Basescu Traian  suspendat a doua oara de Parlamentul Romaniei

Am aflat cu surprindere care este ultima dorinta a lui Basescu Traian dupa demitere.

Vrea sa mai conduca o nava inainte sa  iasa la pensie.

Băsescu, nu uita! Rahova e nava ta!

Doar ca acolo nu o sa comanzi pe nimeni ci o sa te supui ordinelor.

Tie iti place ordinea si disciplina asa ca nu ar trebui sa iti fie greu. 😀

Nu o sa te plictisesti. Vor veni cu tine si ceilalti …. Macovei, Udrea, Videanu, Flutur, Boc, Anastase, Blejnar, Blaga, etc.

Ieri, 6 iulie 2012, Parlamentul a votat suspendarea lui  Basescu Traian din functia de presedinte al Romaniei.

Referendumul pentru demiterea lui Basescu a fost stabilit pentru data de 29 iulie.

Propunerea de suspendare a trecut de Parlament, cu 256 de voturi „pentru” si 116 voturi „impotriva”.

In această perioada, presedinte interimar devine presedintele Senatului, Crin Antonescu.

Victor Ponta va avea o serie de vizite în mai multe capitale europene si la Bruxelles pentru a explica situaţia din Romania.

Victor Ponta a precizat ca, saptamana viitoare, ministrul Justitiei Titus Corlatean, se va deplasa la Bruxelles pentru a se intalni cu vicepresedintele Comisiei Europene Viviane Reding, comisar pentru Justitie si Drepturi Fundamentale, pentru a explica situatia din Romania

„Am vorbit şi astăzi cu preşedintele (Comisiei Europene – n.r.) Barroso, cu preşedintele Parlamentului European, ne-am aflat până astăzi şi sper să înceteze, noi ca ţară, victime ale unei campanii iresponsabile şi ticăloase de denigrare a noastră ca ţară. Această campanie a fost dusă ori din iresposabilitate, ori din ceva mult mai grav” – Victor Ponta

„Mă voi duce şi voi da răspunsuri la toate acuzaţiile pe care PDL, prin Partidul Popular European din care fac parte, le-au adus României în ansamblu. Dacă există o singură ordonanţă, o singură lege care va fi considerată de către partenerii noştri europeni ca fiind neconformă cu standardele europene, sunt gata, consultându-mă cu preşedintele interimar, să luăm măsuri imediate de îndreptare” – Victor Ponta

Anunțuri

73 de gânduri despre „Basescu, nu uita! Rahova e nava ta!

    1. ACTIVITATEA BASESCIANA TREBUIE ANALIZATA IN DETALIU SI CERCETATAT CAT MAI URGENT ALTFEL SE APROPIE….ACEA SANSA MARE A TUTUROR TICALOSILOR ACESTUI NEAM:PRESCRIPTIA…..CAT PRIVESTE RAHOVA..E TOTUSI PREA MODERNA PENTRU EL…LA OCNA,ACOLO ESTE ;LOCUL SAU!IAR CEL CARE IL VA CERCETA SI JUDECA SA FIE UN OM MORAL SI DREPT..SA NU FACEM ACELEASI GRESELI SI ABUZURI…DAR SA NU I SE SCUZE ABSOLUT NIMIC..ABSOLUT NIMIC!ACEST NEMERNIC TREBUIA SA PLATEASCA ORICUM..DAR SA-I ARATAM CA NU SUNTEM CA EL ..DESI NU MERITA….

  1. ESTE EVIDENT CA ACEST DERBEDEU ..INCEARCA SA SCAPE..DEPINDE INSA DE MINISTRUL JUSTITIEI SI DE PROFESIONALISMUL CEL;OR CARE VOR INSTRUMENTA DOSARELE..MAI VECHI ALE BASECATURII!TREBUIE SA PLATEASCA ,DUR SI LA OBIECT…SIGUR NOI NE-AM DORI CAT MAI MULT SI MAI CU SIMT DE RASPUNDERE …TOT SPUNEAU EI CA SUNT RESPONSABILI…EU SPER TOTUSI SA SE INTAMPLE ,CU CAT MAI REPEDE CU ATAT MAI BINE PENTRU ACEASTA TARA!

    1. Cand deschid o sala de ” fitness ” dar numai pentru turci , o iau nu numai pe nuti ci si pe celelalte „profesioniste” .
      Sa fii iubit …
      Cu stima Emil

  2. Au fost 116 voturi impotriva. UNPR-istii nu au votat toti pentru suspendare, UDMR-istii nu au votat toti pentru suspendare, cel putin un independent (Daniel Oajdea) nu a votat pentru suspendare, nici reprezentantii celorlalte minoritati se presupune ca nu au votat toti pentru suspendare. Parlamentarii PDL sunt in numar de 143, dar sa presupunem ca ar fi lipsit cativa (maxim 10 cred ca ar fi un numar rezonabil), deci au ramas 133 (sa rotunjim la 130). Concluzia: au fost si parlamentari PDL care au votat pentru suspendare? 😀
    Oare Placinta (Sorina) cum o fi votat?

  3. Saddam Hussein  100% Complete ! 

    Osama Bin Laden  100% Complete ! 

    Muammar Ghaddafi  100% Complete ! 

    Traian Basescu Se incarca…

  4. Theodora
    La „profesionalismul ” lui cred ca Rahova ii o nava prea mica , Eu propun Gherla sau Aiud , in aceste doua „universitati” recunoscute si pe plan international poate obtine si un titlu de „master” ca tot nu are . Ce spui ?
    Sa fii iubita …
    Cu stima Emil

      1. @ Theodora
        Apropo de nava pe care vrea sa se intoarca, ce va face, va aduce din Triunghiul Bermudelor una din navele care au constituit candva flota Romaniei?
        Sau se gandeste la un vaporas din Herastrau, ca din alta parte de unde? 😀

        1. ACTIUNEA FAVORABILA PRO-BASESCU DESFASURATA DE CANCELARIILE OCCIDENTALE ARE LEGATURA CU ACORDURILE SI PROMISIUNILE BASECATURII ORDINARE DE A PUNE LA DISPOZITIA OCCIDENTALILOR TERITORIUL SI SUVERANITATEA ROMANEII…REDUCEREA TREPTATA A SUVERANITATII ROMANIEI SI ACORDAREA DE FACILITATI SI OPRTUNITATI MARILOR CONCERNE PE SITEMUL APLICAT IN ANII 60-70 IN AMERICA DE SUD ,AU FOST , AFOST MIZA SANSEI CANALIEI PORTOCALII DE A FACE TOT CE VREA EL SI DE AFII SIGUR CA NIMENI NU-L VA ARESTA PENTRU NICI O ACUZATIE FATA DE FAPTELE COMISE IN TOTI ACESTI ANI…LICHEAUA A INTELES REPEDE ..TARGUL SI ACUM ..O FACE PE VICTIMA….SA SPERAM CA ROMANII ,NU SE VOR MAI LASA PACALITI..AR FI REGRETABIL SA SE INSELE DIN NOU…DE FAPT IN FAVOAREA ACESTUI ARGUMENT ,TARA CONTRA..LIBERTATE,PLEDEAZA SI PREDAREA ARHIVEI DATELOR SI INFORMATIILOR DETINUTE DE D.N.A, AMBASADEI SUA……TREZITI-VA ROMANI,DATI DE PAMANT CU ACEST DERBEDEU…ALIATI-VA CU TOTI,ACUM NU ESTE MOMENTUL PENTRU SCINDARE….UNITATEA NE VA FACE MAI PUTERNICI,NU CREDETI IN GOLANII SI DERBEDEII PORTOCALII….INDIFERENT DE CULOAREA POLITICA ACUM TREBUIE SA NE REALIZAM SCOPUL LUPTEI NOASTRE ..PASTRAREA SUVERANITATII NATIONALE SI LEGAREA BASECATURII SI ALIATILOR LOR!

        2. PORTOCALII NU SUNT DELOC PANICATI.EI DOAR EXPRIMA SPERANTA SI CONVINGEREA CA VOR PRIMI AJUTORUL PROMIS ATAT DE..BADITA GITENSTEIN -caruia i-a predat arhive ale serviciilor de informatii ,D.N.A dar si D.I.I.C.O.T…-CAT SI DE ALTE CANCELARII OCCIDENTALE.IN DECLARATIILE CARE LE DAU DIN DIFERITE MOTIVE LA POLITIE,CHESTURI SAU ALTE ORGANE DE CERCETARE IN STRAINATATE ,ROMANILOR LI SE CERE SA DESCRIE SI DATE SAU INFORMATII CU PRIVIRE LA CEEA CE STIU DESPRE ANUMITE PERSOANE SAU PERSONALITATI DIN ROMANIA…DE CE OARE SI DE CATRE CINE A FOST DISPUSA ACEASTA MASURA?…..CHIAR NU STIE NIMENI?…STIE ,STIE DERBEDEUL NATIONAL….SUSPENDATUL PORTOCALIU,INFORMATORUL DE SERVICIU AL OCCIDENTULUI…..HINGHERUL DE..ROMANI.BASESCU!

  5. PDL-istii sunt panicati rau de ceea ce se intampla cu Basescu. Nu l-am vazut niciodata de Paleologu atat de vizibil iritat (tonul rastit cu care vorbea) si atat de nepoliticos, cum l-am vazut in emisiunea lui Niels Sneker din aceasta dupa-amiaza. L-a intrecut pana si pe Boureanu (nu am mai vazut un nume de familie care sa se potriveasca atat de bine cu personajul) care era si el invitat in emisiune.
    Iritarea si panica lor mare cred ca a inceput de la primul miting de zilele trecute din Piata Revolutiei, cand se laudau ca vor veni 5000 de oameni si cu mare greutate s-au strans aproximativ 2000 oameni, in conditiile in care au adus cu autocarele sustinatori si din tara.
    Ragetul de leu al PDL a devenit un miorlait jalinc, de motan speriat!

    1. @MIHAELA
      da, sunt panicati si asta poate sa fie bine … poate incep sa faca greseli foarte mari … dar poate sa fie si rau … avocatul lui Adrian Nastase a primit amenintari si a renuntat sa il mai reprezinte …. judecatoarea Aspazia Cojocaru de la CCR a primit amenintari .. Victor Ponta a primit amenintari … Mihaela, ii cred in stare de nenorociri mari pe astia … nu au mama, nu au tata, nu au Dumnezeu

      1. @ Theodora
        Sicane si mizerii sunt sigura ca vor mai face, dar in acelasi timp vor face si greseli din cauza disperarii care i-a cuprins.

  6. Base n-a spus ca ar mai vrea sa fie odata, inainte de pensie, pe puntea de comanda a unei nave. Asta nu inseamna comandant. Asta poate fi si mop. Mop, nu mus. C-o fi nava Rahova, c-o fi alta, mopul – cada nu e suspendat, atarnat undeva, de un carlig, putrezeste si nu m-ar deranja ca putrezeste dar pute.
    …O chestie de care m-am saturat.

  7. Sunteti prea marunti si marginiti pentru a intelege meritele acestui presedinte. Preluati si diseminati niste clisee si slogane mincinoase, dar repetate pana la saturatie, punct in care le confundati cu adevarul, asa altii (sau poate tot voi) consuma manele. Istoria va avea doar cuvinte de lauda pentru acest personaj politic iar plagiatorul si repetentul vor avea nume de rusine in aceasi carte de istorie. Suntem un popor buimac si naiv, usor de manipulat.

    1. Mă uit la rataţii ăştia portocalii verzui şi nu-mi vine să cred că în secolul XXI mai pot exista aşa tâmpiţi. O ţin langa cu plagiatul şi repetenţia, dar niciunul n-a văzut teza lui Ponta şi nici carnetul de student al lui Antonescu. Au înghiţit pe nemestecate propaganda băsistă fiindcă oricum nu-i ducea capul să facă altceva. Sunt d-ăia care citesc Levantul în 7 ani până la jumătate. Şi doar dacă are poze.
      Băsescu a tras o dumă de toată frumuseţea: n-are nici masterat şi nici doctorat! Păi n-are, că nici Academia Navală n-o termina fără proptele de la Securitate. N-are fiindcă diploma lui este echivalată cu titlul de subinginer. Adică, nema masterat, nema doctorat! Altfel, lua şi el ca fisa un masterat de pe internet.

      1. Domnul @ALM
        Sa stiti ca si fostul prim ministru V, Ciorbea a fost REPETENT si nu s-a facut nici un caz din asta , el a repetat anul IV deoarece nu putea sa fie sef de promotie in 1977 si a absolvit dreptul din cadrul UBB Cluj in !978 ca SEF de promotie.
        Sa fiti iubit …
        Cu stima Emil

  8. @Teo am si eu ceva temeri. Racoviceanu spunea astazi ca sint 5 motiuni inaintate CCR-ului, pentru USL trebuie ca toate 5 sa fie favorabile, chiar si una singura nefavorabil si intreg esafodul suspendarii se duce pe apa Dimbovitei! PDL-Basescu au nevoie doar de o singura decizie favorabila!
    De aici si jovialismul pdl-acheu! L-am vazut pe Boureanu astazi pe cai mari, Din nefericire presa internationala (evident alimentata de PR-ul bascian) este nefavorabila USl-ului. PDL-ul a furat atit de mult in ultimii trei ani incit pot mentine o campanie de mari proportii!
    Temerea mea: va putea USL sa contracareze?

      1. Incognito
        Io zic sa nu vina ” la popor dac ” sa se duca pe pustiu sa-l ia Scaraotschi la el mai repede.
        Sa fii iubit …
        Cu stima Emil

        1. Dl Emil
          acel „.. dac…” a vrut sa fie „…daca…”.
          Ca znoava, cica, la una din baile de multime pe care Base le facea cand inca nu fierbea baia sa dea in clocot, Javra Ordinara l-a intrebat pe un pust, pana sa-i traga un dos de laba:
          -Cum te cheama pui de dac?
          La care puiul a raspuns:
          -Fechete!

          Cu iubire si stima reciproce (nici mai mult, nici mai putin)!

    1. Theodora
      Asta ii un postac portocaliu care si-a tras un prezervativ verde in cap si voalat face propaganda pdl-ista.
      Sa fii iubita …
      Cu stima Emil

        1. Theodora
          Il dam pe mana lui Vlad Cel Groaznic ?
          Ce spui ?
          Sa fii iubita …
          Cu stima Emil

      1. @Emil Vulcanescu
        Sa inteleg ca daca nu ma mai regasesc in clasa politica actuala, sunt postac portocaliu? Dvs. nici macar nu ati citit/ vizualizat postarea mea. Daca nu sunt cu basescu, automat sunt unii care ma arunca in tabara usl. Daca imi permit sa critic decizile USL vad ca sunt aruncat in tabara cealalta. Iar daca critic ambele tabere, CLAR….sunt pepededist. 😆
        Haideti sa incercam sa fim impartiali, pentru ca in partidele noastre nu se vor gasi niciodata fete mari. 😉

      1. Stimata d-na Doina Manea
        Aveti dreptate , cel mai usor lucru este sa critici !
        Fapt divers : M-am oferit , sa aduc pe profit Electrocentrale Deva sau complexul de la Turceni Rovinari in cazul in care mi se va da managementul acestora , nu am primit nici un raspuns sau mai bine zis l-am primit cand am auzit ca pdl-istul Hoara se ocupa de acestea .
        Sa stiti ca asa cum spuneti dumneavoastra solutii constructive , reale si realizabile EXISTA , exista si specialistii care sa le puna in practica dar nu se doreste acest lucru .
        Sa fiti iubita …
        Cu stima Emil

        1. Dl. Emil, raspunsul dvs. e foarte trist. Sunt convinsa ca exista solutii, de aceea am reactionat la postarea respectiva, doream sa le citesc. Mai ales ca citesc si aud numai critica de orice fel si la toate nivelele.

          Lasand asta la o parte, am intrebat ici si colo, inclusiv pe mama, care-i platforma politica, ideologica, economica si sociala a PDL. Mama n-a reusit sa ma clarifice (mi-a raspuns, ca n-au), dar pt. ca mama n-are computer si nu citeste netul cu blogurile si retelele de socializare, sigur ca nici nu are un orizont prea deschis (desi, intre noi, intelege situatia mult mai clar decat multi compatrioti, ar trebui sa fie angajata consultant la agentiile de presa straine, sa le spuna ea cam care-i realitatea – OK, am glumit.)

          Asadar, care-i platforma economica (aici ne doare cel mai mult, nu?) a partidului de opozitie pentru viitor, pe termen scurt si pe termen lung? Agricultura? N-am auzit nimic spus despre agricultura, viticultura, despre industria de produse alimentare (parca aveam asa ceva pe vremuri, sau amintirile mele sunt tulburi de la scurgerea anilor?) Educatie? Sport? Baze sportive, bazine, sau facem antrenamente aruncandu-ne de la trambulina pe saltele?

          Relatiile internationale? Sau aici mergem pe barfa si denigrare, Masuri valutare? Et cetera, dvs. intelegi perfect ce vreau sa spun.

          Ce inseamna „dreapta” care, conform dlui Ungureanu, trebuie sa castige inimile tuturor romanilor? (asta dupa ce duhurile rele sunt tinute la distanta respectabila agitand cu energie legaturi de usturoi.)

          Din cate observ eu, campania se duce numai pe critica, insulta si atac personal. N-am sesizat nicio idee constructiva (scuze daca ma repet, n-am inspiratie la ora asta, e dimineata si n-am baut cafea inca). N-am auzit masuri economie, decat poate o aluzie la minerit pt. creare de joburi, care m-a dus repede cu gandul la niste afaceri miniere, dar aici nu ma bag ca n-am aprofundat subiectul (cu exceptia Rosia Montana.)

          In rest … diploma de doctorat a lui Ponta = center stage. Ah, si Dosariada cu care ne ameninta.

          Cu aceeasi stima
          Doina

      2. Propun urmatoarele lucruri, cat se poate de simple.
        1. Reducerea taxelor si impozitelor cu cel 50%.
        2. Desfiintarea impozitului pe propeprietate!
        3. Desfiintarea ajutoarelor sociale si incurajarea oamenilor sa fie proprii lor intreprinzatori
        4. Educatia si Justitia sa nu mai fie conduse de oameni numiti politic. Sa existe separat doua organisme care sa fie daca vreti niste foruri supreme in aceste domenii si sa existe posibilitatea ca poporul sa isi aleaga in mod direct justitiabilii si pe cei care se ocupa de educatia generatiilor mai tinere.

    2. @Victor
      De ce este impisibila reducerea impozitelor sau desfiintarea impozitului pe proprietate? Si la ajutoarele sociale, nu, nu glumesc. Sunt prea multi care prefera sa stea doar cu ajutoarele sociale si atat. Desfiintarea atator taxe si impozite ar determina investitorii sa vina in Romania. Odata ce ei nu ar mai plati atatea taxe la stat si-ar putea permite sa dea salarii mai mari. Ajutoarele sociale ar putea sa existe doar pentru cei care intr-adevar nu pot munci. Dar aia sunt infinit mai putini decat cei care pot munci dar nu vor, preferand sa insele statul cu tot felul de hartii si hartiute falsificate.

        1. Eu vreau sa muncesc intr-o tara normala, nu sa stau cu mana intinsa la ajutoare sociale. Ajutoarele sociale sa fie pentru cei care au lipsa o mana sau un picior.

      1. Da, Victore, asa e. Si de vina pentru aceasta stare de lucruri este STATUL ROMAN. Acelasi stat care jupoaie putinii bani produsi de economia privata pentru a astupa tot felul de gauri negre care nu produc nimic.

  9. Theodora, iti scrisesem ceva pe FB, si apoi m-am gasit sters de pe lista si nu am mai putut sa-ti scriu. Ma rog, asta este, nu e nicio problema, dar sunt putin uimit. Putin, doar atat.
    Nu am avut intentia de a insulta, de a deranja, sau altele asemenea. Si, da, n-am uitat nimic din tot ce a fost anii acestia. Voi vota pentru demiterea lui Basescu, si cu speranta ca aceasta procedura sa devina o obisnuinta ori de cate ori vom mai avea de-a face cu presedinti abuzivi, indiferent care va fi numele lor.
    O zi buna!

    1. @Adrian Stoica
      Eu vad lucrurile diferit de tine:
      Cum poti sa nu fii de acord 100% cu demiterea lui basescu?
      este ciudat … nu ai vazut tot ce a facut din tara asta? … sau poate ai vazut dar daca nu te-a afectat pe tine atunci nu crezi ca ar trebui votezi demiterea …. acesta procedura TREBUIE repetata de cate ori va fi nevoie … sa speram ca nu o sa mai fie
      „Constat, cu mult regret, ca multi asa-zisi sustinatori ai demiterii lui TB apeleaza la strategii cel putin ciudate, insultand si blamand pe cei care nu sunt 100% de acord cu ei … iar daca sunt 100%, fac ei sa nu mai fie. E si-aici un fel de negustorie, si … nu stiu, cine-a mai pomenit un negustor care sa-si insulte potentialii clienti?”

      1. M-ai inteles gresit. Sunt 100% de acord cu demiterea lui Basescu. Am spus, ai citat si tu, ca nu sunt 100% cu cei care sustin demiterea lui Basescu, ceea ce e cu totul altceva. De exemplu, eu consider ca demiterea lui Basescu nu este si nu poate fi interpretata ca un vot pro-USL, pro-Crin sau pro-monarhie. Eu votez doar impotriva lui Basescu, atat. Cat priveste un eventual vot pentru Crin, sau pentru USL, ramane de vazut pana in toamna. Pana atunci mai e timp. Si, in privinta asta nu sunt 100% convins. Poate nici 50%. USL e un conglomerat unde supravietuiesc tot felul de personaje extrem de respingatoare. Iar Crin mai poate ascunde multe surprize, si nu tocmai placute. De ce trebuie sa se simta cineva jignit pentru faptul ca refuz sa ma pronunt de pe acum asupra unui vot pe care nu il voi da decat in toamna si care nu are, nu ar trebui sa aiba legatura cu demiterea lui Traian Basescu?

  10. Banuiesc caci va fi sortit sa petreaca ani de zile prin procese si puscarie deoarece a uitat caci conduce o tara furindo ca la Constanta de pe vapoare si peste hotare, fara nici o pasa,jena, caci va fi judecat.Cretinismul este in floare pe la guvernele anterioare care au confundat avutia tari cu interesele personale,jefuind ca pe timpurile barbare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s