Adriean Videanu  - Recesiunea pe care o traversează România are fundamente predominant politice, nu economice

Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, ala care a facut averea pentru ca este un om cumpatat  care nu a baut si nu a fumat  a declarat ca Recesiunea pe care o traversează România are fundamente predominant politice, nu economice

„Recesiunea economică nu afectează stabilitatea României. Dimensiunea recesiunii economice, chiar dacă statistic vorbind este 0,1% într-un trimestru, 0,2 % într-un trimestru, din punctul nostru de vedere nu este de natură să afecteze stabilitatea României. Poate afecta stabilitatea României lipsa de credibilitate a actualului Guvern.”

„Noi conştientizăm gravitatea, încă, a momentului economic pe care întreaga Europă îl traversează în această perioadă. (…) După cum aţi văzut pieţele financiare au şi reacţionat imediat la lipsa de credibilitate a Guvernului sau, mai bine zis, la anumite declaraţii pe care le cataloghez ca fiind iresponsabile şi care nu se ocupă de România de astăzi, ci se ocupă de România anului 2013.”

„Guvernul USL nu a venit la putere în urma unor alegeri democratice”. (!!!)

„Să aibă sprijinul popular şi încrederea populaţiei pe o perioadă de timp pe măsurile pe care pe care le-au propus. Au venit la putere în urma unui demers parlamentar pe care îl ştiţi foarte bine, iar aşteptările populaţiei sunt foarte mari . Dacă nu există responsabilitate politică în aceste momente dificile vom lăsa loc extremismelor, ceea ce este de evitat atât în România, cât şi la nivelul Uniunii Europene”

Deci dupa „cumpatatul” Adriean Videanu  motiunea de cenzura in urma careia a cazut guvernul MRU si învestirea de catre Parlament a guvernului Victor Ponta nu sunt „suficient” de democratice?

Daca Guvernul USL nu a venit la putere în urma unor alegeri democratice ci in urma unei motiuni de cenzura si a unei învestiri a Parlamentului Romaniei este ceva rau?

Anunțuri

37 de gânduri despre „Tupeul lui Adriean Videanu – „Lipsa de credibilitate a actualului Guvern poate afecta stabilitatea României””

  1. Il iei pe Videanu, si dai in Ungureanu. Sau invers!
    Ce zicea Mihai Razvan Dimboviteanu, mai ieri? Prin caderea guvernului (sau!!) „Romania isi poate pierde credibilitatea intr-o secunda”!
    Ceea ce e cu adevarat grav, desi Videanu nu ne spune, e ca din cauza guvernului Ponta tari solide precum Polonia, Cehia, Ungaria etc. se confrunta cu dificultati similare, daca nu chiar mai mari 🙂 🙂
    Mai mult decit atit, dimboviteanul Ungureanu ne facea batuti in cap ca atacam un guvern (al lui!!!) dupa DOAR 75 de zile. In schimb hoardele portocaverzi (maronii pe partea de dinapoi) au tabarit pe Ponta dupa 75 de ore. Sa stim o treaba!

  2. Fooooaaaarte interesant!!!
    Nu l-a deranjat ca UNPR a venit la putere nu in urma unor alegeri democratice, ca ii ajuta pe ei!
    Da’ stiu ca l-a pocnit democratia, acum ca nu mai sunt la putere.Asa cum i-a pocnit si pe Spanu, Tinel si alti maimutoi portocalii care au inceput sa misune pe la Antena 3.
    Si vulpea, cand nu ajunge la struguri, zice ca sunt acri.

  3. Imi pare rau ca pierdem timpul cu astfel de specimene. Daca se gaseste cineva sa-mi spuna ce a facut acest individ, agramat, incult pana la nivelul cel mai scazut, fara caracter si mai ales mitoman desavarsit, voi mai citi, din curiozitate despre insul acesta, in rest nu ma intereseaza.

  4. Unde eşti tu Eminescu, să mai compui o scrisorică: „Videanu cu-a lui trei bordure, puse una peste alta …”

    Mda, Europa s-a cutremurat când a văzut infamia! Competentul guvern Ungureanu, susţinut de mari mişcări populare (ce-mi plac glumele mele), a fost măturat de un grup de racheţi înarmaţi (evident lipsiţi de legitimitatea UNPR-ului), spre groaza democraţiilor mondiale şi a mândrului leu românesc! Zilele astea am fost la Petroşani, acolo unde primar este Iacob Ritzi, soţul celebrei Monica, cea care a sfeterisit în mod competent banii ministerului tineretului şi sportului. Ei bine, domnul Iacob Ritzi este atât de iubit în Petroşani încât candidează sub sigla … USP ( uniunea social-populară ???), pe fond verde-papagal. Drăguţ este că PRM-ul lui Vadim, cel care tuna şi fulgera împotriva mafioţilor şi impostorilor, s-a angajat să-l susţină. Mă rog, tribunul o ţine pe arătură …

    Revenind la temă, personal găsesc corectă remarca Videanului „Lipsa de credibilitate a actualului Guvern poate afecta stabilitatea României”! Are dreptate, în ultimii ani România era stabilă într-o stare de prostaţie, cu prezent lamentabil şi viitor incert. Acum, parcă a intrat „strechea” în românaşi. Unii pensionari au început să se bucure, auziţi dvs, să se bucure (!), când au văzut pensia neciumpăvită ilegal, poliţiştii şi jandarmii au început să răsufle uşuraţi de povara şefilor numiţi politic, bugetarii aşteaptă salariile întregite şi culmea tupeului, guvernul lipsit de credibilitate a reuşit să negocieze „în picioare” cu FMI, ba chiar să mai facă rost şi de bănişori pentru a pune în operă promisiunile făcute în faţa Naţiunii, în modul cel mai transparent posibil! Nebunie curată, România se clatină!

    Acum, să nu vă închipuiţi că nu-l înţeleg pe Videanu. Deocamdată „reforma pontistă” nu s-a apropiat de zona fierbinte a parchetelor. Dar şi când va intra cu mătura pe acolo! Să vedeţi atunci instabilitate …

    Am mai receptat o veste! Cică o delegaţie ministerială de 24 de persoane, care-şi făcea bagajele pentru a pleca în Elveţia pentru nuş-ce congres, a fost oprită din năvalnica pregătire, Ponta, cel lipsit de credibilitate, considerând că euroii care urmau să fie tocaţi pot fi folosiţi în interesul general. Hmm, „Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”

    1. @ALM
      Pacat ca PRM-ul il sustine pe Iacob Ritzi
      Superb comentariu sumneavoastra
      Eu deabia astept sa ajunnga la parchete … Doamne de cand astept
      Vaiiii nu i-a mai lasat sa plece la Congresul „sarmalelor”?! 😀

    2. @ ALM
      Superb comentariu!
      Sa stiti ca nu numai ca i-a intors pe cei 24 din drum, dar a hotarat ca orice delegatie ce pleaca peste hotare sa fie in formula 1+2 (este chiar expresia folosita de Ponta), adica ministrul de resort + doua persoane pe care ministrul respectiv le considera necesare in acea deplasare, exceptie de la aceasta regula fiind summiturile NATO si cele ale Uniunii Europene.
      Doamne, cata instabilitate creaza si Ponta asta!

      1. @MIHAELA
        Unii prea isi bateau joc de banii statului in timp ce altii sufereau de foame … nesimtitilor alora care s-au plimbat la conferinte si congrese fara rost nu le este nici un pic de rusine

        1. @ Theodora
          Stai sa vezi, ca Ponta continua sa destabilizeze: a desfiintat PNDI-ul, renegociaza contractele cu baietii destepti, preconizeaza suprataxarea profitului firmelor petroliere.
          II arde rau la ficati pe portocalii toata aceasta actiune a guvernului.
          Astazi am vazut putin din emisiunea Danei Grecu, partea in care se vorbea de initiativa asta de suprataxare, iar boul de Nicolicea, invitat sa-si spuna parerea, bine-nteles ca intai s-a scarpinat cu mana dreapta la urechea stanga, asa cum face el de obicei, apoi a inceput sa arunce perlele: sa vedem unde vor ajunge acesti bani, daca intr-adevar vor ajunge la cei saraci (doamne, ce grija l-a apucat de cei saraci) ca sa incheie cu o prostie monumentala: de ce ia Ponta o asemenea masura, ca oricum nu se poate aplica imediat, iar din toamna oricum va fi alt guvern. Iti sta mintea in loc, te crucesti si te intrebi daca specimenul este un prost irecuperabil, sau numai face pe prostul. Dupa logica lui (ilogica) nici un guvern nu poate lua nici o masura, caci, nu-i asa, guvernele se mai si schimba, nu numai prin alegeri si oricand pot cadea printr-o motiune de cenzura.
          Si cand ma gandesc ca un asemenea specimen a fost parlamentar PSD!

        2. @MIHAELA
          Si PSD -ul are „florile’ lui
          uite ce a declarat astazi dl Hrebenciuc

          http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/declaratia-socanta-a-lui-viorel-hrebenciuc-la-ronewmedia-nu-va-intrebati-cum-a-aparut-piata-universitatii-78740.html

          Lucrurile pe care le spune Viorel Hrebenciuc sunt la fel de interesante ca cele pe care le lasă în suspans. Iar pe Hrebenciuc nu prea îl poţi suspecta că i-a scăpat porumbelul, deşi nu sunt adeptul infailibilităţii sforarului PSD. Dar omul nu e deloc un habarnist într-ale internetului. Iar poveşti pe tema asta s-au scris destule în presă. Astăzi a fost într-un panel la RoNewMedia, alături de Bogdan Teodorescu, Zsolt Nagy şi Costi Rogozanu, şi a lansat câteva idei ce merită rostogolite aici.

          “Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii….”

          “De foarte multe ori ne-a ajutat internetul pentru că acolo poţi fi necunoscut. Eu nu văd online-ul ca pe o campanie directă. Eu mă refer la campania persuasivă, la manipulare.”

          “Nu te întrebi cum a apărut Piaţa?”

          “E o mare bătălie pe bazele de date. Unii umblă după CNP-uri, eu umblu după adrese de email”.
          “O mulţime dacă stă 2-3 zile în piaţă, începe să-i placă. Apar chioşcurile cu băutură…. (amintindu-şi o negociere de la Reşiţa, cu sindicaliştii).”

          “Nu ştiu câţi postaci au alte partide, dar la noi sunt puţini, nu avem mai mult de cinci, dar şi aceia doar în perioadă de campanie.”

          Mi-a crescut tensiunea …cum a putut sa declare asemnea aberatii?

        3. @ Theodora
          Hrebenciuc este un magar de prima clasa. Ponta ar trebui sa-l treaca definitiv pe linie moarta.
          Eu vad in spusele lui si invidia ca nu mai este in prim-plan la PSD.

  5. Theodora
    O dat „strechea” in portocalii !
    O sa-i auzi azi maine strigand : ” Nu trage dom’ Semaca sant eu Lascarica ”
    Sa fii iubita…
    Cu stima Emil

    1. @ Emil Vulcanescu
      Nu numai strechea, ci si boala vacii nebune, din portocalii s-au facut vinetii, s-au inverzit ca fierea.
      Doamne, cat ma bucur!

  6. Declaratiile lui Videanu , nu ma mira si nici nu ma incalzesc. Ele se inscriu in nota curenta practicata de ideologii portocali (Lazaroiu, Cotoi, Roberta , Macovei , Udrea etc. ) de denigrare constanta a realitatii, de negare a tot ce au facut rau, de ,, imbalsamare,, a unor ratati politic (Prigoana, Sulfina,Igas sa. )si de proslavire a cat de bine ne-a fost cu ei si ce gresala am facut. Oare? Sa-i mai credem? NU, personal nu le mai dau importanta, ii iignor!

  7. Videanu …are tupeu si cred ca este normal asa. Din acest motiv el este …cine este , el a fost … cine a fost , el are… ce are, iar …noi adica, prostimea, ramanem in continuare… tot asa. Pacat ca Presedintele Basescu inca nu iese pe „sticla ” { stiu , sticla o foloseste la…altceva } si nu spune si despre Videanu …” prea cinstitul Videanu „, asa cum s-a exprimat despre …Iassim ! Prea cinstitul Videanu… primarul ” bordura”, profesorul de economie al tuturor timpurilor .Boc vad ca a primit nu stiu ce titlu din partea unei universitati americane…Oare pe cand Videanu va primii un …Nobel pentru …. „economie ” ? Stigliz…mic copil vis-a -vis de acest Videanu si de toti ministrii lui Boc !

  8. Ăsta, Videanu, e întreg la minte? Păi n-a fost el și ai lui la guvernare pînă mai deunăzi? De ce n-au propus ei guvern după căderea (liberă) a lui Ungureanu? Auzi, cică: „Guvernul USL nu a venit la putere în urma unor alegeri democratic”. Dar ei erau la putere prin alegeri democratice? Și ce vrea, să stăm ca grecii fără guvern? El gîndește cînd vorbește?

  9. Romania este un stat ILEGAL din 4 ianuarie 1926.

    Romania este stapanita de un cerc ocult, iar partidele nu au absolut nici o relevanta. Da, USL, PD-L: ACEEASI MIZERIE. A dovedit-o astazi puroiul subuman SORIN OPRESCU, actualul primar al Bucurestilor, in direct la Realitatea TV. Daca USL nu isi retrage sprijinul pentru acest degenerat odios in urma afirmatiilor facute astazi, la Realitatea TV (in tandem cu Raduleasca de la Monaco!) inseamna ca USL=PD-L=ACEEASI MIZERIE!

    Primarul Sorin Oprescu a confirmat ca vor incepe capturarile TUTUROR cainilor din Bucuresti, inclusiv prin colaborare cu firmele de salubritate (!). Au decis sa sporeasca numarul de echipe de hingheri, indiferent sub ce forma, inclusiv (mai ales) prin parteneriat public-privat.

    PRIORITATEA LA EXTERMINARE O VOR AVEA CAINII STERILIZATI!

    Nu se vor mai accepta returnarile/adoptiile sub nici o forma, intrucat Sorin Oprescu a declarat ca „abandonul pe strazi a inceput de la adoptia din adapost”.

    Depozitele, fabrici etc, „daca nu fac dovada ca acei caini le apartin, trebuie predati hingherilor”. Ceea ce naste urmatoarea intrebare: UNDE SE TERMINA DREPTUL LA PROPRIETATE PRIVATA?! La poftele criminale ale unui hingher?

    In toata tara s-a pregatit atent si in cel mai mare secret, din iarna, operatiunea de masacrare a cainilor fara stapan pentru aceasta vara. Primarii TOTI vor face acest lucru, indiferent de partidul din care provin. In Prahova (Emilia Herescu si Bucov) a fost doar un experiment, care va fi reeditat in toata tara, intrucat s-a dovedit imposibil de oprit si extrem de profitabil.

    LEGEA nu inseamna nimic in Romania?! Ce face Victor Ponta, cel care afirma ca prioritatea absoluta o va reprezenta respectarea LEGII?!

    Se dovedeste inca odata ca ROmania este stapanita de un centru de putere unic iar partidele sunt doar de fatada.

    Autoritatile au primit consemn sa REFUZE colaborarea cu cetatenii, indiferent de motive (caini cipati, inregistrati, pierduti, membri ai Asociatiei Chinologice, etc).

    Consider ca statul roman este NUL de drept, si orice masura este legitima in lupta cu un stat ILEGAL, TERORIST.

    1. @vladcelgroaznic
      Oprescu nu a zis ca ii omoara … cred ca am vazut aceeasi emisiune …. de adunat trebuie sa ii adune de pe strazi si sa ii sterilizeze ….. repet NU A ZIS CA II OMOARA … A ZIS CA II DUCE UNDEVA UNDE A CONSTUIT UN ADAPOST

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s