„Alegerile din 2012, organizate în conformitate cu noua Constitutie” – O Constitutie dupa chipul si asemanarea lui Basescu Traian?

Foto: Intact Images

In ultima sa aparitie la televiziunea nationala, Basescu Traian, caruia cred ca i-ar placea sa fie realizator si moderator TV, a declarat ca simultan cu alegerile locale, trebuie organizat referendum pentru validarea noii Constitutii iar alegerile din 2012 sa se organizeze dupa noua Constitutie.

„Acest Parlament a fost ales pe Constituţia existentă. Ce intenţionez eu ca program este ca în perioada imediat următoare să trimit pe circuit proiectul de revizuire a Constituţiei. Va trebui să trimitem la Consiliul Legislativ pentru un aviz, apoi la Curtea Cosntituţională”, a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

„În acelaşi timp, preia multe din hotărârile Curţii Constituţionale, care au clarificat articole din actuala Constituţie, ca să nu mai fie nevoie de interpretări”

„Am făcut şi o socoteală de timp. Ar fi corect ca referendumul pentru validarea Constituţiei să se organizeze odată cu alegerile locale, în aşa fel încât pentru alegerile legislative, localele vor fi în iunie, iar legislativele în noiembrie-decembrie… Alegerile din noiembrie – decembrie să se desfăşoare după noua Constituţie. Deci, exista un proiect de program „

Nu cred că Parlamentul se va opune referendumului din 2009. Este de neconceput, pentru că se precizează foarte clar în Constituţie că suveranitatea poporului se manifestă în mod direct prin referendum. (…) Nu cred că se va respinge revizuirea Constituţiei

Proiectul de revizuire a Constituţiei vizează şi relaţia dintre preşedinte şi premier. „Spre exemplu, la remaniere… Am scris clar că numirea ministrului se face prin consultarea şi acordul celor doi (preşedinte şi premier – n.r.), ca să nu mai fim în situaţia pe care am creat-o cu ocazia doamnei Norica Nicolai, când am respins-o” si rezultatul referendumului, respectiv Parlament unicameral

Va invit sa cititi si aici:

“Liniste ba, ce dracu!” – “Corifeii presei au descurajat poporul” – Inca o data presa este o vulnerabilitate si un risc pentru siguranta nationala – Theo

Ultimul Mitropolit – 36  – Vania

Fapta bună – Ilarie

Norocul pescarului – Caius

Comentarii la Cartea Profetului Zaharia – 13 – Ana Usca

Piaţa Muzeului în imagini povestite- Clipe de Cluj

Vulcanul Telica din Nicaragua, a inceput sa erupa ! – George Valah

Cailor, cailor fara zabale… – Luna patrata

ACMRR din SRI si-a tras site. Puteti citi intreaga Colectie a revistei VITRALII – LUMINI si UMBRE – Plano 10

Happyhosting.ro!De-aş câstiga şi eu ceva! – Plano 10

ŞTIE CINEVA DE CE A ŢINUT CRIN CONFERINŢĂ DE PRESĂ? – Roxana Iordache

Frunzuliţă, muşeţel – Teo Negura

Cenzură portocalie – Supravietuitor

81 de gânduri despre „„Alegerile din 2012, organizate în conformitate cu noua Constitutie” – O Constitutie dupa chipul si asemanarea lui Basescu Traian?

  1. Disperare, asta este acest delirium tremens marca Basescu. Crin a chemat azi pe toti cei care reprezinta cetateanul roman in parlament sa reflecteze si sa se uneasca pt a-l demite pe acest bezmetic!

    1. @olimpiu
      Crin a procedat corect …. dar tare imio este frica ca parlamentari care sunt de partea puterii sunt atat de corupti si/sau santajabili incat nu vor face pasul spre opozitie.

      1. de revizuit sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic! parca asa spunea un mare dramaturg roman mort in exil pt filogermanismul sau!
        As face un update: tov Base vrea sa ne arate ca e democrat si invita actorii sa joace piesa buclucasa la Cotroceni, daca regretatul Paler traia ne-ar fi facut o paralela cu dictatorii antici, dar mai bine pt el plecarea intr-o lume mai buna

        1. @olimpiu
          Da … numai ca basescu vrea sa se revizuiasca si anume in punctele esentie CA SA LE FIE LOR BINE …. SA RAMANA VESNICI LA CONDUCEREA TARII ... SA SE BUCURE ROMANII CARE IL IUBESC

        2. Base a aratat ca nu e cenzor dar ce fac alaintii mei rosii…in obraji??? il lasa pe Mr Baron Oprisan cu pistolul sa sparie prostimea moldoveneasca????

        3. @olimpiu
          Daca este adevarat …. .pentru ca nu exista nici o dovada decat vobele alora impotriva vorbelor lui …. totusi dar daca este adevarat ala ar trebui sa zboare din PSD urgent .

  2. Daca se revizuieste Constitutia, asa cum era vorba cu „nicio masa fara peste” tot asa trebuie sa se insiste ca „nicio revizuire fara desfiintarea imunitatii presedintelui”
    Art 72 din Constitutie sa se aplice in totalitate si presedintelui .. ca la parlamentari.
    Crede Base ca nu ar aproba electoratul? Cred ca mai repede ar renunta el la revizuire.

    1. @PLANO10
      Ei vor sa se revizuiasca doar in forma in care le convine lor.
      Din fericire pentru modificarea Constitutiei trebuie ca 75 % din parlamentaru sa voteze pentru … din cate stiu eu … sa mai citesc.

  3. Nu prea am ce comenta. Am totusi o intrebare: de ce in poza Basescu are coarnele impreunate? I le-a pus Nutica pe moatze?

    1. @ALM
      Cu respect va informez domnule ALM ca nu ma pricep deloc la cornute 😀
      Nutica este in stare de orice …. pai nu a ajuns ea ministra peste 2 ministere?! …. chiar primministra dupa un sinistrat speriat si disperat

  4. Daca nu facem ceva, noi toti, sa oprim ascensiunea spre o dictatura absoluta a acestui personaj, inseamna ca nu suntem in stare sa fim oameni liberi. Vazandu-ne atat de vulnerabili, Dumnezeu ar putea sa faca o minune cu noi, nevolnicii. Altfel, ne meritam soarta.Si toti acesti ami de suferinta, opozitie, lupta incredibila a unor ziaristi onesti si a unor politicieni lucizi ar fi in zadar.Ar fi pacat ! Nu mai avem timp sa ne schimbam.Dimpotriva, ne afundam, pe zi ce trece, in mocirla imoralitatii de orice fel.Mare pacat ! Sunt convinsa , totusi, ca generagiile viitoare vor sterge rusinea, pentru ca tara asta nu trebuie sa piara.

  5. Noua Constituţie nu poate trece prin Parlament fără acordul USL. Nu ştiu de ce, dar am impresia că USL va vota modificarea Constituţiei, că prea se dă ca sigură făurirea ei.

    1. @Bibliotecaru
      Vreti sa spuneri ca USL va vota tot ce va vrea Basescu?
      Daca se intampla asta VAND TOT SI PLEC …. asa cum este tata …. in carucior il iau pana la avion…. plec unde oi vedea cu ochii.

    2. Conform prevederilor Constituţionale referitoare la revizuirea Constituţiei:
      ARTICOLUL 151 – Procedura de revizuire
      (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.
      (2) Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.

      Dacă USL nu colaborează, în Senat este absolut sigur că nu se va ajunge ca 2/3 să voteze schimbarea (acolo echilibrul este aproape 50%-50%), cu siguranţă că nu se va obţine 3/4 în Camerele Reunite al Parlamentului.

      În consecinţă, dacă USL nu vrea să se modifice Constituţia, numai „coaliţia pro-Băsescu” nu poate trece iniţiativa legislativă de revizuire de Parlament, oricât de mult s-ar agita pentru asta şi oricât matrapazlâcuri ar face. Fără această iniţiativă, nu există trecerea la Parlamentul unicameral. Fără trecerea la Parlamentul unicameral nu există motivaţia profundă a scăderii numărul de parlamentari la 300.

      Numai acordul USL poate conduce la schimbarea Constituţiei. Din faptul că preşedintele este atât de sigur că se schimbă Constituţia, din faptul că opoziţia se arată atât de îngrijorată că se poate schimba Constituţia… eu trag concluzia că ceva este putred în România. Sigur, referendumul poate fi o mascaradă (cum a mai fost), dar dacă modificarea Constituţiei trece prin Parlamentul României este absolut evidentă colaborarea unei părţi masive din USL.

      Din câte am înţeles eu, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României nu s-a întrunit decât o singură dată, la înfiinţare, pe data de 20.04.2010. Poate greşesc eu.

  6. Theo,ti-am citit postarea adresata Bibliotecarului.Din pacate, si eu simt acelasi lucru.Dar ce sa fac, am 60 de ani, familie mare, ii iubesc pe toti si, unde mai pui, niciunul nu vrea sa plece.Voi ramane, pentru eternitate, la Ghencea, invariabil, cu Basescu sau fara.

    1. @zincabeiu
      Zinca, te rog frumos, nu se poate sa crezi asta …. daca ar fi asa atunci ar insemna ca nu mai avem nici o scapare …. ar fi mai rau decat in comunism din mult puncte de vedere
      Nici ai mei nu vor sa plece 😦
      Zinca ma crezi daca iti spun ca NU MAI REZIST SA TRAIESC IN TOTALITARISM?
      NU MAI VREAU SA TRAIESC ASA CUM AM TRAIT PRIMII 20 DE ANI DIN VIATA …. REFUZ!

      1. Dora, esti gata sa cedezi nervos. E din cauza bunatatii tale naive (ca sa ma exprim cu blandete) prin care tolerezi pe blogul tau derutatori de maserie. Ca tine si ca Zinbabeiu, oameni derutati de indivizi „de cultura” ca Olimpianul si Bibliotecarul, pica ca mustele in plasa paianjenului portocaliu, mumificate.
        Constitutia asta are cu siguranta limitele ei dar nu va fi facuta asa cum vor fascistii portocalii si in nici un caz nu va fi votata de opozitie.
        N-ai inteles ca treaba unora pe-aici, e sa sadeasca – nu increderea in ceva ci – deruta? Asta ii foloseste celui ce „ii” foloseste.
        Stiu ca ii asteapta streangul si spera ca pana sa li-l punem lor sa ni-l punem noua.
        Nu va mai lasati ametiti de sasaitul lor de sarpe. faceti cu sarpele ce zicea ca trebuie facut Tudor Vladimirescul.

        http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/05/ce-e-ungurii-si-ce-vrea-ei.html

        1. @ incognito
          Mulţumesc pentru votul dumneavoastră de încredere… 😀
          Nu mă mai făcuse de mult timp cineva omul PDL-ului… Cred că a trecut mai bine de un an de atunci. 😀

        2. @Bibliotecaru
          Eu n-am votat vreodata si nici nu voi vota vreodata cu porcotalii (imi plac prea mult portocalele ca sa-i numesc pe redigeratorii de dovleac porcesc – macar odata antedigerat – altfel decat porcotalii).

          A propos! V-am zarit in ajun de pasti, in noaptea „Prohodului”, pe blogul doamnei Placinta – fosta cu varza, actualmente cu dovleac porcesc (mama micutului homo-satanist profanator de troite reprezentand tocmai pe cel ce prohodeam).

          Va mai aduceti aminte (nu de mine, de umplutura placintei de dovlac porcesc )?

          Eu am mai discutat cu Dora (gazda noastra) despre aceasta intalnire dar ea m-a asigurat ca sunteti un om de cultura, lucru cu care sunt absolut de acord si cand vine vorba despre perle de cultura dar si cand vorbim de diversionistii de cariera, si spunea ca nu va suspecteaza boiala cu asa ceva.

          Ca sa fiu sincer, numai entuziasmul ei candid m-a impiedicat pana acum sa suspectez blogul acesta de platforma pentru unii ca dvs., Olimpianu si dihania aia mica incaltata.

          http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/05/ce-e-ungurii-si-ce-vrea-ei.html

        3. @incognito
          Ieri am avut o zi foarte proasta … vad ca si astazi incepe rau …. nu, blogul meu nu este o plaforma pentru portcalii.

  7. Solutia se afla in replica din conferinta de presa a lui Crin Antonescu, de astazi.

    Imi pare rau ca trebuie sa fac observatia asta dar, mai bine citai din Crin Antonescu decat ii faceai reclama lui Traian cel Javra Ordinara.

    Daca ai sa spui ca Babauu a facut „bau!”, n-ai spus nimic (cel putin „nimic nou”).

    Javra Ordinara asta si vrea: sa se bage toti sub pat de frica lui. Lumea trebuie sa stie ca actualul presedinte, basedintele Traian cel Javra Ordinara – oricat s-ar vrea el pentru poporul asta – nu este „Apocalipsa”.

    Trebuie clamata solutia:
    „Majoritate parlamentara pentru opozitie,
    Suspendarea basedintelui,
    Inlocuirea guvernului –
    Intr-un cuvant: curatati BUBA.

    Daca ungurii nu inteleg ca e ultima lor sansa sa aiba in parlament mai mult decat un singur reprezentant, si ca Basescu i-a adus in situatia de a nu mai putea negocia nimic de acum, chiar ca e numai treaba lor.

    http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/05/ce-e-ungurii-si-ce-vrea-ei.html

    1. @incognito
      Nu ii fac reclama lui basescu…. atrag atentia asupra actiunilor lui….. nu ai observat cei mai multi romani sunt luati prin surprindere?

        1. Am zis „imbold din partea noastra”, adica din partea fiecaruia. Zau mai Dora, nu ma poti pacali. Stiu ca „te prefaci” fiindca te stiu fata desteapta si numai desteptilor le iese atat de bine. Prostii inceaca si ei invers dar nu le iese. Nu poti juca rolul desteptului daca nu esti dar iti iese perfect rolul prostului, mai ales daca nu esti.

  8. De cateva zile mi intanpla ceva ciudat ,nu mai am chef sa ma revolt pentru nimeni si nimic .Din acest moment ori ce rezistenta ,ori cat de mica din partea mea inceteaza .Cum am mai spus si alta data ,oamenii sant mai interesati sa stea la coada in fata unei biserici decat sa se zbata pentru interesul lor .Sa presupunem ca o asfel de miscare o sa reuseaca si regimul o sa cada ,crezi ca nu o sa fie victime? Si de ce?Pentru alti „emanati”? Refuz sa-mi pun si pentru o clipa viata in pericol….sti ,cimitirele sant pline de eroi si eu imi doresc un altfel de sfarsit.Dupa revolutie am sperat degeaba sa se schimbe ceva dar lucrurile au mers din rau in mai rau ,cei care sant reponsabili de aceasta stare de lucruri astazi baga „poporul” la inaintare ,dar eu nu mai sant naiva !

    1. @maia_home
      Ai vazut ce se intampla in Spania?
      Aia cum naiba reusesc?
      Sper ca nu vor fi victime …. decembrie ’89 este destul de recent in mintea tuturor… cine sa traga? Politia nu cred… armata nici vorba …. jandarmii poate cativa neechilibrati ….. nu isi permit … suntem tara membra UE si NATO

      1. Suntem o tara de cacati! Basescu scoate si elicopterele, daca se simte amenintat! Singura sansa e sa vada ca suntem suficient de multi incat sa nu ii execute aia ordinele!

        1. @Vlad cel Groaznic
          Hai sa nu gereralizam …. eu nu ma simt cacat, cred ca nici tu si sigur nici cititorii si comentatorii blogului meu….. ca sunt multi cacati pe langa noi este adevarat …. ce putem sa facem? … putem sa incercam sa ii transformam ca alta sansa nu avem 😦 daca vrem sa scapam de miros.

        2. Are dreptate colegul, marea majoritate sunt niste rahati, pupincuristi si lasi care se ascund in cotloane doar doar or supravietui si ei
          Eu vad cum au reaparut sefii, sefutii si toti nemernicii pusi de partide si care pe langa jaful facut in banul public reinstaureaza cenzura si metodele comunistoide
          Voi vota USL pt a scapa de ciuma portoaclie dar zau ca nu am minima incredere ca se va depolitiza macar spatiul public… sunt atatia influenti in ambele partide pe care cu greu ma abtin sa-i scuip pur si simplu!

        3. @olimpiu
          Nu au aparut acum „sefii, sefutii si toti nemernicii pusi de partide” … ai aparut de mult timp …… ce tu crezi ca mie imi plac?
          nici eu nu sunt sigura ca vor reusi in totalitate „deparazitarea” dar cred ca macar vor incerca… vrea sa spun ca SUNT SIGURA CA O SA FIE MAI BINE …. NU FOARTE BINE DAR MAI BINE.

  9. Aici (in Romania),lucrurile par intepenite.Plaiurile mioritice vor ramine neschimbate inca mult timp de acum inainte.Niste „baieti „se cearta pe foarte multi bani (ca doar nu pentru mine)de ce sa ma bag eu ca musca in laptic ?Viata intre timp isi vede de cursul ei,si eu pe mitinguri strigand sus cutare sau jos cutare ?Nu ! Asa ceva nu o sa se mai intanple,oricum ,puternicii lumii par sa agreeze regimul de la Bucuresti.

    1. @maia_home
      Ai atins o probema care ma pune si pe mine pe ganduri „puternicii lumii par sa agreeze regimul de la Bucuresti.” … din pacate cred ca ai dreptate 😦

      1. Dupa ce regina Marii Britanii l-a plimbat pe Ceausescu in caleasca sperand sa-i vand niste avioane in sistem barter, contra capsuni (capsuniada bantuie ROMania de mult!), acu’ printul ala mostenitor a luat-o mai usor si le-a facut o vizita lu’ Basescu si Minibasescului – cine stie pentru ce interese, o sa aflam probabil peste 25 de ani!

        Intre timp Iadul se adanceste tot mai mult pentru noi, obligati de fortele opresive ale statului terorist roman sa toleram toate iesirile demente ale degeneratilor si isterizarea masiva a populatiei printr-un aparat de propaganda monstruos.

        1. @vladcelgroaznic
          doar unii sunt obligati sa tolereze …. multi tolereaza de buna voie …. de frica, din prostie, din nepasare.

  10. Sigur ca am vazut ce este in Spania ,numai ca la noi este altfel…romanul, are treaba sa se bata ca sa ia aiasma de la biserica,sau sa piarda vrema pe la terasele din centru (Dupa cum merg afacerile in centru istoric, cu adevarat s-a iesit din recesiune .

  11. Pingback: Masacrul | Caius
  12. si eu scriu pe blogu lui Adrian Nastase si am vazut ca ai avut niste comentarii legate de niste oameni de cacat precum aya,harabula,contele si altii. Nici de tine nu imi place asa mult dar esti mai ok ca astia ca esti cam rea. Dar …

    Am descoperit cine e Aya

    este Adriana Dutulescu de la Jurnalul National

    se pare ca gasca lu astia mimeaza opozitia la blog. Si isi asigura ei crema de pe tort si noi scriem de fraieri acolo si mai ajung si numele noastre la sri ca sa fiim urmariti.

    noroc

    1. @incognito
      Nu sunt asa de rea cum par …. nu ma las calcata in picioare niciodata …. mor de gat cu ala care ma jigneste sau incearca sa ma fure sau sa ma insele, nu ii iert si nici nu ii uit…………………..cred ca asa ar trebui sa fim toti …. NU CARPE DE STERS PANTOFII …………….sunt multe momente cand sunt painea lui Dumnezeu…. cu oamenii amarati …. cu cei in suferinta …. cu cei in nevoie …. nu refuz atunci cand pot sa ajut …. hranesc cainii maidanezi, porumbeii si turturelele …. chiar imi pare rau ca ai ajuns la concluzia ca sunt rea
      Nu … Aya nu este Adriana Dutulescu …. este o femeie de aproximativ 55 de ani …. bruneta …. 1.60 aproximativ …………….care se machiaza exagerat de mult pentru varsta ei ….. as putea sa spun mai mult dar sincer prefer sa nu imi aduc aminte de ea ca ma apuca nervii.
      Eu am rarit comentariile acolo …. citesc articolul … scriu cateceva /…. nu mai urmaresc daca imi raspunde cineva …. imi este SILA de aya si de harabula …. vezi ca au mai multe ID-uri si se lauda singuri …. este o NEBUNIE.

      1. Unde o vedem pe Aya, acum ca s-a inchis Muzeul de Istorie Naturala Grigore Antipa 🙂 ? Eventual Aya in habitatul sau natural… Aya si Clismaneanu – natura moarta 😀 Hahaha! Ce-mi plac glumele mele!

        1. @vladcelgroaznic
          Bunnnn de tot ….. te pup … chiar aveam nevoie de asta
          Ce imi plac glumele tale 😀 😀 😀 😀 😀 …

  13. Te cred, draga mea.
    Sunt foarte optimista ( poate, intr-o zi, voi avea sa-ti povestesc despre dovezi de optimism pe care le-am dus pe umerii multi ani din viata mea).
    Sunt sigura ca va fi binePoporul acesta are minti luminate, inteligenta sclipitoare, femei frumoase, barani respectati, sfanti de pus la icoana, sfinti deja in ferecaturi din argint, si , mai ales, copii care vor duce mai departe toate acestea.Acum,insa, e o perioada mai grea, caci tot ce ne caracterizeaza este ascuns. E numai ceva trecator.Asta cred , iubesc tara asta, limba romana si tot trecutul.Nu sunt motive de ingrijorare, draga Theo.Dumnezeu nu ne paraseste, indiferent ce fac unii si altii, mai marii sau mai micii lumii !

  14. Noi suntem de vina. Pentru ca si noi suntem la fel de corupti ca si ei, doar ca la un nivel mai mic. Vin alegeriile, apare un nene nebun in fata scoliilor unde se voteaza si oferta 30-50 lei celor care il voteaza pe Base. Si uite asa ne intrebam noi cum de „ala din parlament” e corupt. Pai daca omul de rand se bucura la 30 lei, oare cei de sus cum sa renunte la milioanele de euro ale bugetului statului.

    1. @HenonX
      O parte dintre noi Dan, o parte dintre noi sunt vinovati…. nu ne lasam toti cumparati
      Aia care platesc trebuie sa isi recupereze banii…. nu-i asa?

      1. Evident, doar ca nu poti opri un ciclop decat daca ii dai in ochi. Pana nu vor cadea cateva capete puternice (si nu prin jocuri politice) nu se va face nimic.

        Iti pot spune ca in urma cu 1 an m-am „inrolat” intr-un partid politic puternic in Romania (nu cel de la putere). Am venit cu ceva proiecte de dezvoltare si popularitate, dar au picat brusc, deoarece ele nu creeau interese personale pentru cei care trebuiau sa le propuna mai departe. Ori cu astfel de politica nu poti face mai nimic.

        A inceput lumea sa numai inghita gogosiile dinainte de alegeri, si n-ar fi exclus ca la viitoarele alegeri sa avem o supriza mare.

        1. @HenonX
          Cunosc …de asta nu m-am inrolat in nici un partid …. peste tot sunt lingai si oameni insetati de putere carora le este frica sa nu le iei locul … daca incerci sa propui un proiect iti dau in cap ca sa te desfiinteze.

Lasă un răspuns către incognito Anulează răspunsul