Scrisoare deschisa domnului Mircea Geoana

Fac parte din asa zisa aripa dura a electoratului PSD, adica dintre aceia care merg la vot chiar daca afara sunt 40 de grade Celsius, este viscol sau ploua cu grindina.

Fac parte dintre aceia care cred cu adevarat in valorile social democrate.

Va scriu astazi, domnule Mircea Geoana, cu rugamintea sa va retrageti candidatura de la presedintia PSD-ului, in binele nostru, al poporului PSD si al dumneavoastra.

Va rog acest lucru pentru ca, pe mine ma intereseaza care va fi soarta acestui partid.

Sper, domnule Mircea Geaona, ca si pe dumneavoastra va intereseaza in primul rand soarta partidului si nu victoria personala de moment.

Domnule Mircea Geoana, sub conducerea dumneavoastra PSD-ul a pierdut 7 alegeri.

Poporul PSD, simpatizantii  si membrii simpli s-au saturat sa piarda.

PSD-ul a pierdut o mare parte din electoratul care il vota pentru ca, de cand sunteti presedintele partidului, electoratul de stanga nu s-a mai simtit reprezentat de PSD.

Este o mare prapastie, in acest moment intre liderii PSD si electoratul tinta. Dumneavoastra domnule Mircea Geoana nu puteti, chiar daca doriti, sa umpleti acesta prapastie.

Eu una nu va mai cred si nici nu va mai votez.

Avem nevoie de un presedinte de partid puternic, fara interse si ambitii personale, care sa aiba puterea sa duca partidul acolo unde ii este locul, adica la guvenare.

Eu una va consider principalul vinovat pentru pierderea competitiei prezidentiale si o sa va scriu doar cateva exemple de greseli majore pe care le-ati facut:

Nu ati facut suficienta campanie electorala in Transilvania.

Nu ati facut campanie electorala in Basarabia.

Nu ati facut campanie electorala in diaspora.

Nu ati  insistat in discursul dumneavoastra electoral pe faptul ca PSD nu este un partid comunist ci unul social democrat.

Ati facut vizita aceea absurda la 12 noaptea la Vantu si nci nu ati stiut sa raspundeti intr-un mod natural si firesc la intrebarea agresiva pusa de Basescu.

Probabil ca PSD-ul nu se va rupe, sincer imi doresc din tot sufletul ca acest lucru sa nu se intample, dar va garantez ca realegerea dumneavoastra in fruntea PSD-ului va duce la o scadere dramatica a votantilor PSD.

Chiar va doriti ca PSD-ul sa ajunga un partid de 10 – 15 %?

Este mai important orgoliul dumneavoastra decat viitorul partidului?

Oamenii simpli nu mai au incredre in puterea dumneavoastra de lupta, domnule Mircea Geoana.

Le-ati dat toate dovezile ca, in acest moment, nu puteti castiga nici o batalie impotriva PDL-ului si/sau a lui Basescu.

Nu va mai laudati cu faptul ca in turul 2 ati fost ales de 5 milioane de romani, domnule Mircea Geoana, ca va faceti de ras si ii enervati inutil pe simpatizantii liberali care v-au votat in turul 2.

Pe dumneavoastra v-au votat doar 3 milioane si ceva, ceilalti pana la 5 milioane nu v-au votat pentru ca va aprecieaza ci pentru ca domnul Antonescu i-a rugat insistent sa va voteze.

Vreau sa intelegeti asta pentru ca altfel ajungeti ca, Ceausescu care credea ca este iubit de tot poprul.

As vrea sa fiti constient ca din cei 3 milioane si ceva de membrii PSD si simpatizanti care v-au votat nu toti va aprecieaza personal.

Am ales aceasta cale (publicarea articolului pe blogul personal) pentru ca nu am gasit adresa dumneavoastra de e-mail.

Cu speranta ca nu ati inteles gresit demersul meu, va multumesc anticipat pentru hotararea inteleapta pe care o veti lua.

119 gânduri despre „Scrisoare deschisa domnului Mircea Geoana

      1. Articolul este foarte bun. Geoana a fost furat ordinar de catre expertii PDL-ului, vezi cazul Setubal, dar trebuie sa-ti mai zic o chestie: nu toti liberalii care l-au votat in primul tur pe Crin l-au votat in turul doi pe Geoana. Am avut eu insumi colegi de la TNL care au declarat ca au votat cu Basescu ca sa nu ajunga comunistii la putere din nou. Dar ei au scapat multe din vedere in acele clipe si sper din tot sufletul sa regrete amarnic alegerea facuta. Pe de alta parte nu s-ar fi ajuns aici daca PSD-ul nu ar fi sarit in barca PDL-ului sa guverneze impreuna. Daca Opozitia PNL-PSD ar fi avut continuitate dupa caderea lui Tariceanu, Romania iesea din multe belele. Aici cred ca trebuie sa recunosti ca PSD-ul a „tradat” alianta cu liberalii formata pe vremea guvernului Tariceanu.

        1. @razvanrc
          Stiu ca Geoana a fost furat.
          Stiu ca nu toti liberalii l-au votat pe Geoana si cred ca si el stie.
          Aici este una din greseli. Geoana nu a stiut CUM SA SPUNA OAMENILOR CA PSD NU ESTE UN PARTID COMNUNIST.
          Da, pentru ca au fost unii parlamentari PSD care au vrut la guvernare.
          Si de la voi sunt acum lideri care vor la guvernare.

        2. In PNL exista un curent pro-Crin Antonescu si daca nu se schimba lucrurile si tot Crin va ramane la sefia partidului, sunt sanse mici sa intram la guvernare. Mie mi-ar conveni opozitia, la urmatoarele alegeri cu intariri putem castiga peste 30 de procente din voturi.

        3. @ razvanrc
          Si eu cred ca Antonescu este cel mai bun pentru PNL.
          Imi place Crin ….. si imi pare rau ca nu este PSD-ist. 🙂
          Da, daca PNL-ul ramane in opozitie poate sa ajnga la peste 30%

  1. Theo, oricum ar fi Geoana, alegerile au fost furate. Deci in realitate el l-a invins pe Basescu. Scorurile alea din strainatate de 80-90% sunt o hotie, rasplatita cu posturi de ministri si alte avantaje. Nu stiu cine va castiga in PSD. Dar ca un observator neutru pot sa spun ca Geoana s-a facut vinovat la ultimele alegeri doar pentru faptul ca a fost mult mai cinstit decat adversarul sau si ca nu a furat cat celalalt. Din pacate, in Romania astea sunt greseli grave si de neiertat si cel care se face vinovat de prea mult bun simt trebuie pedepsit aspru pentru naivitatea sa. Eu continui sa spun ca politicieni ca Geoana, Crin Antonescu si Johannis ne-ar fi putut scoate din dezastrul la care ne-au adus altii.

    1. @rusnac
      Si eu cred ca Geoana, Crin Antonescu si Johannis ne-ar fi putut scoate din dezastrul la care ne-au adus altii.
      Dar greselile raman greseli, iar dansul a facut cateva greseli majore.

  2. sincer imi place. e bine scris. fara a avea legatura cu articolul tau eu cred ca Geoana si-a diminuat sansele cand a tradat intelegerea cu liberalii intrand la guvernare cu PD_L. acum ii are alaturi tot pe acei baroni care au adus PSD in postura de vioara a doua. chestia cu Vantu eu sincer nu cred ca a contat decat mai mult ca imagine, matematic a pierdut putin, iar chestia cu Ceausescu nu tine.. Geona vrea sa ramana presedintele senatului de aia ii e frica. are multe defecte dar eu il apreciez ca fost unul din putinii lideri PSD care a reusit o reconciliere istorica cu partidele istorice chiar daca regia si momentul a fost stupid ales
    pe mine unul ma pasioneaza mai putin cine va fi ales presedinte PSD, cat ma pasioneaza sa existe si politic o opozitie fata de autoritarism, proiecte ce ne duc spre dictatura, si daramarea sistemului portocaliu care ingroapa tara in incompetenta si pupincurism

  3. Theodora, am citit cu atentie ce ai scris. Nu cred ca dl. Geoana va citi, vreodata, ce ai scris. Nu pentru alt motiv decat acela ca nu-l intereseaza. Tu vezi lucrurile ca un simpatizant al PSD si, in opinia mea, le vezi corect. Eu, ca persoana din afara sferei de atractie a PSD le vad un pic mai amplu. Frustrarea mea este mai mare. Ca om al acestei tari, desi nu am crezut aproape deloc in dl Geoana, pe principiul ca nimic nu poate fi mai rau decat Basescu, l-am asimilat drept candidat al meu si mi-a inselat asteptarile. Pentru ca mi-am propus sa scriu mai mult despre asta, iti voi da un raspuns mai detaliat pe blogul meu.

  4. Theodora,la ora actuala au loc in graba doua congrese a doua partide,PSD, pe 20 februarie si PNL pe 5-7 martie,sa vezi ce rezulta in urma acestor congrese daca social -democratii si liberalii,o parte din ei nu tradeaza?!,o duminica minunata 🙂

  5. Nu ştiu ce să zic , Theodora . Cred că e nevoie de un lider nou , care să se desprindă de Vanghelie si de baronii locali , să transmită mesaje clare electoratului de stânga , să nu mai cadă în tot felul de capcane şi să mobilizeze toate forţele capabile să se opună haosului . Şi asta e greu , e teribil de greu după atâtea eşecuri…Oricum , frumos demersul tău.

  6. problema lu geoana este ca are ochii doar pentru interesele personale. nu vedea in ansamblu. de asta a pierdut psd tot si va mai pierde.
    un om cu o astfel de functie este un pericol pentru toti daca are ca interes doar telurile personale.
    chiar daca multi nu cred dar singura echipa care poate face ceva pentru romania este Nastase-Iliescu.

      1. da. dar numai noi 2 credem asta. restul se lasa amagiti de ce le servesc pe tava maestrii in arta manipularii maselor.
        forte multi dintre noi spun ca fac ce vor ei, ca iau hotararile pe care le doresc, dar adevarul e ca intotdeauna au fost altii care au facut toate astea in locul lor.
        multe din aceste lucruri le-am demonstrat si la mine pe blog in unele articole. rezultatul a fost exact cel care’l credeam eu.
        oamenii buni, nu trebuie sa ne credeti pe noi . puneti mana si va informatii, ca aveti de unde si dupa asta obiectiv (daca va duce capul desigur) analizati si trageti o concluzie.

        1. @analfabetul
          Impresionant!
          Stiu ca se poate!
          De ce sunt unii oameni superficiali?
          „oamenii buni, nu trebuie sa ne credeti pe noi . puneti mana si va informatii, ca aveti de unde si dupa asta obiectiv (daca va duce capul desigur) analizati si trageti o concluzie.”

        1. @Amazon
          Multumesc!
          O sa trimit scrisoarea.
          Nu am ce sa pied si nici nu imi este frica.
          Ce poate sa imi faca?
          Sunt deja somera….. afara din Romania nu poate sa ma dea.

        2. asa crezi tu!cei din jurul lui te pot face sa renunti sau sa te cari!am revazut azi magnatul si ticalosii,parca mai liseste ceva sa fie panorama completa!si cum iti explici ca psd a acceptat doar lideri din primaverii/nu te pune pe ganduri?!

  7. B’sara!geoana e la fel ca base,un mincinos,a zis ca demisioneaza daca nu castiga..si a demisionat?nici gand!a gresit ,n-a gresit nimeni nu l-a obligat sa zica chestia cu demisia!ca strategia ascunsa este legata de presedinte la senat si aici ii vor macina pe psdisti tot timpul,isi vor pierde puterea pe care o mai au in senat.Dupa mine geoana nu trebuie sa candideze ca il vor termina ai lui in ciuda,daca el se retrage poate se baga si altii care sunt cu el si acuma le e frica sa se inscrie dar cred ca e tarziu acum,subliniez ca ptr. geoana miza e postul de la senat nu alta!

      1. pentru ca e o moda in bucale sa promiti lucruri pe care nu le poti face!si a promis si a ramas dator vandut.Atat nastase cat si geoana si mitrea sunt dinozauri,e drept cu experienta dar au orgolii si rani nevindecate!ei cred ca e momentul razbunarii,apropos cand eram tinerel tin minte ca era o teorie cu mutarea capitalei in alt loc pe motivul, daca imi amintesc bine ca bucurestiul este un loc nebenefic,poluat cu energii negative,ascunzand crime monstruoase etc.,poate stii de unde putem vedea care erau initiatorii acestui proiect si nu de alta dar sa ne lamurim de realitatea din bucuresti!

        1. asculta fiecare face cum crede dar eu nu promit daca nu pot face 100%,o fi bine ,o fi rau ,cred ca e cel mai cinstit asa!

  8. Teo dupa 20 februarie PSD nu va mai exista. Ti-am mai spus asta odata dar ai spus ca este un banc bun, mai vedem. In ceea ce-l priveste pe Geoana, el de asta a fost ales in functia de presedinte PSD pentru ca era unul dintre putinii membrii daca nu chiar singurul care putea induce electoratul in eroare ca nu este comunist. Vezi doamne avea trecut de amabasador la Washington ,proprietati pe la Miami si Chicago etc. etc.
    Insa toata lumea stie ca este fiul unui fost general de securitate,protectoral dictaturii comuniste care a mutilat Romania 45 de ani.Cine sa fie ales presedinte acum :

    Adrian Nastase = Penal(anchetat in maimulte dosare pentru trafic de influenta,dare de mita etc etc etc).

    Marian Vanghelie = Interlop si conectii in lumea clanurilor mafiote.

    Ion Iliescu = Activist si nomenclaturist al aparatului de stat comunist inainte de ’89.

    Asa ca cine face strategia in PSD stie foarte bine ca nimeni nu are o imagine mai buna ca a lui Geoana in acest moment. Asa ca trebuie reinstalat in fruntea partidului si rasturnat mai tarziu printr-un puci interior de partid, atunci cand PSD va sta mi bine decat azi. Astazi din pacate asa cum vezi si tu ,,suntem praf, lumea-i cum este … /si ca dansa suntem noi ” (M. Eminescu)

    P.S.

    Referitor la greselile de campanie pe care le-a facut Geoana nu le consider atat de grave.
    In diaspora nu avea cum sa faca campanie pentru ca diaspora este puternic anticomunista.
    (vezi cazul lui Ion Iliescu cand a fost batut cu carnati,oua si portocale Canada & Sua 2004)
    In Basarabia nu avea cum sa faca campanie fiind o problema sensibila la Bruxelles.
    Iar vizita la Vantu a facut-o pentru ca asa i s-a cerut. Omul de afaceri Ovidiu Vantu fiind
    unul din sponsorii principali ai campaniei prezidentiale a lui Geaona.

    Adresa de e-mail a lui Geoana este mircea.geoana@aol.com

    1. @tiberiu bucur
      eu sunt de aceeasi parere si asta pentru ca orice partid are comportamentul unui produs din piata,a fost muls si exploatat dar nu au avut intelepciunea sa foloseasca succesele in folosul lor!a fost vaca buna de muls dar nu poate fi in continuare ptr ca a imbatranit,s-a ramolit si trebuie taiata !acum trebuie luat un vitel si crescut bine ca altfel se imbolnaveste si trebuie sacrificat,ar mai fi multe de spus dar ca si nume psd o sa piara .v-a aparea o solutie mult mai de stanga si care nu trebuie sa tina cont de istorie si obligatii de tot felul,sa puna piciorul in prag si sa nu ne mai considere europa lingai si corupti!si in europa se vor schimba elitele imbatranite si manjite nu va fie frica,totul e ca americanii sa nu se bage sa ne invrajbeasca pentru a ne subjuga!aici sunt sigur ca rusii isi vor face datoria fata de platosa terestra pe care traim care se numeste europa!

  9. ca votant al PNL iti spun sincer ca aproape ma bucur ca Geoana &Vanghelie vor ramane la carma PSD. PSD nu va mai fi vioara intai in opozitie, PNL are ambitie si poate creste la 30%. cu Adrian Nastase pot sta altfel lucrurile. si de fapt Geoana se incadreaza perfect colegilor sai care ocupa primele functii in stat. paranormalul betiv -violet presedinte al Romaniei, prostanacul presedinte al Senatului si manechina habarnista Presedintele Camerei Deputatilor…. in spatele lor manelisti, vrajitoare, baroni,pipite si hoti … tot tacamul. Uraaaa,, uraaaaa Ceausescu pardon Basescu si poporul!

  10. Viza … si maine sunt in rata de USA !
    USA !
    …and this be our motto: „In God is our trust”:
    And the star-spangled banner in triumph shall wave
    O’er the land of the free and the home of the brave !
    Yaaa !

    1. @gala
      Si eu citesc si comentez in blogul domnului Adrian Nastase.
      Am citit aceasta scrisoare acolo.
      Chiar i-am lasat un comentariu domnului Radu Podgorean ( autorul scrisorii) .
      Si pe Ioska il citesc si scriu comentarii.
      M-as fi mirat daca Ioska ar fi citat si scrisoarea mea.
      Dar asta e…. nu sunt persoana importanta 🙂

  11. tin sa te contrazic un pic daca se poate.daca Geoana va pleca de la partid in acest moment PSD va avea doar de pierdut.trebuie sa recunosc ca nu l-am agreat deoarece s-a manifestat pana in acest moment exact cum am gandit si nu pot spune acum ca as putea fi un simpatizant.dar in momentul de fata nu exista din punctul meu de vedere un conducator mai eficient decat Mircea Geoana la PSD. nu vad pe altcineva nici pe termen scurt nici pe cel lung iar de acest lucru ar trebui sa se ingrijoreze acest partid.Maine daca MG va pleca PSD va cadea mult mai mult.A fost cel mai mare partid dar a fost si cel care a afectat tara cel mai mult prin oamenii care ia avut din pacate iar romanul in ultima vreme se tot fereste de ceea ce inseamna PSD nu Mircea Geoana. Ar trebui sa-i multumiti pentru faptul ca inca PSD -ul nu a cazut in groapa pe care si-a facut-o.
    P.S.La alegerile prezidentiale oricine candida cu Basescu te asigur ca pierdea chiar si Iliescu daca era la primul mandat.eu unul am fost convins ca va castiga dupa ce am vazut ce s-a intamplat cu EBA.Cand ai puterea in mana ai face orice pentru a o mentine indiferent de calea aleasa. pacat ca doar privim si vorbim

        1. @brad
          Daneeeeeeeeeee nu mai rade de supararea mea.
          Pe mine chiar ma afecteaza ce se intampla acum in PSD.
          Cum ar fi sa castige Catarama presedintitia PNL-ului??????
          Si eu sa iti scriu poezii 😦

  12. felicitari pentru postare 😉
    din surse de prin psd se pare ca „dragostea mea mihaela” o sa plece acasa si „fireste ” o sa vina cineva mai bun 😉

    sa speram ca de acum incolo psd-ul va fi forta care a fost acum ceva timp 😉

    o zi buna theo

    1. @ondin
      Nu stiu. Astept sa vad rezultatul.
      Vad ca domnul Geoana nu intelege ca este mai bine pentru PSD ca dansul sa se retraga un pic.
      Poate sa candideze peste 2 ani.
      Acum este nevoie de cineva cu putere sa refaca partidul.

  13. Parerea mea? Geoana si implicit PSD-ul, a pierdut destul capital politic, in momentul in care s-a decis sa sprijine PD-L-ul la guvernare si procedand astfel, electoratul de stanga, simtindu-se tradat. Nu mai vorbesc de greselile din campanie! Si eu consider ca ar trebui sa se dea la o parte, lasand pe altcineva, mult mai capabil, sa redreseze acest partid, devenit perdant, sub conducerea lui Geoana.

  14. dupa anumite calcule care se tot fac Mircea Geoana are cele mai mari sanse. asa a fost si la presedentia Romaniei. looser cum il stim e in stare sa se faca de cacao si la congres, bafta lui e ca, aici, baronii lui au stabilit cu grija listele de participanti.
    ultima candidatura la sefia PSD a fost depusa prin corespondenta in ritm de samba.
    PSD nu mai e ceea ce a fost odata. cred ca bunicuta lor isi cara pumni in ….

    1. @Hobbitul
      Am vrut demult se te adaug in blogroll pentru ca imi place cum scrii.
      Am vazut ca avem si prieteni comuni.
      Am insa un mare semn de intrebare.
      Nu mi-a placut reactia prietenului tau, care nu stiu pentru ce, avea chef sa se intalneasca cu fiul meu.
      Cum adica sa vedeti care este mai smecher? In ce sens smecher? Cati ani are prietenul tau si de ce gandeste asa de superficial?
      Iar reactia ta cu privire la tanarul acela PDL-ist a fost ciudata.
      Cred ca intelegi ca daca eu nu vreau sa accept un comentariu pot sa nu il accept si gata.
      Este blogul meu si am acest drept.
      Nu am nici o obligatie sa accept comentariile acelui individ care ma jigneste.
      Fara suparare, eu o sa ma mai gandesc.
      Chiar daca prin acest schimb de link-uri as avea eu de castigat, pentru ca tu esti mai bun decat mine.
      Nu urmaresc sa am trafic cu orice pret

        1. @Bogdan
          Din explicatia aia nu am inteles decat ca prietenul tau (el spunea ca impreuna cu tine) vrea sa vada cine este mai smecher? In ce sens SMECHER????
          Eu pot sa inteleg ca l-ati provocat si /sau amenintat la bataie.
          Nici eu nu ti-am cerut sa imi mai explici odata.
          Asta e…..

  15. Adrian Nastase nu mai candideaza. Victorie totala a prostanacului, baronilor si a sfertodoctului Vanghelie. cred ca Basescu e fericit. le va lua fata si mediatic ca pe cine va mai pasiona congresul PSD fara competitie serioasa????
    eu nu cred ca asa PSD va mai fi un partid important.

  16. nu se va face alt partid. asta va fi PSD-ul singurul partid social-democrat. in UE PNL este in ALDE un grup centrist. in Romania PNL lupta la greu sa ocupe dreapta spectrului politic. eu unul as milita pt un liberalism social european. atunci multi oameni de valoare din PSD si simpatizanti ar veni alaturi de noi. i-am sparge pe stoloboci si violeti

  17. de ce nu? la alegerile prezidentiale cum a fost?? daca esti cinstit te gandesti la binele general si treci peste propriile prejudecati si nemultumiri. tu crezi ca-s fericit cu Boc&comp?? ca am averi?? locuiesc pe o straduta paralelela cu Iuliu Maniu care a fost de trei ori asfaltata in ultimul an si acum arata groaznic. de parcari in Militari nici nu vreau sa vb

  18. prostanacul si agramatul va duce PSD -ul pe urmele PRM.Acum era sansa ca partidul sa creasca si sa ajunga sa se lupte cu pedelasii, dar cu asemenea oamenii …

  19. După cum vezi, ceea ce tu ai scris s-a adunat şi s-a întors ca un bumerang.

    Soluţia curată şi onorabilă pentru PSD are fi fost aşa: Geoană îşi depune mandatul. Până la organizarea congresului ordinar, conducerea partidului trebuia asigurată de un triumvirat: Ion Iliescu, Adrian Năstase, (fie secretarul, fie preşedintele de la Tineret, fie chiar Mircea). Dar partidul acesta aintrat în logica nebună autodistructivă şi nimeni şi nimic nu cred că-l poate opri. Îl vor transforma într-o vietate sperioasă, la picioarele băsescului. Nu sunt întrutotul convinsă (nu am toate informaţiile, încă) că Mircea a fost înţeles cu Traian pentru toată această piesă. Cu ajutorul serviciilor care l-au şi implementat la conducerea PSD-ului. Servicii care, în loc să se ocupe cu siguranţa cetăţeanului român, s-au masonizat şi ele şi s-au adăugat practicilor de anihilare şi ucidere sistematică prin mijloace guvernamentale a poporului român.

  20. cat a trecut de cand PSD a fost in coalitie alaturi de PD_L??? si poate la primavara va mai fi. va zgaria cu unghiutele Geoana poarta Cotroceniului si va pupa cu Base piata Independetii. iar Basescu dupa 2014 va iesi din schema. sa te vad cum vei lauda mareata refacere a FSN

    1. @Motanul Incaltat
      Imi place dar nu cred ca are acum suficienta putere sa invinga TABARA lui Geoana.
      Geoana este usor de invins, dar are de partea lui partea CORUPTA DIN PARTID si PE CEI CARE VOR SA NU FIE DERANJATI SI SA FIE LA GUVERNARE

        1. @Motanul Incaltat
          Nu stiu. Nu am nici o dovada. Este un om slab pe care il sprijina altii pentru ca le convine sa aiba un sef de partid slab.
          Eu nu pot sa lupt pentru un om care nu se gandeste decat la victoria lui,
          Cand l-am vazut la Antena 3 cum ranjea ca a renuntat Nastase la candidatura am intels ce fel de om este.

        2. Da.. dar daca va castiga si, pe urma, PSD va ajunge un partid de mana a treia, care va fi folosul pentru partid si pentru cei care, acum, il sprijina? Nu de alta, dar este straniu ca un om care a tot pierdut, un om slab si neconvingator chiar pentru „poporul PSD” – Geoana, sa reprezinte cel mai important partid de stanga din tara (ca altul de stanga, mai mare, mai reprezentativ si mai valoros decat PSD, nu vad).

  21. hm
    ai dreptate.
    l-am votat pe geoana,la ora 8 dimineatza cu totzi pensionarii…
    in sila.
    crin l-a girat.si johannis.
    altfel niciodata.si aveam indoiala.
    este slab.ingamfat.limitat si egoist.
    are carisma cat o broasca.
    si am impresia ca este si cu mai multe fetze.

  22. Buna seara,

    Imi cer scuze ca ma bag. In mod normal, ma lasa absolut rece discutiile despre politica, dar desi sunt convins ca gresesc profund comentand aici si ca te voi supara din cauza asta,am totusi doua-trei intrebari;- De unde atata incrancenare si de unde atata pasiune pentru PSD?
    – A fost atat de bine cand au fost la putere incat sa merite sa te consumi la modul asta??
    – Si da, corect, partidul nu este fostul partid comunist insa, obiceiurile
    baronilor nu se vor schimba atat de curand, iar de aici si intrebarea ce
    urmeaza; crezi ca-i pasa cuiva din PSD , ca….tie-ti pasa??
    Si-ar mai fi destule, dar ma opresc aici. Eu nu fac politica si nu votez de ceva vreme, pentru ca mi-am luat teapa de la toate conducerile de pana acum. Si oricum, nu-i pasa nici unuia, de la putere sau din opozitie, de parerea mea.

  23. B’dimineata,comedie mare la psd!nastase trage pe dreapta,geoana se vede iar presedinte iar mazare intra in cursa.Cum inteleg si ponta s-a dedat la preacurvie,sa nu-i fie fatal,cu moaca aia de inocent ascunde ceva ce nu e in regula!in congrs trebuie lovita aripa din primaverii pentru ca altfel psd devine nu de stanga,devine un apendice a lui base!si asta isi rade in barba si se imbata de bucurie la fiecare juma’ de ora din zi si noapte.Partidul de stanga trb sa promoveze masuri de stanga si nu gargara de stanga cu apa de gura frumos mirositoare>De abia astept sa vad cum se trage dinspre mazare inspre bucuresti,daca renunta mazare inseamna ca e murdar rau de tot in psd!aici rusinea cade moral si pe umerii lui nea ilici care are frica sa se retraga sa nu devina coleg cu chitac si stanculescu…

        1. dar tot nu esti de acord cu mine ca baietii din primaverii trebuie sa dispara definitiv?la fel ca base care culmea nu e din primaverii dar nu era vaccinat contra virusului primavaratic si-au dat mana peste tara sa o faca de ras iara!am sa iti zic una buna, e drept ,e cam radicala dar multe solutii elegante nu sunt in jurul nostru:”Romanii trebuie sa iasa din Clubul prostilor pentru totdeauna”si aici nu ma refer la psd exclusiv,ma refer la sistemul de a ascunde adevarul fata de aia multi!

  24. dupa AN si Ion Iliescu se retrage din toate functiile din partid si a hotarat sa-si restranga aparitiile de la activitatile partidului. PSD nu va mai fi la fel. ia sa vedem tabara lui Mitrea si vestitii de la CLUJ!
    PSD a meritat ceea ce i se intampla pt multe de-alungul celor 20 de ani dar mai ales pt ca refacerea FSN din 2008 a insemnat sa scuipi pe 5 mil. de cetateni

  25. Theodora, e trist ce se intampla. Stii ca nu sunt PSD-ist…dar pe Adrian Nastase il consider a fi cel mai bun premier al tarii. Il consider un politician extrem de valoros. Din multe puncte de vedere…

    E regretabil faptul ca s-a retras. E regretabil ca un partid mare precum PSD-ul face sub conducerea lui Geoana-Vanghelie atatea lucruri nedemocratice. E regretabil ca cei mai valorosi pesedisti nu fac parte din echipa castigatoare.

    Nu stiu daca tu iti doresti sau nu…dar eu unul as vrea ca PSD-ul sa se sparga. Si sa apara un partid nou, curat, condus de Adrian Nastase. Si in care sa se inscrie cei mai multi oameni de valoare din actualul PSD.. Iar in tabara lui Geoana sa ramana doar oameni precum cei ce il sustin.

    PS : Jocurile in principalele partide sunt facute azi de basescu si de Vanghelie. Ambii, la un loc, nu cred ca au citit nici macar pe sfert fata de cat A SCRIS Adrian Nastase.

    1. @ octaaa
      Ocatvian draga,
      Acum cateva minute, domnul Ion Iliescu a anuntat ca se retrage din toate functiile care le are in PSD.
      Nu imi place ce se intampla.
      Sper ca o sa citesti si articolul pe care l-am scris acum cateva minute.
      „SOCIAL DEMOCRAT, VOTANT DE STANGA, CAUT PARTID, ROG SERIOZITATE”

  26. e momentul cel mai bun! il astept din iunie 1990. alianta DA putea fi o forta adevarata daca nu existau aburii de marire ai lui Basescu si tampeniile lui cu privire la reforma statului. PSD nu era decat din vorbe partidul celor multi si mai defavorizati din societate. Ce… Vanghelie Geoana, Dragnea sunt modestii politicii d.p.d.v. financiar?? sau poate Hrebe, Mitrea, Mazare, Sarbu (amandoi)sunt nevoiasi??? le-au pasat lor de salariati si pensionari cand au facut cu PD_L sistemul unic de salarizare?? si legea invatamantului si…

Lasă un comentariu