vino la vot pe 29 iulie 2009 voteaza DA voteaza pentru demiterea lui Basescu Traian

Va aduceti aminte ce a declarat la un moment dat Basescu Traian, presedintete suspendat, despre justitia romana?

A declarat asa:

„Niciodată justitia unei ţări europene nu a facut atât rău pentru ţara pentru care lucrează cum a făcut justiţia română.”

Noi cei care votam DA la referendumul din 29 iulie credem ca, de fapt, niciodata presedintele unei tari europene nu a facut atat rau tarii unde a fost ales presedinte cum a facut presedintele suspendat Basescu Traian.

Multi romani cred ca de fapt nici in 2004 si nici in 2009 Basescu Traian nu a castigat alegerile prezidentiale.

In decembrie 2004, Adrian Nastase, dupa al doilea tur la prezidentiale, dupa finalizarea negocierilor cu UE, pentru a nu periclita semnarea Tratatului de aderare la UE , in mai 2005, nu a cerut renumararea voturilor pentru ca nu a dorit revolte de strada, pe modelul “revolutiei” de la Kiev si amanarea semnarii Tratatului.

„Sigur, daca Traian Basescu mi-ar spune ca intrarea Romaniei in Spatiul Schengen depinde de condamnarea mea pentru afisele electorale din 2004 sau pentru oricare alte motive, as putea sa accept acest sacrificiu, asa cum am facut in 2004, dupa al doilea tur la prezidentiale – cand, dupa finalizarea negocierilor cu UE, in decembrie 2004, pentru a nu periclita semnarea Tratatului de aderare, in mai 2005, nu am cerut renumararea voturilor – pentru diverse nereguli – ceea ce ar fi putut duce la revolte de strada, pe modelul “revolutiei” de la Kiev, si in final la amanarea semnarii Tratatului.
Cred, in continuare, ca atunci am procedat corect… Acum, am impresia insa ca mizele sunt marunte si chiar murdare
” scria Adrian nastase pe blogul lui.

Despre cum a castigat Basescu cel de-al doilea mandat va amintesc doar votul la 5 secunde de la Paris, ajutorul STS-ului si sectiile speciale infiintate in locuri foarte ciudate.

Se agata de putere cu orice pret. Nu intelege ca poporul nu il mai vrea, ca poporul s-a saturat de minciunile, hotiile si rautatile lui.

Este in stare sa distruga si tara doar ca sa se mentina la putere.

Deviza lui este „După mine, potopul!”

Cum sa spui ca in Romania are loc o lovitura de stat?!

Pentru a-si masca incompetenta, Basescu Traian printr-o impetuoasa masinarie de propaganda, a inoculat unui segment din electorat ideea ca intreaga clasa politica este vinovata, ca toti CEILALTI sunt vinovati, medicii, justitia, profesorii, militarii in rezerva si in retragere, bebelusii, mamicile, persoanele cu handicap, bugetarii, persoanele de varsta a treia ca nu vrea sa iasa mai repede din sistem , jurnalistii care nu ii canta ode si imnuri. Toti sunt vinovati pentru ca i se opun. El este cel bun si cel destept, reformatorul neinteles.

PDL boicoteaza referendumul. Cere alegatorilor sa nu mearga la vot

In sedinţa Colegiului Director al Partidului Democrat Liberal s-a decis boicotarea referendumului din 29 iulie.

Basescu Traian a facut rau Romaniei si in interior si in exterior. 

De ce trebuie demis Basescu Traian:

  1. Pentru ca a incalcat in mod repetat Constitutia Romaniei

  2. Pentru ca a izolat Romania pe plan international.

  3. Pentru ca a discreditat imaginea Romaniei in lume

  4. Pentru ca, prin comportamentul dicatorial,  a pus in pericol democratia si statul de drept din Romania

  5. Pentru ca a incalcat in mod repetat principiul separatiei puterilor in stat si independenta justitiei

  6. Pentru ca a transformat DNA si ANI in politie politica personala.

  7. Pentru ca a incurajat frauda electorala si cumpararea parlamentarilor prin mita si santaj.

  8. Pentru ca a incurajat formarea in parlament a unui majoritati ilegitime – UNPR

  9. Pentru ca a deconsiderat militarii oferind grade de generali apropiatilor sai.

  10. Pentru ca i-a transformat pe membrii SCMD in asistati sociali.

  11. Pentru ca a protejat baietii destepti si oamenii de afaceri apropiati de PDL care au cotizat sume importante in campaniile electorale si care au fost rasplatiti prin contracte cu statul foarte avantajoase pentru ei.

  12. Pentru ca a  promis ca va eradica coruptia. In mandatele sale coruptia a devenit politica de stat.

  13. Pentru ca a dezinformat si a manipulat.

  14. Pentru ca i-a protejat pe evazionistul Blejnar, pe hoata Anastase si pe Elena Udrea care si-a batut joc de banii tarii prin construirea de terenuri de fotbal in panta, bazine de inot in localitati fara canalizare, parcuri in sate, telegondole in zone fara turisti, sali de sport in localitati cu populatie de varsta a treia, patinoare  de 3 ori mai scumpe decat in Ungaria, etc.

  15. Pentru ca ne-a minit in forma continuata: restitui vila din Mihaileanu –  nu o mai restitui, demisionez in 5 minute – nu mai demisionez, Romania nu intra in criza – Romania a iesit din criza, guvernul nu si-a propus sa scoata Romania din Criza, nu imprumitam bani de la FMI- imprumutam ca o centura de siguranta – nu ne mai oprim din imprumitiri, a spus ca romanii vor trai bine dar doar ei si oamenii lor au trait bine, majoritatea romanilor au saracit.etc.

  16. Pentru ca a fost adevaratul prim-ministru depasindu-si atributiile din Constitutie.

  17. Pentru ca a indatorat fiecare roman cu 5000 de euro. A spus ca Romania nu se va imprumuta la FMI si dupa aceea ca imprumutul este doar o centura de siguranta. Ulterior s-a razgandit si a afirmat ca fara acel imprumut nu putea plati pensiile si salariile. Unde s-au dus banii imprumutati?

  18. Pentru ca a hotarat reducerea salariilor, a ajutorului de somaj si a indemnizatiilor pentru mame si persoanele cu handicap si impozitarea pensiilor motivand ca nu sunt bani dar banii care existau au fost folositi pentru a plati mafia PDL. In 2009 Basescu spunea ca nu se pune problema reducerii salariilor pensiilor.

  19. Pentru ca a luat decizii aberante care au condus la scaderea nivelului de trai, scaderea investitiilor, au agravat criza economica din Romania si a distrus clasa mijlocie din Romania – vezi impozitul forfetar – A spus ca Romania nu va fi atinsa de criza economica. In 2009  au fost radiate 66.320 de firme, in 2010 183.227 de firme au fost radiate si/sau si-au suspendat acutivitatea, in 2011 au fost radiate 71.970 firme. Aceste firme creau locuri de munca si plateau impozite la buget.

  20. Pentru ca a pus interesele personale si de grup inaintea interesului national.

  21. Pentru ca a incercat subordonarea Parlamentului.

  22. Pentru ca a vrut sa includa presa in  vulnerabilitatile la securitatea nationala alaturi de terorism.

  23. Pentru ca a promovat mediocritatea profesionala si nepotismul – vezi de exemplu cazurile Igas si Elena Basescu.

  24. Pentru ca a incitat la ura si la dezbinare intre categorii sociale si profesionale  pe principiul  Divide et Impera.

  25. Pentru ca a tolerat si incurajat coruptia.

  26. Pentru ca a controlat  toate serviciile secrete, desi serviciile  ar fi trebuit sa se afle sub control parlamentar.

  27. Pentru ca si-a atribuit singur vila din strada Mihaileanu desi avea o proprietate in Bucuresti pe care a donat-o fiicei.

  28. Pentru ca a incercat sa reorganizeze Romania  sustinand crearea regiunii Har-Cov.

  29. Pentru ca a sprijinit alegerea agentului antiroman Laszlo Tokes in functia de europarlamentar si vicepresedintele Parlamentului European.

  30. Pentru ca a pus presiune pe justitie prin Monica Macovei si prin interventii directe.

  31. Pentru ca a facut lobby pentru exploatarea aurului de la Rosia Monata.

  32. Pentru ca a umilit medicii, profesorii si pensionarii, pe Raed Arafat si pe Regele Mihai.

  33. Pentru ca a amenintat liderii sindicali si a distrus sindicatele.

  34. Pentru ca a inchis spitale si scoli.

  35. Pentru ca a distrus invatamantul si a declarat ca  scoala romaneasca scoate tampiti.

  36. Pentru ca a distrus sistemul sanitar si a trimis medicii sa emigreze. Nu se stie inca ce s-a intamplat cu banii de la CNAS. Il intreaba cineva de “sanatate” pe Lucian Duta?

  37. Pentru ca a adus 5 milioane de romani in pragul saraciei.

  38. Pentru ca a furat Flota Romaniei.

  39. Pemtru ca a creat mai mult de 1 milion de someri.

  40. Pentru ca a refuzat sa il numeasca prim- ministru pe Klaus Iohannis desi era sustinut de o majoritate parlamentara.

  41. Pentru ca a condamnat in mod demagogic comunismul desi are un trecut comunist si  legaturi cu fosta securitate.  Se presupune ca este inca ofiter activ de contrainformatii militare si/sau sau cine mai stie care alte servicii  de informatii.

  42. Pentru ca s-a sustras sistematic din fata justitiei, acuzand imunitatea altora din cea mai imuna pozitie in stat.

    Traiesti bine? Uniti putem scapa de el!

    Demite-l! Voteaza pentru demitere la referendumul din 29 iulie 2012!

Anunțuri

73 de gânduri despre „Niciodata presedintele unei tari europene nu a facut atat rau pentru tara unde a fost ales presedinte cum a facut presedintele suspendat Basescu Traian

  1. Se va face de cvorum, va fi zdrobitor procentul celor ce voteaza DA si cu toate astea sa ne asteptam la circ, pt ca marinarul chior si betiv va contesta, se va da furat, se va agata de orice ca innecatul de pai
    iar la sfarsit vom avea o mare placere sa-l vedem cu catuse. eu am rabdare si pt asta!!!

      1. din pacate liderii USL deja vb de intoarcere lui Base la Cotroceni. daca nici ei nu cred ca se va intruni cvorumul doar pt faptul ca PD-L boicoteaza, atunci ce mesaj transmit??? Ponta spunea : ,,probabil se va in toarce pe 29 la Cotroceni” Tariceanu acum se arata sceptic cu privire la cvorum. eu zic sa-i dam dracului si sa ne vedem de ale noastre adica de mobilizare. kakanari politruci!!!!

        1. Noi, vad ca, suntem foarte mobilizati, in privinta participarii noastrepersonale, la referendum. Bine ar fi daca am putea sa ne mobilizam sa ii mobilizam si pe cei ce ne inconjoara (as zice ca aproape ne inabuse, ne ineaca) cu nesimtirea lor, sa participe la acest referendum vital si pentru ei si pentru noi.
          DESTEAPTA-TE ROMAnE!.

    1. Olimpiu65
      De 22 ani am rabdare si mai am inca 2 ani daca „trebe” , tu esti banatean si bucurestean , prin adoptie , eu sunt , ardelean !

      Ion vine acasa si o gaseste pe Maria in pat cu Gheorghe , Maria ii spune : ” Ma Ioane tu sa nu crezi ce vezi , ci sa crezi ce iti spun ”

      Asa este si cu politica in Romania !

      Sa fii iubit …
      Cu stima Emil

  2. ba da tu chiar suferi=)) chiar esti pornita si ma intreb ce salariu iti da astia de scrii prostiile astea?
    -cred ca chiar crezi ce scrii -bine in tara orbilor chiorul este imparat dar asta este:))

    1. @florin dinu
      Sa ai tu parte de banii pe care ii primesc eu …. NU CRED CE SCRIU TRAIESC CEEA CE SCRIU …. FAC EFORTURI INIMAGINABILE SA SUPRAVIETUIESC DE LA O LUNA LA ASTA ….AM GANDURI DE SINUCIDERE ZILNIC … sunt somera de peste 3 ani … trimit CV-uri si nu le citeste nimeni…. imi este foamne ….. asta iarna nu am dat drumul la cadura pentru ca nu aveam bani sa platesc …. mananc din pensia parintilor … merg la 40 de grade celsius cu pantofi de toamna pentru ca nu am bani de sandale … am tripla hernie de disc si nu pot sa ma operez pentru ca neavand nici un venit nu am de unde sa imi platesc asgurarea medicala … sunt absolventa de facultate …. am parintii bolnavi si de multe ori nu le ajung banii sa isi cumpere medicamentele ….. cer bani de la prieteni sa platesc internetul si telefonul …. asta in timp ce basistii au salarii grase de la stat … NU VREAU POMANA …. VREAU DOAR UN LOC DE MUNCA …. DAR PENTRU CA NU SUNT MEMBRA PDL SI NICI NEPOATA, SORA, SOTIE DE PDL-IST IMPORTANT NU GASESC NIMIC DE LUCRU …. NU AM PILE … INTODEAUNA M-AM ANGAJAT PE PUTERILE MELE, PE TEST …. ACUM NU SE MAI POATE DECAT PE RELATII …. si sunt multi in situatia mea …. aproape 5 milioane de romani sunt in pragul saraciei … oameni care vor vota DA la referendumul din 29 iulie …. PRAFUL SI PULBEREA SA SE ALEAGA DE AIA CARE NE-AU ADUS IN STAREA ASTA

      1. Lasa-l Dora. E tampit. L-a tinut Base cu nasul in esapamentul lui basinos si l-a tampit. Sunt multi dintr-astia care nu vor umple puscariile ci sanatoriile. Zi „Doamne fereste!” si scuipa-n san ca probabil nu vei avea ocazia sa-l intalnesti pe strada, sa-l recunosti si sa-l scuipi in ochi..

      2. @rrradu
        Dupa prima fraza… mai mult nu am putut sa citesc … mi-am pus intrebarea daca esti prost sau doar rau intentionat … dupa cum ai scris nu esti prost … dar nici varainta a doua nu este de acceptat
        AM SCRIS EU CA VREAU CEVA DE LA CEILALTI DOAR PENTRU FAPTUL CA EXIST? AM CERUT EU DE POMANA?
        NU … EU AM SPUS CA VREAU SA MUNCESC SI NU AM UNDE …. VREAU SA MUNCESC SI NU AM UNDE …. VREAU SA MUNCESC SI NU AM UNDE …. VREAU SA MUNCESC SI NU AM UNDE …. VREAU SA MUNCESC SI NU AM UNDE …. INTELEGI?

        Pentru mizeria din prima fraza iti sterg tot comentariul … pentru ca este o MIZERIE … am scris clar … ca NU GASESC DE MUNCA si stii care ar putea sa fie motivul? uite asta:
        In 2009 au fost radiate 66.320 de firme, in 2010 183.227 de firme au fost radiate si/sau si-au suspendat acutivitatea, in 2011 au fost radiate 71.970 firme. Aceste firme creau locuri de munca si plateau impozite la buget.
        Pe mizeria aia de blog nu intru ca imi vine sa vomit

        1. Buna dimineata,

          Multumesc ca ai sters comentariul meu, acum seful nu mai poate dovedi ca mi-am pierdut juma’ de ora din programul de munca sa scriu pe bloguri.

          Pe de alta parte, pacat ca ai sters comentariul dupa prima fraza, ai ratat ocazia de afla niste lucruri banale, dar atat de banale ca nu le vede aproape nimeni de vreo 22 de ani. Si din caua asta suntem unde suntem.

          Un ultim lucru inainte sa ma retrag. Argumentul tau cu numarul de firme radiate este incomplet – nu spui cat la suta din totalul firmelor reprezinta numarul celor radiate (una e sa fie 0,1% si alta e sa fie 10%), cate din astea au fost radiate ca urmare a falimentului (sa dispara o firma prin faliment e un lucru sanatos, se curata economia de o investitie nerentabila), si mai ales cate firme au fost infiintate in intervalul asta, care sa cotrabalanseze scaderea.

          Evident, nu ma astept ca argumentul completat sa schimbe radical concluzia care se poate trage, dar corect e sa dai toate informatiile si, in plus, argumentul pe care il invoci tu e tocmai o confirmare a ce spuneam eu in partea de mesaj pe care ai sters-o inainte sa o citesti. Problema nu e cum se cheama partidul care guverneaza, problema e ca niciunul de pana acum (niciunul!) nu a vrut sa construiasca un mediu propice pentru economie, in care oamenii sa isi poata gasi de lucru pentru ca afacerile merg bine si se cauta forta de munca. Pentru ca asta i-ar fi facut independenti.

          Asa ca te las sa il urasti pe Basescu, sa ii iubesti pe Somnorila si Furacila, si nu in ultimul rand sa iti cauti de lucru. Dat fiind ca eu ii detest pe toti trei, imi permit sa ma dedic muncii. Vezi tu, spre deosebire de tine, eu am avut noroc si parintii m-au invatat o profesie care are mare cautare. Si acum, si cand romania o sa intre in faliment (soon, very soon), oamenii tot o sa trebuiasca ingropati. Gata ma duc la sapat.

          Sa traiesti bine :-]

        2. Taci si sapa!
          Inteleg ca tu, mai… multi de r adu-de-du, ai fost avansat acolo, la voi, de la coada de topor la coada de sapa. Eu sper ca in noua era a Romaniei, ce debuteaza Duminica 29 curent, cu Ponta si Antonescu cozile de topor, de cazma si alte cozi sa le (va) arza focu’!

        3. videanu lucreaza de zor la galati ASFALT .sunal .glumesc.si eu ptr doi lei alerg destul .am fost plecat 90 95 imi pare rau ca m-am intors.nu pupi nu poti avansa.NU PUP PE NIMENI.cunoscutii spun ca sunt nebun.au inceput si cei care nu ma cunoscsa zica la fel.doar ptr doi lei. TE INTELEG

        4. @crisan ioan
          Esti bolnav cu capul?
          Cum sa plec eu de pe blogul meu. Blogul asta este casa mea …poti sa intelegi asta? Cum sa ii spui unui om sa plece din casa lui? … mars tu de aici! prost esti tu ca nu pricepi ce se intampla in tara … idiotule!
          Nici nu reusesti sa scrii bine romeneste … vai de capul tau

        5. Tu nu sti ca toti avem casa la cimitir pe pamant santem flotanti.
          Imi cer scuze pentru cuvintele urate pe care leam scris,sincer imi pare rau!!!!!!!!!!!!!
          Cu bine

    2. @ Florin Dinu
      Ti s-a sufocat creierul de atata stat cu nasul in curul lui Basescu? Idiot portocaliu, muta-ti duhoarea pe blogurile pupincuriste!

  3. fireste ca vom vota „DA”
    nu inteleg de ce cineva care vede ca nu mai are nici o sansa prefera sa arunce cu kk in fata ventilatorului in loc sa se retraga demn

  4. Multe, mult prea multe divagatii si generalizari. Ma intreb cum poate un singur om sa aiba atata putere. Probabil pt ca asa considera antena 3, realitatea si alte oficine de presa. E usor sa stai pe margine si sa comentezi cand nu ai toate datele, mai greu sa conduci o tara in vremuri grele si cu un ‘popor’ care crede ca le stie pe toate in schimb adteapta ‘sa i se dea’. Mai multa moderatie si masura nu ar strica.

    1. @bancila
      MINTI … nu este nici o divagatie si nici o generalizare …. pensiile s-au impozitat … salariile s-au redus si s-a incalcat si hotararea CCR … care a spus ca se va face doar pentru sase luni …. si-a atribuit vila din mihaileanu si toate celalte scrise in articol … toate sunt adevarate si CLARE.
      Da … astept sa i se dea mamei tale ceva … eu una nu astept sa mi se dea nimic …. eu imi doresc sa isi revina economia … sa pot sa imi gasescun loc de munca decent si apropiat pregatirii mele …. sau de ce nu, sa incep o afacere … ca am mai avut … dar atunci am avut cu ce sa incep … acum datorita politii economice impuse de basescu mai am doar praful de pe toba
      Am vazut ca voua basistilor va place sa tot scrieti despre asta … ca noi bloggerii din opozitie asteptam sa ni se dea de pomana …
      chiar ma mira ca ma sfatuiesti la moderatie … articolele sunt scrise cu multa moderatie …. nu cred ca ai vazut in articol ca il injur pe iubitul tau presedinte .. fa si tu o plmbare pe bloguri sa vezi cum scriu altii si pe urma mai discutam
      te rog frumos nu incerca sa il faci pe basescu erou … aici nu tine …. „vai saracul basescu cat se lupta el pentru binele tarii”… se lupta pentru el … pentru familia lui, pentru cei din grupul lui …. nu pentru popor … si-a batut joc de cei amarati … 5 milioane de romani ajunsi in pragul saraciei …. tu ce faci cand iti este foame? … mergi la un restaurant si mananci … eu beau o cana cu apa si scriu un articol … de aici vine puterea mea … daca la asta te-ai referit …. scriu ce traiesc … nu din auzite

    2. @ Bancila

      Dacă aţi lărgi aria lecturilor dvs dincolo de EvZ, o să gasiţi în cărţile de istorie cazuri similare. Începând de la Nero, ajungând la Stalin, Hitler, Fidel, Kim şi Ceauşescu. Pur şi simplu, toţi aceştia prin populism au ridicat o perdea de fum care a împiedicat vederea trocurilor care se făceau în realitate. Au numit oameni din anturaj în structurile de forţă, parchete şi justiţie, au făcut alianţe cu „soluţii imorale” pe care, după ce le-au folosit, le-au distrus, şi-au pus oameni fideli în instituţiile democraţiei, pavând drumul spre totalitarism. Băsescu nu este un singur om, este capul unei caracatiţe care şi-a întins tentaculele peste tot. Ca şi la caracatiţe, degeaba tai un tentacul dacă nu-i tai capul. Duminică avem unealta cu care putem tăia capul caracatiţei. Tentaculele se vor mai zvârcoli o vreme dar, în final, vor muri. Abia atunci putem spera că România va intra în rândul ţărilor democratice, abia atunci putem spera la o creştere economică reală şi un nivel de trai decent. Eu pot să mai spun numai DA la Referendum!

      1. ALM . Sunt de acord cu comentariul dv. ,dar numa-i ca a-ti gresit personajul . Probabil ca ION ILIESCU ,este personajul citat ca si „CAPUL UNEI CARACATITE ” , este adevarat ? . Cine a dat LOVITURI DE STAT ?( vezi Ceausescu ,mineriade , suspendari de presedinte etc ) . Din CV ,a-l acestui om, a-i mai lipseste doar un RAZBOI CIVIL , si a-sa poate intr-a in istorie linistit . Cum se v-a numi acest personaj in cartea de istorie ? . ION CEL CUMPLIT ? , ION „DEMOCRATUL” ? , ION PROTECTOR DE NOMENCLATURISTI ?, ION KGB ? , etc . Traian Basescu a fost ales de trei ori in APROAPE DOUA MANDATE , cine nu respecta VOINTA POPORULUI ? . Cu un parlament CORUPT ,care nu RESPECTA VOINTA POPORULUI (vezi referendumul trecut ) , este greu sa conduci aceasta tara . In primul mandat a-l lui Traian Basescu , guvernul si parlamentul A FOST PNL -PSD ,si cresterea economica s-a facut datorita INTRARII NOASTRE IN UE , si implicit celor care a-u plecat „in afara „sa munceasca , si a-u trimis bani celor ramasi acasa . De trei ani (nesansa presedintelui ) ,lumea intreaga se confrunta cu o criza grava , si este si perioada cand acest presedinte a avut majoritate parlamentara ,si guvernul sau . Masurile luate ,au fost cele ma-i juste ,si corecte . Cine crede ca a vrut sa faca RAU PROPRIULUI POPOR , este rau intentionat, a-l acestei tari ,si slab informat in ceea ce priveste starea ECONOMICA A EUROPEI . Domnule ALM , din fotografia pe care o prezentati , este clar din ce democratie venit-i .Cea USSR va convine ? , democratia UE este grea pentru ce-i care a-u fost obisnui-ti int-o altfel de democratie . Deci este clar , eu spun NU DEMITERII .

        1. @STEFAN
          Esti si analfabet si prost si parsiv
          Acum NOI MERGEM LA VOT CA SA IL DEMITEM PE BASESCU TRAIAN …. nu discutam de Ion Iliescu … presedintele Romaniei de 8 ani este basescu traian …. el este cel care a distrus tara … a dostrus economia … a furat si a mintit …. ce incerci tu sa faci este o MIZERIE … incerci sa schimbi discutia
          SA MERGEM LA VOT SA IL DEMITEM PE BASESCU!
          JOS BASESCU!
          BASESCU LA PUSCARIE!
          VOTEAZA DA LA REFERENDUM!
          TRIMITE-L PE BASESCU ACOLO UNDE II ESTE LOCUL!

        2. Theodora ,i-mi pare rau daca ti-am stricat planul .Noul ta-u loc de munca depinde de aceste postari PRO sa-u CONTRA ,inca nu a-i luat salariul ? . Asteapta si tu pana dupa 29 , atunci ve-i fi rasplatita . Isteria nu face casa buna cu inteligenta . Pentru tine lipseste ultimul cuvint a-l frazei precedente .

        3. Domnule Stefan, eu nu vin dintr-o democraţie, dar vreau din tot sufletul să ajung într-o democraţie reală. Pe Ion Iliescu, Petre Roman şi Adrian Năstase i-am criticat la vremea lor. Acum trăiesc „era Băsescu” şi nu-mi place nici macar cât nu mi-au plăcut guvernările anterioare la un loc. Înţeleg că sunteţi băsisit până în măduva oaselor şi-mi va fi greu să aduc argumente convingătoare, cu care să ţin piept prejudecăţilor dvs. Parlamentul „corupt” a fost şi el rezultatul unor alegeri populare. Referendumul trecut, băgat la plezneală, ar fi trebuit să renască Marea Adunare Naţională: o singură cameră, 300 de deputaţi şi un singur partid conducător. Bine că nu a luat nimeni în serios „voinţa populară”, ca să instaurăm „democraţia” lui Kim de Babadag. Chestia cu criza „gravă” pomeniţi-o în altă parte. Aici sunt şi oameni cu studii de specialitate. Criza nu trebuia să atingă în România decât sectorul imobiliar. Şi eu găsesc juste măsurile: 15 mii de euro pe capace de WC!

          Domnule Stefan, spre deosevire de dvs, care prezentaţi o placă de gresie drept avatar, fotografia mea reprezntă inclusiv o dovadă de curaj. Ăla sunt eu!
          URSS nu mai poate să-mi convină, aşa cum nici UE nu prea îmi convine. Am crezut iniţial că este un club al elitelor europene şi am constatat că este tot o uniune politică. Socialiştii îl aplaudă pe Ponta, liberalii pe Antonescu şi popularii se cramponează de Băsescu! Tot un fel de jandarm, este adevărat că nu este încâlţat cu cizmele butucănoase ruseşti, ci cu cizme de lac nemţeşti. Dar tot cu nasul în oala altora stau!

          Teoretic, dacă aş fi nesimţit, ce se va întâmpla după 29 nu ar trebui să mă afecteze. Pentru mine, din punct de vedere economic, Băsescu sau Antonescu înseamnă o variaţie de +/- 5%. Doar că nu sunt nesimţit şi-mi pasă de cei care au fost sărăciţi de guvernele Bocăsescu.

          Cu toate că aţi fost ireverenţios, am să vă dau o informaţie care să vă permită să vă pregatiţi bagajele: Băsescu va fi demis, chiar dacă nu se atinge cvorumul impus de CCR. Mai mult, duceţi-vă la vot, fiindcă altfel veţi avea pecetea de băsist pe cartea de identitate şi, după 29, hmmm …

        4. @ STEFAN
          Este de notorietate faptul ca toti postacii portocalii sunt niste analfabeti, dar tu i-ai intrecut pe toti, tu esti chintesenta prostiei portocalii si basiste. Nu cred ca pot exista mai multe greseli gramaticale pe centimetru patrat asa cum se gasesc in comentariile tale.
          Du-te, mai baiatule, si mai invata sa scrii, poate reusesti si tu sa promovezi clasa a II-a de scoala generala! 😀

  5. E un idiot, un cretin , un incult si un alcoolist, se vede dupa figura, nu numai dupa ce scoate pe gura. Cum au putut vota unii un asemenea personaj, si sa-l mai creada si „Miahi Viteazu” ? Cunosc genul asta de mujic, e comun in Romania, mai ales in randul ofiterilor de factura veche, ca in fond asta erau marinarii pe timpuri, ofiteri secu. In plus l-a imbrobodit si metresa lui care ii aducea vrajitoare tiganci si-l prosteau toate mai rau decat era din nastere. Greu l-ati mai ginit, a trebuit sa va ajunga cutitul la os sa-i vedeti adevarata fata.

  6. daca se va invalida referendumul din lipsa de cvorum Parlamentul va hotari procedurile ce vor urma! Nu stiu ce vor hotari in acest caz parlamentarii, dar stiu ca Romania se va scufunda, iar viata noastra se va scumpi si degrada!!! poate ca pe asta mizeaza Base pt partidul lui de kakat…mi-e greu sa cred ca el isi imagineaza macar ca se va intoarce la Cotroceni

  7. Voi ce-i care sunte-ti contra lui TRAIAN BASESCU , ori sunte-ti orbi ,ori bonlavi sa-u direct interesa-ti de a obtine ceva daca USL castiga . Unii dintr-e voi si i-n special ce-i care ne umple-ti paginile pe mesenger , sunte-ti foarte grav implica-ti material . Democratia nu poate fi decat una ,ce-a originala ca si a voastra ,in nici-un caz .

    1. @STEFAN
      este exact invers …. voi cei care il aparati pe cel care a distrus tara va aparati locurile de munca, in cazut tau postul de postac … cat primesti pe zi sau pe ora? … altii care tocmai sunt cercetati, de la ANAF, isi apara averile obtinute prin frada… un bugetar prins cu 700.000 E in seif in casa????!!!!!
      Tu chiar esti analfabet sau te prefaci?
      ca sa intelegi repet intrebarea pe intelesul tau:
      T-u es-ti chi-ar anal-fabet sa-u te prefaciiiii?! 😀 😀 😀
      Iti urez sa ai parte tu in urmatoarii 5 ani de banii pe care i-am primit eu de la PSD, PNL si PC …. asa sa te ajute Dumnezeu!

        1. Sunt un jeg idiot … atat de idiot incat imi imaginez ca pot sa intru in casa cuiva si sa il jignesc in numele democratiei … in mintea mea proasta eu am dreptul sa jignesc si ma mir atunci cand nu sunt lasat … imi place sa fiu bataie de joc … ca altfel nu as continua sa scriu

    2. Păi, cam aveţi dreptate. Sunt direct interesat să obţin ceva de la USL! Dar nu sunt interesat de plată ca la casieria PDL, ci mă interesează creştere economică, şcoli salubre, spitale utilate şi aprovizionate, medicamente compensate în farmacii, TVA de 9% la păpică, salarii şi impozite juste, poliţie motivată, jandarmerie europeană, justiţie dreaptă. Dvs ce aţi oferit din toate astea? Stadioane în pantă, patinoare in sate cu bătrâni, parcuri pe izlazuri, bazine de înot in localităţi fără apă curentă şi canalizare şi lista poate continua. Ce aţi mai oferit? TVA de 24%, tăieri de salarii, impozitarea pensiilor, şcoli şi spitale închise, şomaj record, firme private (care nu cotizau la PDL) închise sau suspendate, toate în timp ce aruncaţi cu euroii împrumutaţi sau furaţi către firmele de partid. Pentru ce v-aş vrea? V-aţi uitat la avatar, am eu faţă de masochist?

    3. Da Fanele tata, sunt direct interesat in obtinerea unui bilet de favoare in piata, mai in fata, mai aproape de esaford, daca se poate chiar langa podium, sa vad cum o sa-i clipesca sasii lui Basescu cand, dupa ce cutitul cel mare al ghilotinei, fiindca de data asta revolutia o vom face cu ghilotina in Piata Revolutiei, va face cacapatana (cacofonie intentionata si subliniata) PDL-ului sa se rostogoleasca nedumerita in chiorpaleala ei in tarana.
      Deh! Dust to dust…

  8. Pe băsescopaţi nu-i chema la vot, că îţi răceşti gura degeaba. Îţi spun asta după ce am spicuit ce scrie în Articolul 36 alin. (2) din Constituția României: ,,Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal…ş.a..m.d.”

  9. Dupa referendum in Piata Universitatii prieteni. nu ne mai fura si nici paseaza nimeni nici CCR nici alta institutie. sa-l conducem cu cantec pe Base la Jilava, pt ca Rahova e pt domni!!!

  10. @Theodora
    Sa stii ca poate fi un risc odata cu boicotul anuntat de PDL, si anume sa nu se realizeze cvorumul… Chiar daca majoritatea va vota antiBasescu.

    „În sondajele PDL, realizate de CSOP, 52-53% votează pentru demitere, 37% împotrivă, iar 10% sunt nehotărâţi. În acelaşi sondaj, prezenţa la vot la referendum va fi de 42-43%.”

    sursa: http://www.gandul.info/politica/gandul-live-vasile-blaga-intrebat-daca-traian-basescu-se-poate-intoarce-la-cotroceni-cu-7-milioane-de-voturi-impotriva-da-sigur-cu-fruntea-sus-9900468
    Interesant este ca Basescu a spus ca va merge la vot, desi PDL boicoteaza refrendumul. El, ca Presedinte, nici nu putea face altfel – de unde rezulta clar atitudinea nedemocratica a PDL (boicotarea, desigur). Insa balbaielile, atat ale lui Basescu cat si ale PDL, din ultima vreme arata clar ca situatia nu e simpla pentru ei. Chestiunea e daca vor putea mobiliza tot electoratul PDL… Oricum, sondajele anuntasera, inaintea deciziei de boicot, o prezenta in jur de 52-53%. Este posibil ca boicotul sa faca sa scada cu 10% prezenta. Pentru ca Basescu sa fie demis e esential sa vina oamenii in numar cat mai mare la refrendum. La noi sunt multi absenteisti – oameni pe care nu-i intereseaza politica, niciun partid, nici refrendumul, nu neaparat pedelisti. USL trebuie, daca doreste sa-l demita pe Basescu, sa convinga aceasta parte de electorat sa vina la vot.

  11. JANDARMERIA ROMANA FURA PRODUSE PETROLIERE?!

    O duba cu numarul de inmatriculare PH 08 FOH a oprit langa un automobil parcat pe strada George Toparceanu, din Ploiesti (PH 10 HXC). In duba erau 4 indivizi cu uniforme de jandarmerie. De pe locul din dreapta-fata a coborat un tip (camasa cu maneca scurta, de uniforma, pistol Carpati la brau) care a descarcat 4 bidoane de plastic (!) cu o substanta galbena, pe care le tinea intre picioare, in portbagajul autoturismului PH 10 HXC. S-a urcat in duba si au plecat in tromba.

    Unul dintre cei din masina i-a spus: „Nu era nimeni.”

  12. Atitia blegi/blogi de cartier
    Trudesc in slujba unui chel
    Sunt *limbi de lemn /cozi de topor
    Cu ei speram vreun VIITOR.
    De aceea veniti fratilor cu totii si votati DA – pentru a scapa tara de infectia
    TRAIAN BASESCU si PDL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s