termen scurt o alegere buna. Dar daca Antonescu va continua (si am citit si din „gindirea” lui Fenechiu la o emisiunnea 2+1) eu nu stiu daca Ponta se va mai putea retine de la comentarii ( nu stiu nici daca ar fi bine). Oricum momentul ales de Antonescu mi se pare absurd. UDMR-ul ameninta cu iesirea de la guvernare, deci este un moment in care opozitia trebuie sa se unseasca, sa gindeasca alternative si cind colo nu fac altceva decit sa recite texte parca scrise si editate de Basescu!

    Eu personal incep sa cred ca imbratisarea dintre Blaga si Antonescu (imediat dupa anuntarea rezultatului motiunii) avea inteles…sper sa nu fie cel insinuat de cei de la Evenimentul Zilei si mai nou Cotidianul (mai cu perdea dar de citeva zile a inceput sa se vada coltul ierbii).Nu ma crezi citeste articolul „Marian Vanghelie, goagălul şi Liviu Dragnea” a lui Sorin Avram din editia de marti a ziarului (Nistorescu da de pamint cu Ponta de doua saptamini, nici azi nu se retine!.

    Sper sa nu am dreptate.

  5. eu nu inteleg cum mai poate un lider de partid sa ceara ceva lui Basescu intr-o problema in care s-a pronuntat partinitor, in stil caracteristic????
    in Parlament PD-L a optat deja pt masura de forta, opozitia poate sa intre si in greva parlamentara ca tot nu va conta atata timp cat tine coalitia asta de cacao. urmarea e ca va fi un blocaj in plus peste multele porcarii din tara asta si dovada e azi sub nasul nsotru, presedintele merge in Parlament si va vb tot doar cu arcul guvernamental
    cat va mai tine asta??? depinde de cetateanul roman si de cum va vota el sau poate de cum va hotari o greva masiva care sa duca la caderea guvernului, dar eu nu sunt optmist deloc

      1. pai am zis ca nu sunt optimist, vad ca e mai usor sa stai la cozi la ajutoarele din UE decat sa lupti pt drepturile tale, ca sa nu mai zic ca stau sindiaclistii acum si privesc ca boii la ce salarii au liderii de federatii de parca nu tot neimplicarea lor a dus la votarea in adunari generale a bugetelor unde erau prevazute salariile.
        il aplaud pe cel care da pilde mereu pe la tv ca dintre liderii vocali de azi are salarul cel mai mic doar 7000 RON/luna, ca vames precis avea venituri mai bunicele

        1. @olimpiu
          Nu cred ca avea. La salariu ma refer ca pe spaga nici un om normal nu ar trebui sa se bazeze.
          Am un prieten care a renunat la serviciul de la vama in 1991 pentru ca salariul era foarte mic si NU A VRUT SA INFUNDE PUSCARIA.

        2. de aceea am spus venituri , sunt convins ca salar de bugetar cu tot cu sporuri nu putea avea atat(raportat la euro desigur)
          in anii 90 am facut parte din leadershipul unui sindicat puternic si cu multi membrii dar la discutarea bugetului era spectacol toti erau atenti, acum li se rupe in paispe, asa cum societatea civila a lasat clasa politica nesanctionata si acum ne calareste bine merci

  6. Cum rusii nu scapa de Putin, nici romanii n-or sa scape de ceea ce generic putem numi „securisti”. Societatea romaneasca este INFECTATA si PARAZITATA de „SECURISTI”, exact cum este un crab parazitat de Sacculina Carcini! Fiecare miscare, fiecare investitie, de orice fel, in societatea romaneasca, are loc doar daca este in folosul SECURISTILOR! Cand te nasti roman, te nasti sclav. Asta este realitatea, nu exista miracole (in ciuda a ceea ce le place sa creada celor indobitociti de religie, devenita MATERIE OBLIGATORIE in asa-zisul sistem de „educatie”din Romania) si singurul lucru pe care (mai) putem sa-l facem este sa nu lasam alte generatii de sclavi prada exploatarii din partea celor nascuti „stapani”.

    Singura solutie ar fi adoptarea la nivel de masă a metodelor de REVOLTA bazată pe rezistenta pasnica, (Satyagraha, cum a fost cunoscuta in India), sub forma de REFUZ RADICAL AL ORICAREI COLABORARI cu autoritatile si exponentii clasei potentatilor, bogatilor si exploatatorilor! Cand romanii vor realiza ca indiferent de foloasele materiale, acceptarea statusului de sclav este incompatibila cu demnitate si natura umana, atunci va exista o sansa. Iar exemplul personal este cea mai puternica predica.

    Acum se dovedeste (pentru a cata oara?) ca este vorba de o CLASA SOCIALA (cea a fostei si mereu actualei nomenclaturi) care oprima restul societatii. Basescu este doar un exponent al ei – a carui DISTRUGERE este doar prima premiza intr-o lupta mult mai lunga de atingere a unei normalitati bazate pe valorile demnitatii umane, culturii stiintifice a secolului XXI si libertatii!

    PS: Cum ajung de la Gara de Nord la Piata Constitutiei?! Urat oras a mai ajuns si Bucurestiul ala! Se vede ca a fost Base primar/staroste/bulibasa, fie direct, fie prin interpusi 😦 .

    1. @Vlad Cel Oribil
      Unii dintre noi s-au nascut liberi.
      Religia nu poate impiedica un om liber sa lupte pentru drepturile lui.
      Cred ca ar fi mai bine sa intrebi un politist cand iesi din gara. Nu vreua sa iti dau informatii gresite.
      Ne vedem acolo?

  7. „Religia – o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?”

    Adauga prosteala impusa de religie („minuni”, „miracole” care violeaza legile universului) si lipsa de adevarata veneratie si respect pentru minunile adevarate ale Universului (insasi existenta, viata, aparitia omului prin miracolul fascinant al Evolutiei – cine sa vada asta, cand traim intr-o tara care nu mai are un muzeu de Istorie Naturala?! – , aparitia constiintei de sine si faptul ca dupa ce 3.5 miliarde de ani ADN-ul a fost modelat de mediu, acum ADN-ul unei fiinte a ajuns sa isi puna amprenta asupra mediului, cu toate consecintele care decurg de aici (inclusiv si mai ales responsabilitatea care ne revine cu adevarat, care depaseste cu mult niste ritualuri aberante si obedienta sinistra fata de o institutie monstruoasa), etc) si putem vedea felul in care carapacea prea stramta oferita de religie a ajuns sa mutileze corpul societatii umane, nepermitandu-i sa creasca natural (asa cum un rac este nevoit sa renunte o perioada la protectia exoscheletului pentru a putea creste si a se dezvolta) si sa isi dezvolta capacitatile intelectuale ale omenirii pe ansamblu pe masura puterii oferite de cuceririle tehnice, oferite prin momentele de gratie ale unor indivizi singulari.

    As vrea sa ajung, dar nu reusesc sa aflu cum 😦 .

    1. Metroul, stimate domn! Luati trenul care se indreapta spre statia Izvor si coborati acolo. La 500 de metri de statia Izvor o sa gasiti Piata Constitutiei.

        1. Am inteles ca nu este din Bucuresti si am mai inteles ca vine cu trenul in Gara de Nord. De pe peron poate sa coboare direct la metrou. Problema cu timpul nu era atinsa in intrebari.

    2. Desigur, n-am reusit sa ajung 😦 .

      Multumesc pentru informatie, oricum. Nu se stie cand mai am ocazia sa frecventez Piata Constitutiei, asa ca se poate dovedi utila.

      Internet mobil?! Am doar lanterna la tel. mobil.

      1. Las’ ca traim foarte bine si fara tehnologie de ultima generatie 🙂 .

        Dar imi pare rau ca nu am reusit sa fiu alaturi de Badea cu prezenta fizica.

    1. Cu ce voiau atunci: independenta. Alta solutie ai?! Nu suntem o populatie de vikingi care sa infrunte zidul de scuturi cu exuberanta Berserker-ilor, asta este clar.

  8. Pingback: Erecţia | Caius
  9. he,he,he
    mircea badea a luat-o in brate…la ”megamitingul” din piata constitutiei nu s-au adunat mai mult de 300 de persoane
    he,he,he…cei de la antena3,pentru a-l scoate cat mai putin sifonat,au dat pe post doar cadre inguste.

    1. Si cand a facut Baselu mascarada din Piata Universitatii cu ocazia suspendarii (faza cu „Am gresit? N-am gresit…”), cu toate eforturile lui (au fost prezenti angajatii unor firme de paza, de exemplu) si cu aparatul monstruos pe care il avea la dispozitie, n-a reusit sa stranga mai mult de 1500 de oameni, la o ora la care se terminase programul de lucru.

      Si atunci Antenele si Realitatea au dat doar cadre inguste, din cate imi aduc aminte. Ulterior au revenit cu o filmare de sus, sa arate cum au pierdut SPPistii un pistol automat in mijlocul drumului si l-a recuperat un politist.

  10. Evident ca Realitatea si Antenele nu au au prezentat sau comentat momentul. Au facut-o cei de Evenimentele Zilei (emisiunea este transmisa aici pe B1 seara, este o reluare evident). Si nu era trucata! Plus Evenimentul Zilei a tinut (iti dai seama cu cita placer…) sa comenteze momentul cit se poate de mult.

    In fine eu sint curioasa sa vad cum vor evolua lucrurile.

  11. Sa moara ……. Sadicule,chiar asa ?! Ai numarat tu din om in om ?! Dar numele tau nu pote fii Sadicu ,cel mult Masochistu (eu zic Onanistu) …Istule numara-ti ba bine destele ,si vezi ce treaba faci cu ele ! Theo ,iarta-ma limbajul meu este mai dur ,dar nu stiu cum sa fac fata atacurilor…. Eu chiar am fost acolo ,care este problema?

    1. Cat timp intram in contact cu prosti d-astia ‘sadici’, timpul petrecut la toaleta nu este „pierdut” ci fructificat 😉 . Suntem constienti ca nu putem schimba gusturile oamenilor, dar putem efectua anumite activitati ca sa le schimbam gusturile.

  12. Pingback: Moratoriu maro «
  13. Mi-a trebuit ceva timp ca sa „cujet” la subiectele acestui articol. Spre deosebire de dvs, eu, pesimistul ALM, nu sunt de acord cu titlul. Sunt o gramada de sperante, nu numai cea care moare ultima. Am sa comentez aleator.

    In primul rand, Opozitia nu-mi sugereaza vreo degringolada. Vad ca-si mentine drumul stabilit cu mai mult de o luna in urma. Mai vad ca v-au deranjat declaratiile lui Antonescu. Poate, din punctul dvs de vedere, nu era momentul, dar a spus un mare adevar: Basescu a ajuns si este Presedinte din cauza PSD-ului! A ajuns din cauza lui Nastase si a fost reales din cauza lui Geoana. Daca simtiti nevoia unei argumentari, o fac la cerere, pentru a evita sa devin „personna non grata” si aici. Apoi, nu trebuie sa uitati ca liberalii nu sunt mari „iubitori” de sociali-democrati, si invers. Fiecare grup are nevoie de astfel de iesiri pentru a-si tine electoratul captiv. Dar asta nu inseamna ca nu pot coabita in favoarea interesului national. Au dovedit-o pe timpul Guvernului Tariceanu.

    De asemenea, gasesc corecta si declaratia lui Ponta, in ceea ce priveste deblocarea situatiei din Parlament, soarta Legii Educatiei, a Pensiilor, precum si soarta bugetului pentru 2011, ca aflandu-se in mainile presedintelui Traian Basescu. A fost punct ochit, punct lovit, obligandu-l pe Basescu sa vina astazi la Parlament ca „sa se scuture” de responsabilitate. Situatia lui Basescu este departe de a fi roza! Si-a luat niste angajamente fata de FMI ca un dictator si este in pericol sa cada de mazeta. Lipsa urmatorului imprumut impinge Romania in imposibilitatea de plati, cu grave urmari sociale. Niciun guvern nu poate rezista unei astfel de presiuni, obligand clasa politica sa se regrupeze intr-o noua majoritate, evident fara PDL, groparul economiei romanesti. Asta este cel mai mare pericol pentru Basescu, deoarece va avea doar doua optiuni: devine Presedinte conform Constitutiei sau va fi suspendat si alungat de la Cotroceni. Ambele sunt insuportabile pentru Basescu.

    Nu stiu de ce considerati ca UDMR-ul reprezinta solutia salvarii noastre. Intelegerea lor cu PDL-ul este pe duca si coalitia functioneaza numai din inertie. In momentul in care un partener, fie el de viata (sot, sotie), isi pune problema despartirii, indiferent din ce motive, parteneriatul este compromis si, intr-un timp mai scurt sau mai lung, urmeaza despartirea.

    In ceea ce priveste propunerea dlui Voiculescu, imi pare o solutie. Dar nu vad actualul guvern in stare sa o aplice. In timp ce tara este scuturata de convulsii, guvernul se ocupa de anvelopele de iarna!!! Cu alte cuvinte, „tara arde si baba se piaptana”!

    1. @ALM
      Nu aveti cum sa ajungeti aici “personna non grata” 🙂
      Nu sunt de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste prima alegere a lui basescu traian in functia de presedinte.
      Nu din cauza lui Nastase ci mai degraba din cauza PNL-ului a ajuns in functie.
      PNL si PD au format alinta D.A.
      Fara acesta alinta PD-ul ramanea cu un 5-10 % iar Basescu ramanea primarul Bucurestiului.
      Nu consider ca UDMR-ul este salvarea… probabil ca m-am exprimat nefericit.
      Dar daca ei nu pleaca de la guvernare nu vad cum ar reusi opozitia sa il darame pe Boc si pe Basescu.

      1. Stimata Theodora
        Vreau sa va asigur ca inca nu am probleme deosebite cu memoria. Alegerile parlamentare din 2004 au asigurat o victorie confortabila a coalitiei PSD-PC, obligand la aparitia aliantei PNL-PDL. Atunci, PSD si Nastase erau pe cai mari, afisand o aroganta revoltatoare. N-au incercat nici macar o clipa vreo apropiere de liberali, condusi atunci de Stolojan, practic obligandu-i sa se „lipeasca” de toxicul PD. Deh, cai mari. Totusi, daca pesedeii erau mai destepti, cand au vazut ca Basescu l-a „scurcircuitat” pe Stolojan si daca erau mai atenti la reactiile electoratului, cazut in transa in urma declaratiilor fulminante ale lui Basescu, trebuiau sa-l retraga pe Nastase si sa „impinga” alta persoana la inaintare. Numai ca in PSD oprisanii, pe care-i banuiesc si de publicarea „stenogramelor”, pusesera la cale decapitarea conducerii. Nu putem da la nesfarsit vina pe altii pentru impotentele noastre. PD-ul si-a jucat bine cartea, in timp ce PSD-ul a pierdut cu careul de popi in mana. PD-ul a plusat si PSD-ul a dormit in cizme, ezitand sa plateasca macar cu sec.

        Opozitia poate sa-l darame pe Boc prin lipsa cvorumului in Parlament si plangeri la Curtea Constitutionala. Aceste manevre pot duce la intarzierea Legii Bugetului si neincadrarea in termenele stabilite cu FMI. FMI nu moare dupa Basescu, asa ca este posibil sa nu mai acorde urmatorul imprumut, actiune fatala pentru guvernul Boc. Plecarea UDMR-ului de la guvernare ar grabi aceasta situatie dar, cu sau fara UDMR, guvernul nu va rezista pana la data cand putem sa folosim iarasi anvelopele de vara …

        1. @ALM
          Nu cred ca aveau alta persoana pentru inaintare.
          Cum adica au obligat PNL-ul sa se „lipeasca” de PD?
          Nu cred ca ii putea obliga cineva. Le-a placut. Nu s-au gandit cat de periculos este Basescu.
          Da, este o idee… probabil ca asa se poate scapa de Boc.
          Ce facem cu Basescu?

        2. @ Theodora
          Ba eu cred ca aveau. Trebuia cineva din linia a doua, imposibil de manjit in timpul ramas pana la alegeri.
          Scopul oricarui partid este sa ajunga la guvernare si, vis a vis de „elefantul” PSD+PC, PNL-ul nu avea nicio sansa in afara unei aliante. Nu stiu daca s-au gandit la cat de periculos este Basescu, dar sigur nu s-au gandit ce tradatori sunt Stolojan, Stoica, Flutur etc.
          Ce facem cu Basescu? Daca o sa cada guvernul Boc si se va forma alta majoritate in Parlament, Basescu o sa se usuce si o sa cada singur …

        3. Nu stiam ca domnul @ALM este un atat de atasat de discursul liberalului Antonescu.
          Este o gaselnita propagandistica sa spui acum ca Basescu a ajuns la putere, in 2004, datorita lui Nastase si PSD.
          Cum puteau sa faca atunci alianta liberalii cu PSD cand PD si PNL,sub sigla Aliantei Da, au avut liste commune in alegerile generale si au avut acelasi candidat la presedintie, ilustrul badaran de Base. Pe atunci, Tariceanu si Antonescu nu-i scoteau din cuvantul comunisti pe social democrati.
          Tariceanu a ajuns Premier prin spargerea aliantei PSD+(cruce) PC -asa era propaganda decedatei DA -pe solutia imorala a lui Base.

          O fi gresit prostanacul cu relaxarea la Vantu, in 2009, dar tot atat de adevarat este ca aproape 30% dintre votantii lui Antonescu au votat cu Base in turul 2, preferand marlania, badarania si haosul in locul solutiei Geoana-presedinte ,Johanis -premier.
          Sa nu gaseasca liberalii alti vinovati decat pe ei insisi!

        4. @plano10
          Sunt de aceasi parere cu tine.
          Nici eu nu am inteles de ce o parte dintre liberali nu au vitat in turul 2 cu prostanac.
          Nu au crezut in proiectul Joahannis sau URA lor impotriva PSD-ului a fost mult mai mare.

        5. Banuieasc ca dl AN a fost informat ca cineva il bârfeste pe aici, fiindca nu pot sa cred ca-si iroseste pretiosul timp citind acest blog. Si uite cum contracareaza:

          „1. Pentru cei care nu isi (re)amintesc, PSD in 2004 a castigat alegerile parlamentare. Cu 37,1% fata de 31,8%, cat au obtinut colegii domnului Antonescu din Alianta DA. Asa ca discursul despre cum populatia se saturase de noi este ridicol. Cel putin la acest capitol, am obtinut o legitimitate mult mai mare decat combinatia liberalo-pedista.”

          Corect, asta a fost raportul la alegerile parlamentare, chiar daca a „uitat” de cele cateva mii de voturi venite din partea lui „+PC”. Concluzia „despre cum populatia se saturase de noi este ridicol” imi pare mie ridicola. Daca populatia era intr-un cuget si-o simtire alaturi de PSD+PC, trebuia sa avem urmatorul rezultat: PSD+PC 62,2%, ADA 31,8%, UDMR 6%. Dar, trebuie sa fiu de acord cu legitimitatea. Sa mergem mai departe:

          „2. Candidatul PSD la presedintie ( Adrian Nastase) a obtinut, in primul tur de scrutin, 40% din voturi, cu 7 procente peste candidatul Aliantei DA, Traian Basescu. Din nou, noi am facut tot ce am putut pentru ca Basescu sa nu castige. Faptul ca, in turul doi, au venit si voturi de la PRM si nu numai pentru a-l ajuta pe Basescu sa castige, este cu totul alta discutie. Faptul ca Alianta din care facea parte domnul Antonescu a folosit, dupa primul tur de scrutin, diversiunea cu fraudarea alegerilor, pe modelul “Revolutiei portocalii” de la Kiev, iara nu cred ca este un motiv de mandrie.”

          Iar este corect initial! AN a obtinut 40% (adica numarul votantilor PSD+PC raportat la o prezenta mai redusa) si TB a obtinut 33% (adica numarul votantilor ADA din care s-au pierdut cca 1,3% pe drum), restul „fugind” catre ceilalti candidati la presidentie (27%). Pentru oricine are idee despre ce inseamna o lupta electorala, era clar ca trebuia data o batalie „pe viata si pe moarte” pentru cele 27 de procente, puse ca miza in turul 2. La acesta lupta m-am referit cand am scris „PD-ul si-a jucat bine cartea, in timp ce PSD-ul a pierdut cu careul de popi in mana. PD-ul a plusat si PSD-ul a dormit in cizme, ezitand sa plateasca macar cu sec”. ADA a „aruncat pe piata” diversiunea cu fraudarea alegerilor. Si ce a facut PSD-ul? L-a facut mincinos in fata pe Basescu, i-a cerut dovezi palpabile, l-a contracrat aruncand si el pe piata o diversiune similara? Ei bine nu, pesedeii au dormit in cizme, lasand impresia ca acuzele marinerului sunt veridice! De ce? Fiindca in PSD fierbea buboiul baronilor locali, care se si vedeau la guvernare, impartind bugetul de stat, presedintia fiind un subiect minor. Nu mai avea cine sa se ocupe de tactici de contraatac. Ba, dupa ce AN a pierdut „la mustata”, au mai ingaimat si scuza ca le-a fost frica sa nu se repete „fenomenul Kiev”. Ori, adevaratele „preocupari” din interiorul PSD s-au vazut la primul Congres de dupa alegeri.

          Pentru mine, analiza domnului AN imi pare o jalnica scuza. O inclestare electorala este similara cu o lupta intre mai multe armate. Fiecare trebuie sa aiba un Stat Major, fiecare trebuie sa ia in consideratie fortele adversarilor la valoare maxima, analizand toate combinatiile posibile. AN avea o mie de posibilitati ca sa stearga podelele cu Basescu, avea posibilitatea sa atraga votantii PRM daca aborda un discurs mai agresiv. N-a facut-o si la propulsat pe Basescu presedinte!

          Domnule Plano, sunt tot atat de atasat de discursul dlui Antonescu cat si de cel al dlui Ponta, sau al altor fruntasi ai celor trei partide (+PC). Adica aproape deloc! Discursurile au inceput sa ma lase rece si sunt extrem de atent la fapte. Deocamdata, tinand seama de putinele parghii pe care le au la dispozitie, consider ca sunt pe drumul bun.

        6. @ALM
          Vreti sa spuneti ca blogul meu nu este suficient de important ca sa fie citit de AN? 🙂
          Am avut grja sa sublineiz de cateva ori pe blogul dumnealui care este pozitia pe care o ocupa blogul meu in clasamentele care se intocmesc in blogisfera romanesca.
          Sigur ca „telectualii” de pe acel blog au ironizat demersul meu dar clasamentul este real si pozitia blogului meu chiar este una foarte buna.
          Este un blog citit si comentat asa ca este posibil ca AN chiar sa il fi citit. 🙂
          Asta este… sunt si eu om si am simtit nevoia sa ma laud un pic 🙂 🙂 🙂
          In ceea ce priveste ce a facut stafful electoral a lui AN intre cele doua tururi de scrutin cred ca aveti drepatate… nu prea si-au facut treaba oamenii aia.
          Daca imi aduc aminte bine chiar domnul Iliescu a spus ca am cam pierdut pe mana noastra.
          Fapte astept si eu domnule ALM, fapte ca de vorba si de planuri nereusite m-am cam saturat.

        7. @ALM
          Am ramas surprins ca mai sus ati reluat aproape in totalitate ideile expuse cu o zi inainte de Crin Antonescu.
          Este de inteles ca, in urmatorii 2 ani, liberali si social-democratii isi disputa electoratul nemultumit de guvernarea basesco-portocalie.Dar, este o exagerare sa afirmi ca nu liberalii l-au facut mare pe Basescu.Chiar ii decredibilizeaza in fata fata electoratului care,oricat ar crede unii, nu este atat de uituc.

        8. Stimata Theodora, ce sa zic? Posibil sa fi citit, dar macar un „buna ziua” trebuia sa scrie! Aveti un asemenea mesaj din parte dlui AN pe blogul dvs? Unul, de samânta? Daca da, atunci aveti toate motivele sa va laudati. Experienta personala imi spune ca nu!

          Domnul Iliescu, cu toate ezitarile lui, inca este mintea cea mai limpede din PSD. Daca oprisanii nu-i trageau presul de sub picioare si daca nu ridicau un om slab, usor de manipulat, alta era astazi situatia in tara. Iliescu nu s-ar fi inhaitat cu lacheii basescieni, ar fi gasit solutia ca sa formeze o majoritate cu liberalii si udemeristii, fiindca n-ar fi fost lesinat dupa o functie care creaza impresia ca ar fi al doilea om in stat si ar fi format un guvern national. Din pacate, acest PSD, care se mira ca sunt criticati cand ei se stiu miezul din dodoasca, a torpilat o alianta sanatoasa, in schimbul unui concubinaj cu cel mai toxic partid. Mai tineti minte cum topaiau oprisanii in spatele lui Geoana cand s-a batut palma cu toxicii? Si-mi cere cineva ca sa am incredere in ei? Dar ce, eu uit de la mâna pana la gura? Care a fost „interesul national” atunci? Uite ca, atunci, liberalii n-au pus botu’ si nici n-au pupat labele lui Basescu. Liberalii au gresit o data si au invatat lectia. PSD-ul mi-a creat impresia ca este masochist! Ii place sa fie sodomizat!

        9. @ALM
          Nu am dar nici nu cred ca are vreun blogger 🙂
          Liberalii nu au pus botul atunci dar au pus mai inainte.
          A fost o greseala mare a PSD-ului intrarea la guvernare impreuna cu PD-L.
          Atunci era Geoana presedintele partidului.
          Trebuia sa invete din greseala PNL-ului.
          Acum cred, sper ca au invatat lectia.

        10. @ Plano
          Chiar am reluat ideile expuse de Antonescu? Macar erau in aceiasi ordine, fiindca eu n-am urmarit discursul dânsului?

          Domnule Plano, pot fi invinuit de multe dar nu de talibanism politic. Dar am simpatii politice. Practic sunt cu fundul in doua luntre: o buca in social-democratie si celalta in liberalism. Social-democratia o am in sange, iar liberalismul l-am invatat cand am hotarat sa devin intreprinzator privat. Unii spun ca ar fi o incompatibilitate doctrinara. Este, daca pastreaza ochelarii de cal la ochi. Altfel, nu este. Ba ar fi extraordinar daca ar conlucra intr-un guvern.

          Vedeti dvs, pana si dl AN a avut retineri in articolul „Cine l-a ajutat pe Traian Basescu sa castige alegerile…”. S-a oprit cu „analiza” la anul 2006. Pacat, era interesant sa mearga pana in 2008, 2009, 2010, nu doar sa aminteasca „ghidusiile” voalat …

        11. @ALM
          Ce sa fac acum?
          Recunosc ca si eu sunt cu fundul in doua …. dar eu am terminat mai de mult cu joaca de-a intreprinzatorul privat .. …asa ca sunt mai la stanga 🙂
          Pentru asta ii MULTUMESC lui basescu

        12. Liberalii aveau pretentia in 2008, dupa alegerile parlamentare, ca ei sa puna premierul, desi aveau numai 20%. Tariceanu a refuzat din acelasi motiv sa anunte, imediat dupa inchiderea urnelor, alianta cu PSD pentru a impiedica jocurile imediate ale lui Basescu.
          Acum, Antonescu ar fi vrut acelasi lucru: functia de premier. E drept ca nu avea pretentia sa fie liberal, ci un „independent” cu vederi liberale.
          In aroganta lor, nici nu concep sa fie condusi de un premier social-democrat.
          Incompatibilitatea la guvernare intre liberali si social-democrati este un adevar pe care-l recunosc si unii si altii.
          Pe timp de criza, cu consecinte grave pentru electoratul care nu are afaceri sau nu desfasoara profesii liberale, liberalii realizeaza ca in viitoarele alegeri nu se vor bate cu PDL sau ce va mai ramanea din el, ci cu PSD.
          Mult mai benefica pentru tara ar fi refacerea imediata a ALIANTEI DA… la guvernare. Cel putin, liberalii ar aduce competenta si seriozitate in actul de guvernare

        13. @ALM
          Din cat v-am citit pana acum va percepusem un simpatizant social democrat.
          Acum inteleg transformarea.
          Daca sunteti asezat in doua luntre… inseamna ca in medie va este bine 🙂
          Ramanem aceiasi amici in lucrarea de deportocalizare a Romaniei.

Lasă un răspuns către Theodora Anulează răspunsul