Care sunt si care nu sunt?

Care sunt si care nu sunt atributiile Presedintelui Romaniei?

  1. Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii. – Nu se ocupa de rezolvarea crizei economice
  2. Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, exercită functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. – Nu se ocupa de disensiuni si diversiuni.
  3. După consultarea Presedintilor celor două Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai după respingerea a cel putin două solicitări de investitură. In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele 6 luni ale mandatului presedintelui Romaniei si nici in timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă. – Nu isi da cu parerea despre agricultura, turism si gripa, locuri de munca etc
  4. Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii – Nu acorda subventii
  5. Presedintele Romaniei poate participa la sedintele guvernului in care se dezbat probleme de interes national; presedintele prezideaza aceste sedinte. – Nu se ocupa de rezolvarea coruptiei
  6. Presedintele Romaniei poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national – Problemele personale ale  presedintelui nu sunt probleme de interes national
  7. Presedintele Romaniei numeste candidatul pentru functia de prim-ministru; revoca, la propunerea primului ministru, unii membri ai guvernului . – Nu este si prim-ministru
  8. Presedintele  incheie tratate internationale in numele Romaniei, instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta  – Refuzul cetatenilor cu drept de vot de a-l realege pe Basescu nu este o stare de urgenta
  9. Presedintele Romaniei acorda gratierea, confera decoratii, acorda gradele de maresal, general si amiral, acrediteaza sau recheama ambasadori si stabileste rangurile misiunilor diplomatice. – Vezi ultima acordarea de grade domnilor Iordonescu, Oprea, Ontanu.
  10. Presedintele Romaniei emite decrete si promulga legi – Vezi legea majorarii salariile profesorilor cu 50%

 

14 gânduri despre „Care sunt si care nu sunt?

  1. In acest caz l-ai deposedat de toate atributele luate de catre presedintele jucator. Deci ai redus la zero munca unui dobitok de 5 ani.
    Ca sa faca ceva un presedinte, trebuie sa se incadreze in atributele conferite de Constitutie, ceea ce pentru jigodii e prea greu.

    1. @korbul
      Vai de mine, asa am facut?
      Asta inseamna ca am reusit ce mi-am propus. 🙂
      Bine ai venit pe blogul meu si multumesc pentru comentariu!

  2. Cele trei mari si late prerogative constitutionale ale presedintelui Romaniei ar fi, in ordine: rolul de mediator, functia de sef suprem al fortelor armate si responsabilitatea directiei in care se poarta politica externa a Romaniei pe durata mandatului sau. Or presedintele Basescu n-a mediat nimic, decat poate imparteala intre Videanu si Berceanu. Ca sef suprem al CSAT, a tacut chitic cand Geoana isi facea de cap pe la Moscova si a instrumentat dosarul Hayssam in scop electoral, evident. Cat priveste politica externa, i s-au trantit in nas toate usile marilor cancelarii sau cabinete de stat. A refuzat aterizarea pe aeroportul din Targu-Mures a sefului de stat maghiar. A reactionat foarte tarziu cand moldovenii erau maziliti in piata din centrul Chisinaului. A nenorocit, probabil iremediabil, relatiile diplomatice cu Ucraina… Mai vrei sa continui, sau e de ajuns?…

    1. @teonegura
      Asa deci:
      1. Mediator
      2. Sef suprem al fortelor armate
      3. Responsabil cu directia in care se poarta politica externa a Romaniei.

  3. În concluzie, Preşedintele României nu e Mafalda! Şi ar trebui să i se interzică, prin Constituţie! :), să aibă această pretenţie.

    1. @Mircea
      Multumesc pentru vizita pe blog!
      Da, asta era ideea.
      Presedintele sa faca doar ce ii da Costitutia dreptul sa faca, nu altceva.
      Stiu ca „articolul” meu nu este complet.
      Nu am avut prea mult timp la dispozitie pentru documenatare.
      Accept cu placere completari si/sau rectificari.
      Cu respect

  4. Theodora, ai dreptate. Nu prea am ce sa mai adaug 🙂

    Doar ca in Romania e ca o traditie ca presedintele sa faca si altceva decat ii confera Constitutia. Iar intr-adevar, la basescu s-a exagerat si mai mult.

  5. Pentru mai putina incrancenare, si pentru ca a fost mentionat mai sus, vi-l ofer pe Oprea in postura de „Sustinator al lui Basescu”.

    Ridiculizarea poate fi o arma puternica, chiar in fata celor mai seriosi adversari… e greu sa lupti cu un public care rade de tine…

    Spor!

    1. @atitudini
      Domnule, fara nici un pic de rautate, mie mi se pare ca acest domn Oprea are ceva probleme.
      Nu stiu ce fel de probleme are ca nu sunt psihiatru si nici psiholog.
      Va rog urmariti cum vorbeste, cum priveste, cum clipeste.
      Cum naiba a ajuns asta general?

Lasă un comentariu