Echipa nationala de handbal masculin a Romaniei, antrenata de Vasile Stanga si Nicolae Munteanu, s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011, dupa ce a invins in deplasare echipa Rusiei cu scorul 37-32.
Este pentru prima oara cand echipa Rusiei nu participa la Campionatul Mondial.
„A fost groaznic de emotionant sa privesc meciul, mai ales ca jucam la rusi acasa, care ne batusera la Bucuresti. Mi-a placut intreaga echipa, mai ales reprezentantii valului tanar, cu Csepreghi in frunte. Aceasta calificare e meritul tinerilor si este un semn bun, dupa ce ne-am calificat si in 2009. Au fost 14 ani de absenta pana atunci, dar acum mi se indeplineste un vis pe care l-am avut ani de zile. Cred ca Romania poate reveni acolo sus” – a declarat Cristian Gatu, presedintele FRH, pentru Mediafax.
De ce este importanta aceasta victorie?
In primul rand pentru ca echipa nationala de handbal masculin a Romaniei s-a calificat la Campionatul Mondial intr-un meci in deplasare, dupa o infrangere.
In al doilea rand pentru ca echipa nationala de handbal masculin a Romaniei s-a calificat la Campionatul Mondial in defavoarea echipei Rusiei, eterna rivala in handabal masculin.
In al treilea rand dar nu ultimul ca importanta, echipa nationala de handbal masculin a Romaniei a dovedit ca DACA VREA, POATE.
NU POTI SA INVINGI DACA NU AI MENTALITATE DE INVINGATOR.
Despre mentalitatea de invingator am mai scris.
Atat timp cat vom reactiona precum ciobanul din Miorita nu vom invinge niciodata pe nimeni.
Hai ca se poate! 
Bravo lor
Succesele echipelor de handbal(postbelice)sunt mai vechi:
1. 1956 Germania,pe stadionul Frankfurt am Main, în finala România-R.F. Germania 6-5, România Campioană mondială la handbal feminin
2. 1959 Austria,România vicecampioană mondială la handbal masculin în 7, învinsă de Germania cu 14 -11
3. 1961 R.F.Germania ,campioni mondiali la handbal masculin în 7. Am ascultat meciul la radio cu proxid şi eram în clasa I,la scoală
4. 1962 România,Bucureşti,Campioană Mondială la handbal feminin în 7.
Şi lista poate continua. De asta mai trăim în România,de asta mai suntem mândri ca suntem romani,nu mulţumită hahalerelor ce ne conduc ţara! Şi nici mulţumita unora tip MUTU!
@Popa Ţeapă
Ai dreptate!
@ Theo,
Bună dimineata !
„ O dovadă că se poate ” este insăsi esenta titlului de fată !
In ROMÂNIA se poate orice ,inclusiv in SPORT !
Vezi de ai timp si http://aliosapopovoci.wordpress.com/2010/03/20/de-toate-de -la -toti/
@Aliosa
Este foarte importanta mentalitatea.
Daca pleci la drum cu mentalitatea de invins nu o sa castigi nimic niciodata.
@ Theo,
Adevăr ai grăit si nu pot decât să fiu de acord cu tine !
Mentalul joacă un rol foarte important in obtinerea succesului in toate domeniile de activitate iar dacă se lucrează cu profesionalism la el izbânda este ca si asigurată . Niciodată, dar niciodată nu trebuie să te consideri invins până nu se termină lucrarea !Iar dacă pshihologul imbină motivatia cu speranta mentalul lucrează din plin si succesul este asigurat .
@Aliosa
Asa ar trebui sa gandim cu totii Aliosa.
TOT POPORUL ROMAN AR TREBUI SA GANDEASCA ASA DACA CHIRA VREM SA REALIZAM CEVA.
buna!in sport se poate orice ..in politica nu e chiar asa…in sport nu prea poti minti ,in politica se poat mintii cu zambertul pe buze!tu nu vezi ca astia dau din gura despre toate masurile de reforma dar singura care o sa fie luata e ce a cu reducerea salariilor si pensiilor,Treaba cu privatii e aa cum ti-am spus mai demult,privatii au redus deja in oras la noi salariile cu 25%,liderii de sindicat au baunat dar privatii au de partea lor politichia.
@brankardierul
Unde am lucrat eu patronul a redus initial salariile cu 50 % dupa care nu i-a mai conevnit nici asa si a dat afara jumatate din angajati.
Daca politicienii nu vor sau nu pot sa se opreasca din MINTIT ar fi bine sa NE TREZIM NOI ALEGATORORII LA REALITATE.
SA INTELEGEM CA SUNTEM O MARE PUTERE SI SA NU NE LASAM PANA NU INVINGEM.
SA AVEM NOI MENTALITATEA DE INVIGATORI.
asta despre blestemul bucurestiului,despre ce discutam acum cateva luni!
Capitala României este blestemata din cauza comerţului cu afurisenii pătruns în Ţara
Românească în Evul Mediu * “Cărţile cu blesteme” din Bucureşti au fost best-sellers in
secolele 15-18 * Unele au fost chiar “piratate” * Si astazi se mai pastreaza “moda” de a
blestema, mai ales la periferii * Orice turist viziteaza metropola simte ca a patruns intr-un
loc sumbru.
Un studiu psihologic recent arată că oraşul Bucureşti este un oraş
depresiv. Adică bucureştenii au o predispoziţie spre gândiriea sumbră. Istoricii merg şi mai
departe: capitala României pare chiar un oraş blestemat, dacă se iau în considerare toate
incendiile, cutremurele, epidemiile şi inundaţiile prin care a trecut. “Dacă ne uităm doar în
secolul al XIX-lea, istoria oraşului a înregistrat câte o luptă, sau macar o ocupaţie de trupe
IMPACT! Bucurestiul e afurisit inca de la Vlad Tepes… | Sor… http://soringhilea.ro/impact-bucurestiul-e-afurisit-inca-de-la-v…
1 of 6 6/19/10 1:30 PM
militare, din 15 în 15 ani. Ceea ce este foarte mult”, spune istoricul Dan Falcan, muzeograf la
Muzeu de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti (MIAMB).
“(…) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul
viitor sufletul lui, să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalti care au spus: sângele lui
asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi in veci, amin(…)”
Acest blestem este finalul unui document emis de Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459 şi reprezintă
prima atestare a oraşului Bucuresti. Cu alte cuvinte, această localitate intră în istorie oarecum
ciudat…
S-ar părea că este vorba de ghinion. Studiile recente pun în evidenţă o altă posibilitate, oarecum
ciudată – ghinionul ar putea fi alimentat de un obicei nenorocit al înaintaşilor, practicat timp de
600 de ani: comerţul cu blesteme. “A existat un adevărat du-te-vino al blestremelor cumpărate şi
vândute pe teritoriul actualei Românii, în special în actuala capitală – acest lucru este dovedit
ştiinţific. Este prea mare coincidenţa între istoria grea a oraşului, starea depresivă dovedită a
bucureştenilor şi “cărţile de afurisanie” care au intrat pe acest teritoriu”, explică Dan Falcan.
Despre ce e vorba? În general, o rugăciune, un descântec sau un blestem sunt acte de magie
verbală. Originea lor se află în incantaţiile şamanilor, primii “preoţi” ai omenirii. Tradiţia ocultă a
acestora spune că un cuvânt repetat de multe ori se poate transforma într-un obiect cu ajutorul
căruia se poate opera/modifica lumea concretă – altfel spus, cuvintele au energii secrete care pot fi
mobilizate prin anumite tehnici magice. Nu se ştie când a apărut blestemul ca formă de magie
negativă a vorbirii. Dar…
Primele blesteme scrise apar în epoca antică, cu peste trei mii de ani în urmă. Ele întăreau legile şi
poruncile regilor şi împăraţilor prin implicarea zeilor în supravegherea respectarii întocmai a
acelor legi şi porunci. Omul religios al acelor vremuri – cu frică faţă de pedepsele spirituale la care
ar putea fi supus – nu putea încălca ceva protejat chiar de forţele supranaturale. Metoda este
preluată şi de romani, apoi de bizantini şi dăinuie în Occidentul european până prin secolul al
XII-lea.
În actele oficiale româneşti formula blestemului este de origine bizantină şi ajunge prima oară în
ţara Românească în secolul al XIV-lea. Paragraful cu cele mai înfricoşătoare cuvinte nu lipsea
niciodată din normele după care fiecare cancelarie întocmea aceste acte ale vremii. Chiar dacă era
diferită de la o curte la alta – continând de la cuvinte blânde, până la afurisenii care îi îngrozeau şi
pe cei mai necredincioşi din popor – aşa numita formulă diplomatică a blestemului era nelipsită
din hrisoavele acelor timpuri. Indiferent de formă, rostul blestemului era să-i înfricoşeze pe cei
cărora le era destinat documentul. Dar aceasta nu era decât una din pedepsele prevăzute în vechile
acte.
În plus, pentru a-i determina şi pe cei mai răi dintre slujitori să-i respecte ordinele, marele logofăt
“suplimenta” afuriseniile cu sancţiuni, care de care mai convingătoare. Astfel că, dacă nu îi speria
blestemul, sigur le era frică de o pedeapsă fizică, mai ales că aceasta putea porni de la o simplă
mamă de bătaie şi putea ajunge până la tăierea capului. O altă pedeapsă de speriat era amenda care
avea tot felul de denumiri, în funcţie de obiectul plăţilor care trebuia făcute: “treapăd”, “ciubote”,
“herâie”, “ferâie”sau “zăvească“ şi constau fie în sume de bani, fie într-un anumit număr de vite.
Dar cum astfel de pedepse nu puteau fi dictate decât de marele logofăt al ţării, documentele se
redactau doar în cancelaria domnească, iar cel învrednicit cu această treabă era ispravnicul
IMPACT! Bucurestiul e afurisit inca de la Vlad Tepes… | Sor… http://soringhilea.ro/impact-bucurestiul-e-afurisit-inca-de-la-v…
2 of 6 6/19/10 1:30 PM
hrisoavelor, un fel de şef de cabinet din zilele noastre, care ştia la perfecţie normele de redactare.
Documentele cu literă de lege puteau fi dictate de însuşi Domnitorul, chiar dacă acest lucru nu era
specificat clar în document, fapt care putea fi dedus uşor din modul de exprimare. Un exemplu
perfect în acest sens îl reprezintă o scrisoare dictată de Matei Basarab, “la mare supărare” şi
adresată unui dregător mărunt. “Ţie Vacho, fecior de curvă ce eşti, oare cărţile domniei mele nu le
ţii în samă, că acolo voi trimite de te va spânzura”, au fost vorbele la nervi ale lui Matei Basarab.
Un document de-a dreptul impresionant este însă Hrisovul prin care Constantin Brîncoveanul,
domnul ţării Româneşti, înzestrează mânăstirea Hurezii, ctitoria lui ridicată în patru ani cu sate,
moşii, ocine, cu munţi ce ţin de ele, mori, vii, “rumîni” şi “ţigani”. Pe lângă faptul că are o
lungime de 3,30 metri (foto), Hrisovul – scris pe un pergament făcut se pare, din piele de iepure –
este pictat cu soluţie de aur, e legat cu fir de aur şi argint şi, asa cum îi stă bine unui document cu
mare importanţă e însoţit de însăşi pecetea domnitorului “pusă la adăpost” într-o cutiuţă aurită pe
al cărei capac se află Sfinţii Constantin şi Elena.
Fals intelectual în secolul al XVII-lea
În general, călcătorii poruncii domneşti erau ameninţaţi cu fel de fel de imprecaţii. Voievodul
Matei Basarab întăreşte un act de danie către Mănăstirea Cotmeana astfel: “Iar dacă nu se va cinsti
şi nu va înnoi şi nu va întări această carte a domniei mele şi miluire, ci acei cnezi o vor strica şi o
vor nimici şi o vor lăsa în uitare, acela să fie de trei ori blestemat şi anateme îi afurisit de 318 sfinţi
părinţi care sunt la Nicheia şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu acei necredincioşi iudei şi să-i
fie pârâşă înaintea lui Hristos Maica noastră de Dumnezeu Născătoare şi să-l afle bubele lui
Ghiezie în veacul veacului, amin.”
Mai târziu, prin secolul al XVI-lea, apar “cărţile de blestem”. Domnitorii, sau cei ce aveau dreptul
să judece, cereau Bisericii (puterea spirituală) realizarea unor “cărţi de blesteme” pentru aflarea
adevărului în diferite pricini. Aceste documente reprezentau ultima soluţie a actului juridic, ieşirea
dintr-o situaţie altfel insolubilă. Documentele conţineau blesteme înfricoşătoare care, uneori, erau
citite de cleric în biserică, înainte de judecată. Apoi împricinaţii erau puşi să jure pe acel document
că spun adevărul. În majoritatea cazurilor preotul care aducea cartea de blesteme o citea la o
răscruce de drumuri şi tot acolo se săvârşea jurământul împricinaţilor.
Cărţile de blesteme erau scrise, doar la cerere, de către înalţi ierarhi – episcopi, mitropoliţi – sau
de către sinodul reunit. În cazuri excepţionale se solicitau astfel de documente şi patriarhilor
Răsăritului sau celor din Constantinopol. La un moment piaţa s-a umplut de “cărţi de afurisenie şi
blestem”… piratate. Este vorba despre cărţi scrise de preoţi care nu aveau prerogativele necesare –
adică produceau un fals intelectual în secolul al XVII-lea (în epoca domnitorului Vasile Lupu).
Comerţul cu blesteme era în plină floare…
Pietroiul blestemat de la Universitate
“Prin secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea s-a dezvoltat o adevărată industrie a blestemelor, atât în
“cărţile de afurisenie” propriu-zise, cât şi pe diferite acte de danie şi testamente. Se menţionează o
adevărată foială de preoţi care cumpărau şi apoi vindeau blesteme, la surpapreţ, desigur, care mai
de care mai grele şi mai întărite de feţe bisericeşti importante, în special în Bucureşti. Să nu fi lăsat
acest lucru semne? Dau doar un exemplu: între blestemul Saftei Brâncoveanu, ultimul descendent
al familiei Brâncoveanu, şi moartea lui Ceauşescu există o stranie suprapunere. Safta
Brâncoveanu a comandat o inscripţie pe marmură, pe care a aşezat-o pe biserica din curtea fostului
Spital Brâncovenesc. Inscripţia, care se află acum chiar la Universitate, în curtea MIAMB, conţine
IMPACT! Bucurestiul e afurisit inca de la Vlad Tepes… | Sor… http://soringhilea.ro/impact-bucurestiul-e-afurisit-inca-de-la-v…
3 of 6 6/19/10 1:30 PM
la final un blestem care cere Divinităţii cas cel care se va atinge de ctitorie, adică de spital, să fie
omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în
1984. A rămas doar inscripţia. În 1989 Ceauşescu a fost omorât de cei de un neam cu el chiar de
Crăciun. O stranie coincidenţă!“ ne spune Dan Falcan.
Cum se foloseau “cărţile de blestem”
La o judecată legată de hotarul moşiei, de pildă, cartea de afurisenie (citită în prealabil spre ştiinţa
tuturor) era pusă pe piatra de hotar, iar martorul convocat indica limita pe care el o socotea
adevărată purtând cartea în mână. În general, se considera că acel cuprins sacru şi ameninţător al
textului trecea asupra bucăţii de hârtie a ”cărţii” şi martorii şi-o aşezau pe piept sau pe cap, o
sărutau sau îşi puneau pe spatele ei semnăturile. Presiunea morală pe care o exercitau aceste acte
de constrângere era considerabilă. Apropierea sfârşitului vieţii sub o astfel de apăsare provoca
angoase. Izvoarele istorice vorbesc despre gesturi de căinţă din cauza unor jurăminte strâmbe.
Dictându-şi testamentul înaintea obştescului sfârşit, soţia stolnicului Cantacuzino îi trece nurorii
sale Stanca, la 29 iunie 1719, datoria de a obţine dezlegarea pentru o “carte de blestem” folosită
într-o pricină în care cel învinuit era nevinovat: “Şi mă rog, fata mea, să sileşti pentru cartea ce a
făcut de afurisenie jupâneasa Manului, să se dezlege, să nu rămânem cu acel păcat asupra
noastră“.
Mihaela G.
@brankardierul
Nu stiu cum se poate impaca credinta me ain Dumnzeu cu aceasta credinta in blesteme.
@ Theo,
„ O DOVADĂ CĂ SE POARE” ar trebui să fie …….. … in blogroll !
TOATE CELE BUNE, TUTUROR !
@Aliosa
Bine… o sa te aduag pe tine acum si pe urma pe ceilalti.
Gata esti in blogroll.
Mi-ai mancat sufletul 😀
@ Theo,
Dacă ti-am „ mâncat sufletul ” iti dau inima mea in schimb ca să fim la egalitate ! Dar,dacă chiar te-ai simtit stresată atunci dă cu „ delete ” să se bucure DD mai ales acum când este anchetat de DNA !
O seară minunată iti doresc !
@Aliosa
Crezi ca Dan Diaconescu urmareste blogrollul meu? 😀
@ THEO,
BUNĂ DIMINEATA SI DOMNUL FIE CU NOI !
DA, urmăreste dar nu el ci acolitii lui fără scrupule !
Ne urmăresc NENOROCITII pe TOTI ca să cunoască PULSUL OPINIEI PUBLICE si nu numai !
Iar dacă veni vorba despre „ nenorociti ” iti spun din necazurile pătite de mine numai pentru simplul fapt că nu „ am pus botul la INDEMNUL nemernicilor !Sunt de groază, sunt lipsiti de scrupule,frică de DUMNEZEU si bun-simt, sunt jalnici dar foarte INSISTENTI in parsivia si ipocrizia lor de maidanisti portocalii de CINCI lei si-o MÂNĂ DE PORUMB LA ZIUA MUUNCĂ !( erai poate prea mică când circula acest banc pe timpul COOPERATIVIZĂRII AGRICULTURII SOCIALISTE ) !
Tu esti prea bună cu lichelele si hienele portocalii asa că AI GRIJĂ că eu am pătit-o dar, spre marea lor ciudă, nu mă las până nu vor cadea ACOLO UNDE LE ESTE LOCUL DE DREPT SI DE FAPT !
Toate cele bune ,THEO !
@Aliosa
Au foarte mult tupeu oamenii astia.
Ieri am intalnit pe strada pe unul care se lauda ca este nu stiu ce lider PDL la nu stiu ce organizatie din Bucuresti.
I-am spus ca ar trebui sa ii fie rusine.
Mi-a raspuns ca nu ii este.
Prieteneste l-am sfatuit sa taca pe strada sa nu se mai laude ca o sa il bata lumea.
Era foarte arogant si mima MIRAREA.
CUM SA IL BATA? DE CE SA IL BATA?